Fotis Kontoglu răspunde Patriarhului Bartolomeu

PROTOPREZBITER TEODOROS ZISIS:

 FOTIS KONTOGLU RĂSPUNDE PATRIARHULUI BARTOLOMEU

„Discutăm cu ereticii de zeci de ani şi suntem reticenţi în a discuta cu fraţii noştri ortodocşi? Va fi un prilej bun, chiar şi într-un dialog public televizat sau în oricare alt spaţiu, să dialogheze şi ortodocşii cu ecumeniştii de pe picior de egalitate, cu acelaşi număr de vorbitori şi cu un auditoriu liber, să ni se dea acces liber la posturile de radio şi la canalele de televiziune ale Bisericii, din care a fost exclus cuvântul ortodox patristic cu intervenţii de sus. De ce se tem de adevăr?"

Sanctitatea Voastră, aici şi acum, dialog public...
(Aveţi curajul?) 

1.    Patriarhul s-a contaminat din îmbrăţişarea Papei.

     Toţi aceia care îl cinstesc şi îl apreciază pe Fotie Kontoglos ştiu că el nu a fost doar un excepţional iconograf, care a revigorat iconografia bizantină în faţa pericolului dispariţiei ei din cauza artei renascentiste apusene; nu a fost doar excepţionalul literat, recunoscut şi înainte de întoarcerea sa la linia ortodoxă patristică. Există şi o a treia latură care întregeşte icoana sa, o a treia dimensiune, pe care o prezintă foarte frumos fericitul întru adormire stareţ Teoklitos Dionosiatul, în cartea sa „Fotis Kontoglu în cea de-a treia lui dimensiune[1]". Fotis Kontoglu, în afară de iconograf şi literat, este de asemenea şi un mărturisitor al Credinţei Ortodoxe, pe care a susţinut-o, a apărat-o cu o mulţime de articole, dar şi cu scrierea unei cărţi speciale: „Ce este Ortodoxia şi ce este papismul?"[2], atunci când papismul, la începutul anilor 1960, avându-i aliaţi pe filocatolicul patriarh Athenagora, mulţi profesori ai Facultăţilor de Teologie şi un număr mare de episcopi, a încercat să distrugă Ortodoxia, să reuşească ceea ce a urmărit de veacuri şi continuă să urmărească consecvent şi astăzi.
       Fotis Kontoglu s-a grăbit să se alăture bătrânului Arhiepiscop al Atenei, Hrisostomos al II-lea Hatzistavros (1962-1967), care s-a opus puternic planurilor şi deschiderilor lui Athenagora. Prin articolele sale dorea să lumineze pleroma ortodoxă, pe care păstorii năimiţi încercau s-o predea lupului papismului. În afara cărţii lui pomenite mai sus, circulă şi cartea sa „Antipapika" („Împotriva papalităţii"), o colecţie de scrisori deschise şi de articole care au fost publicate în „Orthodoxos Typos" între anii 1963-1970 şi au fost publicate de către editurile omonime în 1993, sub îngrijirea unui alt mărturisitor al Ortodoxiei, profesorul bizantinolog Constantinos Cavarnos.
       Fotis Kondoglu nu a întârziat cu un limbaj curajos şi tăios să-l mustre chiar pe patriarhul Athenagora însuşi şi pe mulţi arhierei ai Tronului Ecumenic, care, deşi cunoşteau bine ce fel de vipere se ascund în lojele întunecate ale Vaticanului şi câte nenorociri a suferit Ortodoxia noastră din partea severilor fraţi buni ai Romei[3], se grăbesc să supună Biserica Ortodoxă papei, divizând turma ortodoxă, care încearcă o repulsie doar la gândul că Patriarhul Ecumenic s-a îmbrăţişat cu papa şi s-a contaminat de această urâciune a ne-cinstirii[4].

2. Contaminarea ecumenistă a avansat

       Din îmbrăţişarea contaminată a patriarhului Athenagora cu papa Paul al VI - lea, în ianuarie 1965 la Ierusalim, au trecut deja 44 de ani. Contaminarea a avansat acum mult mai mult. Schismatica şi eretica biserică a Romei este recunoscută acum ca biserică-soră cu taine valide şi har mântuitor; marile şi enorm de multele rătăciri eretice ale ei care au fost combătute de către marii Sfinţi Părinţi - Fotie cel Mare, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Marcu Evghenicul, Sfântul Nicodim Aghioritul, Sfântul Athanasios din Paros, Sfântul Nectarie al Pentapolei şi de mulţi alţii, acum sunt concepute ca diferenţe legale care nu au nevoie de corectare. Sfintele Canoane care interzic rugăciunile în comun cu ereticii sunt distorsionate ermineutic şi lipsite de legitimate fiind prezentate ca nevalabile pentru epoca actuală, iar papa, în loc să fie anatematizat conform cu Predania şi sfatul Sfântului Cosma Etolianul: „Pe papa să-l blestemaţi!", este primit în Biserica Patriarhală a Sfântului Gheorghe, tămâiat şi binecuvântat cu tropare şi imne ca un sfânt, co-prezidează (şezând în tronul arhieresc - n.tr.) în Dumnezeiasca Liturghie Ortodoxă şi purtând omofor schimbă sărutul liturgic cu patriarhul şi rosteşte „Tatăl nostru". Sfânta Predanie canonică şi patristică a fost călcată în picioare şi nimicnicită, prin fapte şi acte, după ce mai înainte, într-un text patriarhal, Sfinţii Părinţi mărturisitori care au salvat Ortodoxia de papism au fost catalogaţi drept organe ale şarpelui începătorul răutăţii, adică ale diavolului, având nevoie de  rugăciunile noastre şi de mila lui Dumnezeu[5].

3. În loc să-şi pună probleme s-au simţit ofensaţi şi ameninţă

       Pentru această evoluţie, neliniştindu-se şi nevoindu-se, ca şi Fotis Kontoglu, care astăzi, dacă ar fi trăit, ar fi scris texte polemice de apărare a credinţei mult mai dure, noi, membrii unei sinaxe atipice de clerici şi monahi, am alcătuit un text teologic trezvitor şi serios - cunoscut de acum panortodox, şi anume „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului", care a fost primită cu entuziasm de către pleroma ortodoxă din întreaga lume şi sperăm să rămână de acum înainte şi un text simbolic ecumenic (adică universal) al Bisericii Ortodoxe. Ne-am bucurat pentru că a avut o acceptare ecumenică (universală). Însă nu ne aşteptam să deranjeze atât de mult şi să mânie pe susţinătorii panereticului ecumenism. Ne aşteptam ca ei să-şi pună probleme, să considere cele scrise ca pe o expresie a neliniştii frăţeşti, să le reorienteze gândirea că se poate să avem dreptate noi care ne neliniştim şi că ei se află pe un drum greşit. Să încerce apoi printr-un cuvânt teologic la fel de trezvitor şi serios să demonteze tezele din Mărturisire şi să ne să dovedească greşelile. De altfel, diferenţa dintre un ortodox şi un eretic este următoarea: pe de o parte ortodoxul recunoaşte greşelile care i se dovedesc şi se aşează pe drumul cel bun, pe când ereticul în mod egoist crede că este infailibil, ca şi papa, şi continuă să meargă pe drumul cel rău în rătăcire. Siguranţa şi încredinţarea noastră asupra corectitudinii tezelor noastre se întemeiază pe faptul că nu inovăm, nu formulăm învăţături noi, sau dogme noi, nu adăugăm, nici nu scoatem, ci în mod neclintit urmăm toate câte ne-au fost predate de Sfinţii Părinţi.
       Aşadar, în loc să-şi pună probleme şi să se reevalueze pe ei înşişi au început să se exprime jignitor la adresa alcătuitorilor şi semnatarilor „Mărturisirii de Credinţă împotriva ecumenismului", având în frunte pe Patriarhul Ecumenic Kir Bartolomeu, care în predica sa de duminică, 29 august, din Sfânta Biserică a Sfântului Ioan Înaintemergătorul din Constantinopol, s-a referit la „Mărturisirea de Credinţă", al cărei înţeles l-a răstălmăcit şi l-a distorsionat. Printre toate câte a spus, a asigurat şi a anunţat următoarele: „În curând vor primi răspunsul corespunzător din partea Patriarhiei Ecumenice, deoarece aceste lucruri sunt inadmisibile".

4.    Lucrurile inadmisibile sunt în tabăra ecumeniştilor

        Cu neîmpuţinatul şi crescândul respect către demnitatea de Patriarh al Neamului, respect motivat de împrejurările istorice nefavorabile, din care cu siguranţă va ieşi, dar nu aliindu-se cu liderii lumii din acest veac şi vânzând definitiv moştenirea Ortodoxiei, ci prin mâna cea puternică a Celui Preaînalt, care înalţă fruntea creştinilor ortodocşi conform rugăciunii liturgice din rânduiala Utreniei, şi cu ajutorul cel din ceruri şi mijlocirea tuturor Sfinţilor Părinţi, cu precădere a Martirilor şi Mărturisitorilor Credinţei, semnalăm că lucrurile inadmisibile trebuie căutate în altă parte şi nu în „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului" care întru-totul este patristică şi ortodoxă. Am fi putut, inspirându-ne din istoria recentă a ecumenismului, să expunem un catalog fără număr de fapte şi cuvinte inadmisibile ale ecumeniştilor, pe care deja îl pregătesc membri ai Sinaxei Clericilor şi Monahilor. Subliniem în mod doveditor doar câteva, foarte puţine din ele: Este un lucru inadmisibil acceptarea Romei eretice drept Biserică soră. Este un lucru inadmisibil recunoaşterea botezului catolicilor. Sunt inadmisibile hotărârile Comisiei Mixte de Dialog dintre ortodocşi şi romano-catolici de la Balamand, Liban 1993, care disculpă uniaţia şi transformă papismul în Biserică. Sunt inadmisibile textele de la Porto Alegre, de la Elounta şi Ravenna. Sunt inadmisibile rugăciunile cu ereticii. Sunt inadmisibile căsătoriile mixte şi prezenţa naşilor eretici la Taina Botezului. Este inadmisibilă toleranţa participării ereticilor până şi la Taina Dumnezeieştii Euharistii, fără ca cei ce o acordă să fie pedepsiţi, dar cei care se nevoiesc în mod ortodox sunt afurisiţi şi pedepsiţi. Este un lucru inadmisibil dispreţuirea şi relativizarea Sfintelor Canoane, şi nu doar inadmisibil, ci şi blasfemiator a considera că Sfinţii Părinţi, care chipurile au provocat schisma, sunt victime ale şarpelui - începătorul răutăţii. Este un lucru inadmisibil contrafacerea tradiţiei sinodale a Bisericii prin comisii presinodale şi preparatoare, care lucrează de zeci de ani în izolare şi în ascuns, şi prezentarea hotărârilor luate de mai înainte ca chipurile hotărâri panortodoxe. Voi încheia însă aici, pentru că şirul lucrurilor inadmisibile ale ecumeniştilor este fără de sfârşit.

5. Răspunsul teologic este bine primit; netemători la ameninţări

       În ceea ce priveşte anunţul patriarhal că în curând vom primi răspunsul corespunzător din partea Patriarhiei Ecumenice nu vrem să-l înţelegem ca pe o ameninţare din lipsa de măsuri disciplinare şi judecătoreşti, ci ca pe un răspuns cu teze şi argumente teologice, ca pe o deschidere a unui dialog teologic, pe care îl aşteptăm cu bucurie. Discutăm cu ereticii de zeci de ani şi suntem reticenţi în a discuta cu fraţii noştri ortodocşi? Va fi un prilej bun, chiar şi într-un dialog public televizat sau în oricare alt spaţiu, să dialogheze şi ortodocşii cu ecumeniştii de pe picior de egalitate, cu acelaşi număr de vorbitori şi cu un auditoriu liber, să ni se dea acces liber la posturile de radio şi la canalele de televiziune ale Bisericii, din care a fost exclus cuvântul ortodox patristic cu intervenţii de sus. De ce se tem de adevăr?
       Dacă totuşi răspunsul patriarhului ecumenic presupune izgoniri şi ameninţări judecătoreşti, trebuie să se ştie că nu va putea să îngenuncheze gândirea  luptătorilor convinşi, precum o dovedeşte pe larg Istoria Bisericească, cu excepţia poate a unor foarte puţini laşi şi oportunişti, care sunt purtaţi în dreapta şi în stânga ca nişte trestii clătinate de vânt, supunându-se la prima presiune şi ameninţare. Închipuiţi-vă ce s-ar fi întâmplat, dacă s-ar fi pronunţat asupra lor ameninţarea cu moartea, ca în cazul sfinţilor mucenici, sau cu chinurile, sau cu închisoarea, sau cu degradarea, cu calomnia, ca în cazul Sfinţilor Mărturisitori Maxim şi a ucenicilor săi, Martin, Episcopul Romei, Ioan Damaschin, Grigorie Palama, Marcu Evghenicul. Sperăm să nu existe alţii ca patriarhul Ioan Vekkos, care nu a putut înfrunta închisoarea, în care l-au aruncat latino-cugetătorii, şi din apărător al Ortodoxiei s-a transformat în prigonitor al ortodocşilor şi în special al monahilor din Sfântul Munte.

6. Ne-a întristat laşitatea mitropolitului de Gortina. L-au înlocuit alţii.

          Ne-am întristat pentru el şi ne-am mâhnit pentru retragerea semnăturii mitropolitului de Gortina şi Megalopole, Kir Ieremia, imediat ce patriarhul Kir Bartolomeu a ajuns în Peloponez, invitat de mitropolitul Alexandru de Mantinia şi Kinuria. Ne-am întristat din două motive: întâi pentru că a dat cu piciorul la un bun prilej de a mărturisi adevărul ortodox şi a pierdut cununa mărturisirii, ca şi unul din cei patruzeci de Sfinţi Mucenici din lacul îngheţat din Sevastia. Dar şi aici imediat a venit înlocuirea sa de zeci de noi semnatari clerici şi monahi şi de mii de laici. Din partea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Andrei de Driinupoli şi Pogoniani, care formal nu a semnat „Mărturisirea de Credinţă", însă realmente a semnat-o larg-larg prin actul mărturisitor pe care l-a trimis către Arhiepiscopul Ieronim al Atenei cerându-i ca Ierarhia - în cadrul întrunirii ordinare din octombrie, să se ocupe în sfârşit serios cu tema primatului şi a infailibilităţii papei, temă care se va dezbate în plenul Comisiei Mixte de Dialog dintre ortodocşi şi catolici în Cipru. Mitropolitul de Driinupoli confirmă şi este de acord cu neliniştile pe care le exprimăm în „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului". A doua pricină de întristare şi de mâhnire a noastră faţă de mitropolitul de Gortina Kir Ieremia constă în faptul că nu s-a mulţumit cu retragerea semnăturii sale fie din laşitate, fie din orice alt motiv. Acest lucru este arhi-cunoscut. În război nu aştepţi de la laşi să facă acte de vitejie, nici nu le ceri sfatul în probleme de război, după cum se spune în Vechiul Testament: „Nici cu femeia despre potrivnica sa, nici cu cel fricos despre război... Despre nimic nu te sfătui cu aceştia"[6]. Din nefericire s-a dedat şi la formularea unor etichete jignitoare şi dure la adresa celor care au redactat Mărturisirea de Credinţă, numindu-i lucrători în ascuns (contrabandişti) ai neprihănitei credinţe şi înşelaţi!!! Ce să spunem? Îl iubim pe mitropolitul de Gortina şi nu ne dedăm aici la alte judecăţi. Nu credem cele rostite. Poate că cel care le-a publicat le-a redat greşit? Vom reveni.

7. Răspunsul lui Fotis Kontoglu din Biserica Triumfătoare

       În final, pentru că în titlu am promis ca răspunsul către Patriarhul Bartolomeu să fie dat din Biserica Triumfătoare, reprezentându-i pe Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori ai Ortodoxiei, pururea pomenitul mărturisitor al Ortodoxiei, Fotios Kontoglu, vom expune una dintre scrisorile sale deschise pe care le-a trimis Patriarhului Athenagora, în care se arată cine sunt cei care fac lucruri inadmisibile şi cine de zeci de ani ameninţă şi timorează, din fericire cu foarte puţine victime, cu foarte puţini căzuţi, jertfitori, căditori (cei care au tămâiat) şi libellatici (lat. lapsi, sacrificati, purificathi, libellatici).

Textul fericitului Kontoglu are următorul conţinut7:

       „Dorinţa Sanctităţii Voastre şi a celor dimpreună cu Dumneavoastră, ca Biserica Ortodoxă să se supună Papei şi studiul inexplicabil din partea Dumneavoastră, au umplut inima noastră de o negrăită întristare şi frământare. Urechile noastre încă ţiuie de acest groaznic glas.
       Turma ortodoxă s-a împărţit. Pe de o parte, unii V-au urmat pe drumul cel alunecos, care duce la pierzare, iar pe de alta alţii au rămas tari şi neclintiţi în Credinţa Ortodoxă a părinţilor lor, scârbindu-se şi de gândul că Patriarhul ecumenic s-a îmbrăţişat cu Papa şi s-a întinat de această urâciune a neevlaviei.
       Cei care v-au urmat au fost dinainte rânduiţi să vă urmeze, fiind iubitori de materie, slăvitori în deşert, necredincioşi, servili linguşitori şi măgulitori. Au alergat, deci, să se alinieze lumii, lumii păcătoase a comodităţii pământeşti, celei fără necazuri şi fără luptă în viaţă, în cetatea care rămâne aici, necăutând-o pe cea viitoare, ca şi cum ar fi inexistentă şi necredibilă pentru ei.
       Alţii însă, credincioşii, au rămas neclintiţi în credinţa ortodoxă, în ţara sărăciei, a lipsurilor, a ispitelor, a prigoanelor, fiind siguri că în mijlocul lor este prezent Domnul, Care a spus că Biserica Sa va fi legată cu martiriul, dispreţul, sărăcia, batjocura, care vor fi răsplata mărturisirii lor statornice în această lume. În urechile lor răsună zi şi noapte mângâietoarele cuvinte ale lui Hristos. „Dacă pe Mine M-au prigonit şi pe voi vă vor prigoni". Prigoana, reaua pătimire şi moartea sunt moştenirea binecuvântată a adevăraţilor mucenici ai lui Hristos. Preasfânta Sa gură a spus şi aceasta: „Împărăţia cerurilor se sileşte şi silitorii o silesc pe ea". Cum este cu putinţă să existe silitori în tabăra neluptătorilor, care s-au grăbit să cocheteze cu minciuna pentru a trăi în linişte şi în desfătarea bunătăţilor lumeşti?
       Şi voi, păstorii poporului, ce fel de păstori sunteţi? Oile pe care vi le-a încredinţat Hristos le predaţi lupilor. Vă întreţineţi cu stăpânitorii acestei lumi, pentru că aţi râvnit slava lor şi nu slava lui Dumnezeu.
       Aţi lepădat Credinţa oamenilor păcătoşi cu dorinţe lumeşti, care sunt călăuziţi de satana. V-aţi predat şi aţi predat oile „stăpânitorului acestei lumi", lume care este stăpânită de materie, de aur, de descoperiri şi de maşini care uimesc mulţimile ca şi minunile lui Antihrist. V-aţi predat şi aţi predat oile cunoştinţei celei cu nume mincinos, înşelăciunii celei goale învăţate în ţările ateismului şi ale disperării, unde nu există nici măcar mirosul vieţii veşnice şi al adevăratei cunoştinţe, a cunoştinţei de Dumnezeu.
       Şi asta, pentru că nu sunteţi păstorii cei buni, care-şi jertfesc viaţa pentru oi pentru a le duce la livezile cele bine mirositoare ale vieţii celei nemuritoare. Voi sunteţi păstori năimiţi şi după preasfânta gură a Domnului, păstorul năimit nu este păstor (Ioan 10:13). Sunteţi năimiţii stăpânitorilor acestei lumi, pentru slava şi bogăţia cărora lucraţi. Şi, odată ce sunteţi robii unor astfel de domni, sunteţi înarmaţi cu armele violenţei, cu care ameninţaţi oile credincioase ale lui Hristos pentru a le obliga să vă urmeze.
       Dar aceste fericite oi aşteaptă mucenicia ca pe o izbăvire şi ca pe un semn nemincinos că vor lua cununa cea neveştejită de la Puitorul de nevoinţe, Domnul Iisus Hristos.
       Da! Suntem gata să mărturisim cu bucurie şi veselie pentru Credinţa Ortodoxă, pe care o ţinem ca pe o prea mare comoară. Ne fericim pe noi înşine, pentru că vom fi prigoniţi şi vom muri pentru credinţă şi pentru adevăr.
       Aţi ascuţit sabia ruşinii. Aţi trimis organele de violenţă care vă înconjoară şi cu care este întotdeauna atotînarmată apostazia. Le-aţi trimis împotriva noastră. Deja în Sfântul Munte a apărut paloşul sângeros şi îngrozitor, pentru a semăna teroarea în sfintele inimi ale bătrânilor, ale asceţilor şi ale pustnicilor care au trăit în încercări, în lipsuri, în desăvârşită lepădare de trupul lor pentru a bineplăcea Domnului. Înfiorătoarea faţă a violenţei se prezintă ca cea a capului mitic al Medusei în grădina cea sfinţită a Maicii Domnului. Şi în spatele acestei urâciuni a violenţei vă aflaţi voi, păstorii năimiţi, cei de trei ori sclavi ai stăpânitorilor întunecatei lumi a banului, a ateismului, a degenerării şi a toată desfrânarea.
       I-aţi sfâşiat pe cei nevinovaţi, pe sfinţii mărturisitori, pentru că aţi devenit lupi voi, păstorii înşişi. Aţi sfâşiat Ortodoxia în Colosseumul în care sunt de faţă cezarii ateismului actual făcător de rele. Este vremea însă, să lepădaţi blana de oaie de vreme ce aceasta nu mai înşeală pe nimeni. Ce aveţi de făcut, faceţi mai curând8!