
13 octombrie 2002 - 13 octombrie 2009:
LA CEA DE-A ŞAPTEA PRĂZNUIRE
A SFÂNTULUI MELETIE PIGAS,
PATRIARHUL ALEXANDRIEI
Cu
siguranţă, „în vremea aceea", adică pe 17 septembrie 2002, în media
bisericească din România nu se ştia mai nimic despre proslăvirea celui între
Sfinţi Părintele nostru Meletie I (Pigas), Patriarhul Alexandriei. Şi pentru că
„vreme este a tăcea şi vreme este a vorbi... şi vreme este pentru orice lucru
sub soare" - potrivit înţeleptului - consider că „vrednic şi cuvenit lucru"
este ca acum - la ceas de pomenire şi de prăznuire a unui nou-proslăvit sfânt, când
ortodocşi de pretutindeni în lume se neliniştesc în privinţa celor ce se vor
semna în Cipru de către Comisia Mixtă Internaţională pentru Dialog Teologic
între ortodocşi şi catolici, ce se va întruni între 16 şi 23 octombrie, dar şi
pentru că niciodată nu e prea târziu să ne pocăim pentru greşelile din
neştiinţă, uitare şi mai ales din nepăsare, deci „vrednic şi cuvenit lucru"
este a-i pune înainte pe iconostasul minţii şi pe proschinitarul inimii ca pe
nişte „icoane însufleţite" şi „pilde vrednice de urmat" pe Marii Arhipăstori şi
Dascăli ai lumii, pe Sfinţii Părinţi mai vechi şi mai noi care au teologhisit
în Duhul Sfânt, pentru că aceşti „titani ai Duhului" prin conglăsuirea în Duhul
(„consensul Părinţilor") reprezintă „conştiinţa vie" a Bisericii.
Pe
Sfântul Meletie Pigas, marele apărător al Ortodoxiei în faţa atacurilor
prozelitiste ale iezuiţilor romano-catolici şi ale protestanţilor, Patriarhia
Ortodoxă a Alexandriei şi a toată Africa l-a aşezat în ceata sfinţilor
printr-un Tomos patriarhal de canonizare în data de 17 septembrie 2002. Tot
atunci a fost canonizaţi şi alţi doi plăcuţi ai lui Dumnezeu: Sfântul Ioachim
„Panis" (cu data de prăznuire 17 septembrie) şi Sfântul Gherasim (Pallada) (cu
data de prăznuire 15 ianuarie).
Azi,
13 septembrie 2009, în comuniune cu Tronul Patriarhal al Sfântului Apostol şi
Evanghelist Marcu, dar şi cu Nedespărţita Biserică Ortodoxă Universală, ne
aflăm la cea de-a şaptea prăznuire a Sfântului Meletie Pigas. Prezentăm în
continuare, pentru prima dată în româneşte, ca pe un prinos de cinstire şi
mulţumire, sinaxarul Sfântului Meletie aşa cum a fost redactat de părintele
Macarie Simonopetritul în cartea sa în limba greacă, „Noul Sinaxar al Bisericii
Ortodoxe" (vol. II, pp. 172-175) spre folosul sufletesc de obşte. Traducerea şi
sublinierile ne aparţin:
„Sfântul
Meletie s-a născut în anul 1549 în localitatea Handaka (azi Irakleio), insula
Creta, din părinţi evlavioşi şi foarte de timpuriu a manifestat o mare înclinaţie
pentru studiu. După educaţia de bază, pe care a primit-o de la Meletios Vlastos,
părinţii l-au trimis să-şi continue studiile superioare la Veneţia şi la
Universitatea din Padova, unde i s-a propus cariera de profesor de teologie, dar
a refuzat, pentru a nu fi obligat să primească hotărârile falsului Sinod de la
Ferrara - Florenţa (1438-1439) şi s-a întors în patria sa, unde a îmbrăţişat
viaţa monahală în mănăstirea lui Agkarathu. Cu râvnă pentru rugăciune şi pentru
ascultare în toate slujirile vieţii chinoviale, la cererea compatrioţilor săi,
a acceptat după puţină vreme să ia asupra sa conducerea Şcolii Greceşti din
Handaka. Nu se limita doar la predare, ci prin
predicarea cuvântului lui Dumnezeu insufla elevilor săi şi întregii mulţimi, un
fierbinte ataşament faţă de credinţa ortodoxă, care era ameninţată atunci de tentativele
prozelitiste ale ocupanţilor romano-catolici.
La
puţină vreme după ridicarea egumenului său Silvestru în tronul patriarhal al
Alexandriei, Meletie a fost ales egumen al mănăstirii în 1569, dar râvna sa pentru apărarea Ortodoxiei a
provocat ura clericilor romano-catolici, care au reuşit să-l îndepărteze cât se
poate de repede. Din Creta s-a retras în mănăstirea Sfintei Ecaterina de pe
Muntele Sinai, unde a trăit în linişte până în momentul în care, aflându-se la
Ierusalim cu prilejul alegerii noului patriarh, Patriarhul Silvestru a reuşit
să-l convingă să primească să ia asupra sa ascultarea de protosinghel şi
epitrop al său în Tronul Alexandriei. În ciuda deznădejdii sale faţă de starea Bisericii,
care era împilată de turci şi fusese slăbită şi de către clericii nevrednici, şi-a
început lucrarea sa pastorală, în special prin predică, pentru a întări poporul
în credinţă şi în principiile moralei creştine. De asemenea, a depus multe strădanii pentru readucerea
copţilor anticalcedonieni la Ortodoxie, dar în deşert. A repopulat
Mănăstirea Sfântului Sava din Alexandria, care avea să devină un model al
vieţuirii călugăreşti şi a întemeiat în cadrul ei o şcoală bisericească.
Dintru început destul de deschis faţă de
apropierea Bisericilor, s-a confruntat cu încercările prozelitiste ale
romano-catolicilor, care întemeiau atunci şcoli şi aşezăminte filantropice,
pentru a-i atrage pe ortodocşii împilaţi (la credinţa lor rătăcită). Sfântul
Meletie a început să alcătuiască tratate
teologice atât împotriva abaterilor
lor dogmatice (despre Filioque şi despre primatul papal), cât şi împotriva
încercărilor de a pune în aplicare calendarul gregorian. A avut relaţii mai
amicale cu protestanţii, fără însă să facă niciun compromis în plan dogmatic,
şi întreţinea o corespondenţă cu teologii Universităţii din Tübbingen. În 1582
s-a stabilit în Cairo, unde a lucrat cu succes pentru restabilirea vieţii bisericeşti.
După doi ani, a fost invitat să meargă în Rusia cu scopul de a traduce actele
Sinodului de la Ferrara - Florenţa. Oprindu-se în Constantinopol, credincioşii
l-au rugat să rămână acolo pentru a-i întări prin predicarea cuvântului
dumnezeiesc. A lucrat în cetate timp de patru ani şi a fost un martor al răpirii
de către turci a Bisericii Patriarhale a Maicii Domnului „Pammakaristos"
(Preafericita). În ciuda greutăţilor a
reuşit să împiedice încercările prozelitiste ale iezuiţilor şi să readucă din
exil pe Patriarhul Ieremia. Planul iniţial al călătoriei sale în Rusia a
fost împiedicat atunci pentru încă o dată, deoarece Patriarhul Silvestru care
era bolnav l-a chemat în Rhodos şi i-a propus să preia succesiunea patriarhală
în tronul Sfântului Marcu (întemeietorul şi ocrotitorul Patriarhiei Alexandriei
- n.tr.) Meletie din smerenie a refuzat, dar în cele din urmă a acceptat să se
întoarcă în Egipt ca exarh al patriarhului, cu toate că deja fusese ales un
succesor.
Imediat
după moartea lui Silvestru şi în ciuda protestelor sale, a fost hirotonit
patriarh al Alexandriei (5 august 1590). Toată pleroma Bisericii l-a primit ca
pe „Păstorul cel Bun", care este gata să se jertfească pentru turma sa. A
încercat la început să elibereze Biserica de datoriile faţă de turci şi evreii cămătari,
şi a reuşit să obţină de la sultan un firman, care împiedica răpirea averii
bisericeşti. Activitatea sa nu s-a limitat doar în hotarele Bisericii
alexandrine, ci s-a întins în toată Ortodoxia prigonită. În anul 1593, se afla
la Constantinopol, unde a luat parte la un sinod, care aproba întemeierea
Patriarhiei Moscovei şi a jucat un rol important pentru restabilirea rânduielii
canonice a Bisericii Locale. De acolo s-a dus în Hios, unde s-a luptat
strălucit pentru Ortodoxie. Numai ce s-a întors în Alexandria, l-au chemat
din nou urgent în cetatea Constantinopolului ca pe cel mai în măsură să rezolve
animite probleme canonice şi morale. Avea
de gând să încerce din nou o călătorie în Rusia şi în Polonia pentru a lupta
împotriva propagandei iezuiţilor şi a uniaţiei, dar a fost împiedicat de îndatoririle
sale pastorale şi l-a trimis acolo pe Kiril Lucaris (1572-1638), succesorul
său în tronul Alexandriei şi apoi patriarh al Constantinopolului. S-a mulţumit
să trimită scrisori către aceste Biserici, pentru a le încuraja să întemeieze
şcoli şi tipografii. Precum Apostolul Pavel şi Marele Vasile, avea grija
tuturor Bisericilor care erau încercate în multe feluri. Pentru această
activitate a sa a câştigat o atât de mare preţuire din partea poporului, încât
după adormirea Patriarhului Ieremia, toţi l-au considerat ca pe singurul
vrednic să ia asupra sa demnitatea de patriarh ecumenic (1596). Din nou
smeritul Meletie a refuzat propunerea, în timp ce poporul ortodox din Egipt
declara că în niciun chip nu ar fi îngăduit să fie lipsit de prea vrednicul şi
sfântul său arhipăstor.
După
patriarhatul de câteva luni al lui Gavriil I, mitropolitul Teofan al Atenelor a
devenit locţiitor şi a reuşit să fie ales patriarh, pentru ca mai apoi, după
două luni, să treacă şi el din lumea aceasta. I-au impus atunci lui Meletie să
accepte mutarea sa în Constantinopol. A acceptat să preia conducerea Bisericii
doar ca locţiitor, cu speranţa că în cele din urmă vor alege unul din cei mai
vechi prieteni ai săi, pe Gavriil Sever sau pe Maxim Margunios, pe care de
multe ori l-a mustrat pentru poziţiile sale unioniste.
În
timpul celor doi ani în care a păstorit ca locţiitor Biserica
Constantinopolului (1597-1598), Sfântul Meletie a restabilit echilibrul
economic al Bisericii, i-a asigurat o administraţie sănătoasă şi a dovedit
aceeaşi râvnă nu doar în lupta pentru Ortodoxie, ci şi în combaterea simoniei
în rândurile clerului şi în îndreptarea moralei creştin-ortodoxe. Iar interesul
său faţă de monahism se vede şi din scrisorile sale de binefacere atât către Sfântul
Munte, cât şi către mănăstirea din Patmos.
Sfârşindu-şi
lucrarea şi dorind să se întoarcă în Scaunul său, s-a oprit în Hios pentru o ultimă luptă împotriva catolicilor, şi apoi
a ajuns în Scaunul său. Bolnav şi îmbătrânit înainte de vreme de atâtea
osteneli cărora s-a dat pentru Biserică, şi-a predat viteazul său suflet
Domnului pe 13 septembrie 1601, la vârsta de doar 52 de ani. Vrednic urmaş al
marilor Părinţi ai Bisericii, Sfântul Meletie s-a distins ca un „om bogat în
înţelepciune şi apărător al dogmelor ortodoxe ale Bisericii Răsăritene, întru
tot lăudat şi întru tot cinstit", şi este considerat ca cel mai strălucit
patriarh din vremurile mai recente. Pomenirea sa a fost mutată pe 13 octombrie
din cauza coincidenţei cu prăznuirea înnoirii Bazilicii Învierii".
MEGALINARIE, glasul al VIII-lea:
Bucură-te mare arhipăstor
Al Alexandriei şi lumina întregii
lumi,
Al Ortodoxiei sfânt turn de
apărare,
Şi pentru toţi te roagă, Sfinte
Meletie.
Monahul Leontie













Login
Forgotten password