Prof. Dimitirios Tselenghidis: Teologie ,,Post-patristica” sau ,,Neo-Varlamita”? (prima parte)

VĂ PREZENTĂM MAI JOS PRIMA PARTE DIN REFERATUL  TEOLOGICO-APOLOGETIC AL PROFESORULUI DE TEOLOGIE DIMITRIOS TSELENGHIDIS DE LA FACULTATEA DE TEOLOGIE DIN TESALONIC – GRECIA, PREZENTAT ÎN CADRUL CONFERINŢEI “TEOLOGIE PATRISTICĂ ŞI EREZIE POST-PATRISTICĂ”, ORGANIZATĂ DE MITROPOLIA PIREULUI

PE 15 FEBRUARIE 2012, ÎN PIREU – GRECIA.

PROFESOR DIMITRIOS TSELENGHIDIS:

TEOLOGIE ,,POST-PATRISTICĂ” SAU ,,NEO-VARLAAMITĂ”?

    Pireu, 15-2-2012

TEOLOGIE ,,POST-PATRISTICĂ” SAU ,,NEO-VARLAAMITĂ”?
IGNORAREA SAU NEGAREA SFINŢENIEI?
CRITERII ALE TEOLOGHISIRII ORTODOXE ŞI FĂRĂ RĂTĂCIRE

Subtitlu: Aroganţa şi devierea teologică a teologilor prezumtiv,,post-patristici”

 Ca să evităm orice eventuală confuzie terminologică, vom trece chiar de la început direct la indispensabila elucidare a termenului nou în  domeniu şi anume ,,post-patristic”. Această nouă terminologie ştiinţifică primeşte variate interpretări, însă cele mai predominante  din punct de vedere ştiinţific sunt, în opinia noastră, următoarele:

a) Când primei părţi componente a cuvântului  „με­τα”- [„post”-] i se atribuie o importanţă temporală, caz în care este vorba despre sfârşitul epocii patristice; şi

 b) Când primei părţi componente a cuvântului i se atribuie o semnificaţie critică, caz în care cuvântul compus ,,post-patristic” înseamnă relativizare, contestare [tăgăduire] parţială sau totală, revizuire, o nouă lectură, şi chiar o depăşire a gândirii teologice a Părinţilor Bisericii.

Teologii contemporani savanţi, care au încercat direct sau indirect să se definească pe ei înşişi ca ,,post-patristici”, au folosit alternativ ambele interpretări, însă în principal a doua, care se referă la relativizarea şi în final la depăşirea Părinţilor Bisericii.

Lucrarea cea mai catastrofală în conştiinţele lumii creştine teologice mai largi au făcut-o, în opinia noastră, protestanţii. Şi asta, deoarece ei au contestat fără întortocheri autoritatea Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii, ca de altfel şi întreaga Predanie Apostolică şi Patristică a ei. În acelaşi timp au anulat în mod oficial, esenţial şi formal, sfinţenia tuturor sfinţilor cunoscuţi şi renumiţi, contestând în acest fel şi experienţa în Sfântul Duh [duhovnicească] a fiecărei Biserici Luptătoare pe pământ.

Tot aşa, lucrarea cea mai catastrofală în conştiinţa dogmatică a pleromei Bisericii Ortodoxe a făcut-o şi continuă să o facă ecumenismul. Ecumenismul constituie astăzi transmiţătorul rău mirositor al sincretismului inter-creştin şi inter-religios şi, în consecinţă, transmiţătorul cel mai oficial al celei mai periculoase poly-erezii [pan-erezii] a tuturor epocilor, deoarece contribuie decisiv la tocirea criteriului ortodox şi al conştiinţei-de-sine ortodoxe. Mai exact, prin reprezentanţii săi, la nivel local şi internaţional, încearcă continuu şi gradual ,,căderi” din ce în ce mai mari în conştiinţa eclesiologico-dogmatică a credincioşilor ortodocşi neavizaţi din punct de vedere spiritual. Şi lucrul acesta îl reuşeşte în special prin relativizarea sau chiar şi prin anularea în practică a autorităţii învăţăturii Sfinţilor Părinţi şi, desigur, a hotărârilor lor sinodale colective în cadrul Sinoadelor Ecumenice. Vezi, de pildă, încălcarea evidentă şi continuă – de ani de zile până în prezent, a Canonului al 2-lea al Sinodului Ecumenic al V-VI-lea [Quinisext], care interzice clar rugăciunea în comun cu cei neîmpărtăşiţi [afurisiţi, lipsiţi de comuniune] şi eterodocşii, prin ameninţarea expresă cu caterisirea clericilor şi cu afurisirea laicilor care îl încalcă.

În climatul teologic secularizat mai larg, prezentat mai sus, şi îndeosebi şi prin excelenţă în spiritul propriu-zis al ecumenismului, pe care l-am descris, se încadrează organic şi mişcarea apărută în ultima vreme a teologilor prezumtiv ,,post-patristici”. Cu siguranţă, această mişcare are în mod clar şi influenţe protestante, care sunt mai evidente, în principal în poziţionarea cu caracter ştiinţific a teologilor ,,post-patristici”, împotriva autorităţii diacronice, de până acum, a învăţăturii teologice a Sfinţilor Părinţi. (VA URMA)

TRADUCERE, FRĂŢIA  ORTODOXĂ MISIONARĂ “SFÂNTUL MARCU AL EFESULUI