Preacuvioşii Mucenici de la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului - Zilantov din Kazan

 (Zile de pomenire: 29 Ianuarie şi  28 August)

În anul 1917 în mănăstirea Zilantov, la marginea oraşului Kazan, trăiau nouă monahi şi fraţi sub îndrumarea arhimandritului Serghie (Zaiţev).

Când în 1918, Kazan-ul a fost eliberat de luptătorii cehi albi sub comanda colonelului Cappeli, aceştia instalaseră două tunuri care au tras asupra poziţiilor bolşevicilor de pe dealul din faţa intrării în mănăstire.

Pe 28 August (10 septembrie după stilul nou) cehii au bătut în retragere şi bolşevicii au năvălit în suburbia în care se afla mănăstirea.

Soldaţii Armatei Roşii au aliniat întreaga obşte monahală lângă peretele curţii mănăstirii şi i-au împuşcat cu salve de arme. Apoi au părăsit mănăstirea şi s-au îndreptat spre oraş.

Viu a rămas doar unul dintre ei, foarte bătrânul ieromonah Iosif, care la primele salve a căzut la pământ şi pe care l-au crezut mort. Ieşind cu greutate de sub trupurile confraţilor săi, el a mers în oraş şi a găsit adăpost în Mănăstirea Sfântului Ioan Înaintemergătorul. Părintele Iosif, asurzit şi care avea să moară după un an de la această execuţie, a povestit despre sfârşitul mucenicesc al fraţilor săi. Au fost împuşcaţi arhimandritul Serghie (Zaiţev, 1863-1918), ieromonahul Lavrentie (Nikitin, 1872-1918), ieromonahul Serafim (Kuzmin, 1870-1918), ierodiaconul Teodosie (Aleksandrov, 1864-1918), monahul Leontie (Kariaghin, 1870-1918), monahul Ştefan (+ 1918), fratele Gheorghe (Timofeev, 1880-1918), fratele Serghie (Galin, 1918), fratele Ilarion (Pravdin, 1918), fratele Ioan (Sretenski, 1918). Prohodul şi înmormântarea mucenicilor au fost săvârşite de arhimandritul (ulterior episcop şi sfânt mucenic) Ioasaf (Udalov).

Au fost canonizaţi ca sfinţi locali ai eparhiei Kazan în 1998. Au fost trecuţi în rândul sfinţilor Noi Mucenici şi Mărturisitori Ruşi la Soborul Arhieresc Jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse în August 2000 spre cinstirea de către întreaga Biserică.
 

Preacuviosul Mucenic Leontie (Kariaghin)
 
Monahul Leontie (în lume - Lavrentie Kariaghin, născut în 1870) se trăgea dintr-o familie de ţărani din gubernia Kazan. Din 1901 până în Februarie 1907 a fost frate la Mănăstirea din Raith. A fost tuns monah pe 20 decembrie 1909 la şase luni după mutarea sa din Mănăstirea Makarievskaia în Mănăstirea Zilantov. Pe 28 august (10 septembrie după stilul nou) a fost împuşcat de soldaţii Armatei Roşii împreună cu arhimandritul Serghie şi obştea mănăstirii Zilantov, luând astfel cu toţii cununa muceniciei.
 
 Să avem cu toţii binecuvântarea şi rugăciunile lor. Sfinţilor Noilor Mucenici rugaţi-vă pentru noi!

Megalinarii:

Bucuraţi-vă, mucenici slăviţi:
Serghie sfinţite, Serafim şi Lavrentie,
Serghie, Ştefane, Ilarion şi Gheorghe,
Leontie, Ioane şi Teodosie.

 Sfinţilor Părinţi şi nevoitori,
Copii ai Fecioarei, Născătoarei de Dumnezeu,
Care pătimit-aţi moarte prin împuşcare,
Rugaţi pe Domnul slavei Raiul să moştenim.

 (un material de Paula Oprea )


Va recomandam si:


Print-icon 

Login-iconLogin
active³ 5.4 · IPS κατασκευή E-shop · Disclaimer