Despre pomenirea morții și faptul de a nu fi cu nepăsare față de împărtășirea Sfintelor Taine
Căci prin indiferență față de cuminecare cum nu vom fi cuceriți de patimi?(7/2/2012)
Mai multe postari
A PLECAT SPRE VEŞNICIE NEVOITORUL IERARH AL FLORINEI


A plecat spre veşnicie nevoitorul Ierarh al Florinei


A PLECAT SPRE VEŞNICIE NEVOITORUL IERARH AL FLORINEI

„EXPRESUL” PE CARE L-A AŞTEPTAT ANI DE-A RÂNDUL BĂTRÂNUL ŞI NEVOITORUL IERARH, PĂRINTELE AUGUSTIN KANDIOTIS, A VENIT ŞI L-A LUAT ASTĂZI, SÂMBĂTĂ, 28-8-2010, LA ORELE 5.


Credincioşii să nu se întristeze că Stareţul a plecat de lângă noi, pentru că Hristos este viu şi oamenii lui Dumnezeu nu mor niciodată. Bătrânul nevoitor şi ierarh va avea mai mare îndrăzneală la Dumnezeu din Biserica Triumfătoare şi se va afla lângă creştinii nevoitori şi luptători, va mijloci pentru ei şi se va lupta împreună cu ei. Într-o predică a sa spunea: „Eu voi pleca. Unde voi merge? Oriunde aş merge, dacă voi vedea că Ortodoxia este în primejdie, voi face revoluţie, voi trage alarma. Nu voi lăsa Biserica lui Hristos nici ateilor, nici masonilor, nici ecumeniştilor…”.
 

Ar fi bine ca unii episcopi ecumenişti să-l respecte pe stareţ şi să nu vină la praznic în Florina. Nevoitorul ierarh, bătrânul Augustin Kandiotis, nu şi-ar fi dorit la adormirea sa prezenţa arhiereilor ecumenişti, iubitori de hramuri şi de mese întinse.

Aşadar, credincioşii să nu se întristeze, dar nici necredincioşii să nu se bucure, pentru că glasul Stareţului nu va tăcea. Există atât de mult material, prin care în orice clipă şi în orice luptă Stareţul poate să le stea împotrivă.

http://acvila30.wordpress.com/2010/08/28/nevoitorul-ierarh-al-florinei-parintele-augustin-kandiotis-a-plecat-spre-vesnicie-azi-sambata-28-08-2010-orele-5/


Our visitors also read the following:

  

Ομάδες Google E-Mail:
Abonaţi-vă la Sfânta Mănăstire Pantocrator
Sfintele Locuri

Articolele semnate exprimă punctele de vedere ale autorilor lor. Este permisă utilizarea, descărcarea şi reproducerea materialului de pe acest site, cu condiţia păstrării sensului primar, fără interpolări ce l-ar denatura, nu în scopuri comerciale,condiţia primordială fiind menţionarea sursei www.impantokratoros.gr.
:: Articole, Comunicări, Actuale :: Ortodoxie :: Erezie :: Papismul (romano-catolicismul) :: Sfintele Locuri :: Fișiere video :: Fișiere audio :: Comunicare :: Adrese Ortodoxe ::


Login  Forgotten password   RSS

active³ 4.9 · © 2000 - 2011 IPS Ltd · Disclaimer