De la naşterea lui Iisus Hristos până la Edictul lui Teodosie
Pentru a demonstra viclesugul insistent al neopăgânilor, conform căreia creştinismul s-a răspândit prin persecutarea popoarelor, vom arăta prin metode statistice modul în care creştinismul a crescut şi a cucerit Imperiul Roman, în ciuda persecuţiilor constante pe care creştinii le-au suferit de-a lungul a trei secole din partea idolatrilor şi a colaboratorilor lor evrei.
***
In jurul anului 4 î.Hr.: Naşterea lui Iisus Hristos din Nazaret.
27 d. Hr.: Iisus Hristos începe să predice în public.
Situatia Imperiului Roman la acea vreme: Populaţie: 33.000.000 (50% sclavi). Evreii din Imperiu erau în număr de 2.300.000 (7% din populaţia Imperiului), în majoritate prozeliţi ai Iudaismului. Populaţia Palestinei era compusă din 580.000 iudei şi 233.000 alte etnii.
30 d.Hr.: Crucificarea, Învierea şi Înălţarea lui Hristos. A dat porunca: “Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. (Matei 28:19) .
Existau aproximativ 4000 de credinciosi in Hristos, în întreaga Palestina, în zilele aratarilor Sale de după Înviere.
Rusaliile. În urma pogorârii Duhului Sfânt şi ca urmare a tuturor evenimentelor din acea vreme, 3000 de prozeliţi evrei din toate colţurile lumii s-au botezat crestini, după care s-au întors la casele lor ducând credinţa creştină printre evreii din acele locuri (Fapte 2:41) (Palestina, Israel, Egipt, Liban, Iordania, Libia, Siria, Italia, etc.).
34 d.Hr.: Mucenicia protomartirului Ştefan şi persecutarea creştinilor din Iudeea de catre evrei. Persecuţiile îi silesc pe creştini să fugă spre alte regiuni şi să răspândească astfel cuvântul Evangheliei. Primii creştinii în Etiopia, increstinati de eunucul etiopian, apoi cei din Samaria, increştinaţi de Filip (diaconul). A urmat apoi convertirea la creştinism a lui Saul (Pavel).
35 d.Hr: Creşterea numărului de creştini în Iudeea şi Samaria (Fapte 9:31). Primii creştini din Armenia.
36 – 40 d.Hr: Convertirea popoarelor pagane la Crestinism, începând cu Corneliu. Multime de romani italieni evanghelizati de Petru in Cezareea (Fapte 10:1-48).
42 d.Hr: Multime multa de crestini in Alexandria, Fenicia şi Cipru (Fapte 11:21).
43 d.Hr: Numărul creştinilor din Antiohia (cu ajutorul lui Pavel şi Barnaba) este de 500. Aceştia sunt numiţi pentru întâia oară creştini (Faptele Apostolilor 11:21).
44 d.Hr.: Persecutarea creştinilor din Ierusalim de către evrei, la porunca regelui Irod Aggripa I. Decapitarea lui Iacov. Întemniţarea şi evadarea lui Petru.
c. d.Hr.: Evreii şi creştinii sunt exilaţi din Roma. Pavel predică în Macedonia, Ahaia şi Asia (Faptele Apostolilor 16:6).
52 d.Hr.: Apostolul Toma predică în India.
57 d.Hr.: La Roma sunt aproximativ 3000 de creştini, în cinci enorii. Populaţia totală a Romei era de 800.000.
In jurul anului 60 d.Hr: Primii creştini în Dalmaţia şi Iliria.
61 d.Hr.: Începuturile Bisericii Celtice.
63 d.Hr.: Martiriul lui Marcu în Bokalia, lângă Alexandra.
64 d.Hr.: Incendierea Romei. Prima mare persecuţie a creştinilor de către Nero. Apostolii Petru şi Pavel devin martiri, împreună cu alte câteva mii de creştini. Istoricul Tacitus (născut in jurul anului 56 d.Hr.) povesteşte că Nero, cu scopul de a înlătura orice bănuială care ar fi putut plana asupra sa, i-a acuzat pe creştini că aceştia ar fi incendiat oraşul, iar aceştia au fost apoi „sfâşiaţi de câini şi au murit” şi „au ars, fiind azvârliţi în focurile folosite pentru luminarea oeraşului pe timp de noapte, atunci când lumina zilei se stinge. Nero a oferit propria sa grădină pentru acest spectacol.” (Cronici, cartea XV, paragraf 44).
66 d.Hr.: Revolte anti-evreieşti şi masacre organizate contra evreilor din Egipt. 50.000 de evrei au fost omorâţi în Alexandria şi 60.000 în restul lumii.
67 d.Hr.: Vespasian, impreuna cu 60 000 de soldati, a inabusit o revolta a evreilor si a recucerit Galileia.
69 d.Hr.: Numărul evreilor din diaspora care au auzit cuvantul Evangheliei de la crestini se ridică la 4.000.000.
70 d.Hr.: Distrugerea Ierusalimului de către Titus şi cele patru legiuni ale sale. 600.000 de iudei sunt omorâţi în Iudeea, 10.000 de iudei sunt crucificaţi, 90.000 sunt duşi la Roma ca scalvi. Iudeii creştini din Ierusalim au ţinut seama de profeţia lui Hristos conform căreia Ierusalimul va fi distrus, şi părăsiseră oraşul înainte de distrugere, şi migraseră către alte regiuni, unde au început să răspândească creştinismul.
Sfârşitul erei evreieşti a creştinismului.
Inima creştinătăţii în Imperiul Roman de Răsărit este acum Antiohia.
În decursul a numai 30 ani (o singură generaţie) de la evenimentele legate de Hristos, 0,1% din populaţia planetei este increstinata. 15% dintre oameni sunt familiarizati cu Evanghelia, iar Scripturile au fost traduse în 5 limbi.
71 d.Hr.: În Roma se construieşte Coloseum-ul. Foarte mulţi creştini sunt aruncaţi la animale sălbatice sau martirizaţi în alte feluri.
81 d.Hr.: Centrul misionar al creştinismului se mută la Efes, datorită Apostolului Ioan. Primi creştini ajung în Franţa, după ce au străbătut Italia, iar creştinismul se răspândeşte şi în Tunisia.
81 d.Hr. : Cea de-a doua persecuţie în masă a creştinilor de către Roma imperială, prin Domiţian (81-86 d.Hr.).
Drept pretext, Domiţian s-a folosit de “taxa de două drahme”, pe care creştinii nu o plăteau, ei nemaifiind evrei. Astfel a început o nouă etapă de persecuţie şi cruzime îndreptată împotriva creştinilor. În acea perioadă, Dionisie Areopagul, episcopul Atenei, a devenit martir prin ardere pe rug, la fel şi Timotei, episcopul din Efes, fost ucenic al Apostolului Pavel. Aceeaşi soartă a avut si Pouplios.
Această etapă a persecuţiilor a fost de scurtă durată, însă foarte violentă. Împăratul Domiţian a pus în acţiune un sistem bazat pe trădare, acuzaţii şi confiscarea proprietăţilor. Creştinii erau persecutaţi deoarece refuzau să ia parte la ceremoniile de idolatrizare a împăratului. Aproximativ 40.000 de creştini au fost ucişi la Roma şi în toata Italia, printre aceştia numărându-se Flavius Clemens, vărul împăratului, în timp ce soţia acestuia, Flavia Domitila, a fost exilată. Apostolul Ioan a fost exilat in Patmos, unde a scris Apocalipsa. (Enciclopedia Haley, p. 959, 1053, 1059).
In jurul anului 90 d.Hr.: Primii creştini în Germania vestică de astăzi.
98 d.Hr.: A treia persecuţie în masă de către Traian (98-117 d.Hr.).
Creştinii erau persecutaţi pentru că nu îl idolatrizau pe împărat şi nu aduceau ofrande zeilor romani. Această situaţie a continuat pe toată durata domniei împăratului. S-a păstrat o corespondenţă apocaliptică între împărat şi Plinius cu privire la persecuţii. În aceasta, Plinius pare dezamăgit de numărul mare de creştini din regiunea sa, şi de faptul că templele păgâne sunt pustii.
În timpul acestor persecuţii, următorii creştini au fost martirizaţi: Simon fratele (ruda) Domnului, episcop al Ierusalimului, care a fost crucificat în anul 107 d.Hr., şi Ignatie, al doilea episcop al Antiohiei, care a fost dus la Roma şi aruncat la fiare. În Filipi, printre altii sunt martirizati Parmenas si Zosimos, iar în 109-110 d. Hr., Astios episcop de Dirhahiu.
Tot in cadrul primului secol crestin, Sf. Ap. Andrei predica cuvantul Evangheliei in Scitia Minor (Dobrogea)
100 d.Hr: La distanţă de două generaţii (60 ani) de la faptele lui Hristos, lumea este creştină în procent de 0,6%. 28% au auzit Evanghelia, iar Scripturile au fost traduse în 6 limbi. Creştinismul este în principal urban. El se răspândeşte din oraş în oraş prin intermediul drumurilor dintre oraşe.
Apar primii creştini în Monaco, în Sri Lanka (pe atunci Ceylon), în Arabia Saudită, şi în Algeria, pe atunci provincial romană Mauritania (creştini vorbitori de limba latină).
115 d.Hr.: Martiriul Sfântului Ignatie, episcop al Antiohiei.
117 d.Hr.: Persecuţii din partea Împăratului Hadrian (117-138 d.Hr.)
Acesta a persecutat creştini, dar într-o manieră mai moderată. Teleforos, episcopul Bisericii Romei, a devenit martir laolaltă cu mulţi alţii. În timpul domniei lui Hadrian, creştinismul s-a dezvoltat foarte mult, răspândindu-se chiar şi printre membrii înaltei societăţi. Primul discurs apologetic rostit de către Quadratus şi Aristides (125-126 d.Hr.). Comunitatea creştină din Atena a fost aproape distrusă din cauza persecuţiilor, dar distrugerea totală a fost evitată datorită discurusrilor şi încurajărilor lui Quadratus.
132 d.Hr.: A doua revoltă a evreilor conduşi de Bar Kokhba.
A doua distrugere a Ierusalimului de către Romani. Aproape întreaga populaţie a Palestinei a fost ucisă sau a urmat calea exilului.
136 d.Hr.: Hadrian reclădeşte Ierusalimul. În locul templului din Ierusalim, el ridică Templul lui Zeus.
138 d.Hr.: Persecuţiile sub domnia lui Antonius Pius (138-161 d.Hr).
Deşi nu a persecutat cu precădere pe creştini, acest împărat era obsedat de aplicarea legilor, iar multora dintre aceste legi creştinilor le era imposibil să se supună, astfel încât, în mod indirect, mulţi creştini au fost martirizati în timpul acestei domnii, printre ei aflându-se si Policarp, al cărui martiriu a fost descris în cartea cu acelaşi nume (Martiriul lui Policarp). Atunci au incetat persecutiile in Larissa, Tesalonic şi Atena.
In jurul anului 150 d.Hr.: Apar primii creştini în Anghialo şi Develton, de-a lungul Mării negre. Primii creştini romani în Portugalia.
156 d.Hr.: Moartea lui Policarp, episcop de Smirna, prin tragere în ţeapă.
161 d.Hr.: Cea de-a patra persecuţie în masă în timpul domniei lui Marcus Aurelius (161-180 d.Hr.).
Acestea au fost cele mai crude persecuţii după cele ale lui Nero. Ca şi Hadrian, Marcus Aurelius a considerat că sprijinirea religiei oficiale a imperiului era o necesitate politică. El a poruncit fără milă decapitarea şi aruncarea la animale sălbatice a multor mii de creştini, printre care şi primul scriitor creştin Iustin Martirul. Atricităţile din timpul domniei sale s-au manifestat cu precădere în Galatia de Sud. El şi-a supus victimele la toruri îngrozitoare. O sclava creştina pe nume Vlantina, în timp ce era torurata din zori şi noaptea tarziu, spunea fără încetare: “Eu sunt creştina. Nimeni dintre noi nu a făcut niciun rău.” În acei ani, Sfânta Parascheva a fost torturata şi decapitata. Marcus Aurelius vizitează Grecia şi lasă şi acolo victime ale persecuţiei sale. Persecuţiile sunt continuate de fiul său Commodus.
174 d.Hr.: Primii creştini in Austria.
180 d.Hr.: Există creştini în toate provinciile Imperiului Roman şi ale Mesopotamiei. Pantaenus înfiinţează o şcoală de educare a misionarilor în Alexandria, Egipt. Nouă ani mai târziu, este menţionată existenţa creştinilor în India, datorită misionarilor formaţi la această şcoală.
190 d.Hr.: Convertiri frecvente la creştinism în nordul Africii.
193 d.Hr.: Cea de-a cincea mare persecuţie în masă a creştinilor, în timpul imparatului Septimus Severus (193-211 d.Hr.).
În timpul domniei lui Severus, a fost reînnoită o lege care interzicea prozelitismul.
Persecuţiile au fost foarte dure, însă nu generalizate. Cel mai mult au fost afectaţi locuitorii Egiptului, Galatiei şi Africii de Nord. În Alexandria au fost arşi, crucificaţi sau decapitaţi numeroşi martiri, printe care Leonida (tatăl lui Origen), Irineu, Episcop de Lugdunum (actualul Lyon, în Franţa) şi Sfânta Perpetua din Cartagina, o aristocrată, împreună cu credincioasa sa servitoarea Felicita, ambele fiind aruncate la animale sălbatice. Persecuţiile au durat din 202 până în 211.
197 d.Hr.: Tertullian scria: “A fost vărsat sângele martirilor” şi “Intr-adevar nu exista niciun popor sa nu fie crestin”.
200 d.Hr.: Lumea la şase generaţii (160 de ani) după Hristos: 3,4% creştini. 32% familiarizati cu Evanghelia. Scripturile au fost traduse în 7 limbi.
Persecuţii în Egipt, unde au fost martirizati mii de creştini.
Primii creştini in Elveţia (pe atunci, provincia romană Raitia). Primii creştini în Sahara şi Belgia.
Edessa (Urfa de astăzi) devine primul oraş – stat in care Crestinismul devine religie de stat.
In jurul anului 205 d.Hr: Clement al Alexandriei scrie: “Întreaga lume (inclusiv Atena şi Grecia) recunoaşte supremaţia Cuvântului”.
In jurul anului 210 d.Hr.: Primii creştini în Qatar (pe atunci provincie a Persiei sub numele de Bet Katraye). (Primele dovezi datează din 224 d.Hr.).
225 d.Hr.: peste 20 de Episcopii ale Bisericii Asieriene în zona Tigrului şi Eufratului, a Mării Caspice şi Bahrain.
235 d.Hr: Cea de-a şasea mare persecuţie în masă sub domnia lui Maximinus (235-238 d.Hr.).
În timpul acesui val de persecuţii, au fost urmăriţi şi ucişi cu precădere conducătorii creştini. Origen a reusit sa se ascunda, si astfel a scapat.
In jurul anului 240 d.Hr.: Grigorie Făcătorul de Minuni devine Episcop de Pont, o zonă cu majoritate păgână. El iniţiază o mişcare de creştinizare în masă. La moartea sa, în anul 270 d.Hr., 95% din populaţie este creştină.
249 d.Hr.: Cea de-a şaptea persecuţie imperială, sub domnia militară a lui Decius. Tentative imperiale sistematice de distrugere a creştinismului (249-251 d.Hr.).
Împăratul decide să lichideze Creştinismul. El consideră că creştinii sunt cauza prăbuşirii Imperiului Roman. În acea perioadă, sunt arestaţi şi torturaţi preoţi şi episcopi. Persecuţiile s-au extins în tot imperiul, atingând grade ridicate de violenţă. Foarte mulţi creştini au fost ucişi, folosindu-se metode de torură dintre cele mai crude, la Roma, în Africa de Nord, Egipt sau Asia Mică. Ciprian scrie că “întreaga lume a fost pustiită”. Persecuţiile au avut loc de la un capăt la celălalt al domniei lui Decius. Dintre atenieni, au fost ucişi Heraclius, Paulinus şi Benedimus. In Corint, Ciprian Pavel sfarseste prin moarte martirica.
În timpul persecuţiilor, au fost ucise şi foarte multe femei creştine, printre care si Sfânta Harissa. In Atena, Episcopul Leonidas a sfarsit prin spânzurare, după ce a fost torurat. În cinstea lui a fost ridicat un monument la Iliso, descoperit de către arheologi. Acelaşi lucru se întâmpla în Creta (Chiril, în vârstă de 84 de ani, şi Teodoul, Saturnin, Euporos, Ghelasie, Eunikie, Agatopul, Zotik, Kleomenis, Vasilidis şi Euarestos), în Hios (Sfântul Isidor), în Corint (13 martiri) şi in Tessalonic (Elkionis, pomenit în ziua de 28 mai).
250 d.Hr: În sudul Italiei existau peste 100 de episcopii. Apar primii creştini în provincia Panonia (astazi Ungaria) şi Luxemburg. Este înfiinţată o biserică creştină la Kherson (Sevastopol), Crimeea şi Ucraina. Apare prima episcopie creştină în Bahrain.
251 d.Hr: Cetatea Romei: 30.000 de creştini printre 1.000.000 de idolatri (3% din întreaga populaţie) – 46 presbiteri, 7 diaconi, 42 parclisieri, 52 exorcisti, 1.500 văduve şi oameni nevoiaşi. Creştinismul rezistă şi continuă să se răspândească.
252 d.Hr: O epidemie de proporţii catastrofale afectează populaţia din zonele mediteraneene şi ucide 25% din populaţia totală a Imperiului Roman, în timp de 20 ani, în timp ce 50% dintre locuitorii Alexandriei mor. În Cartagina, Episcopul Ciprian organizează asistenţă medicală.
253 d.Hr: Cea de-a opta persecuţie imperială sub domnia lui Valerian (253-260 d.Hr.).
Această persecuţie a durat din 257 până în 259 d.Hr. Au fost ucişi nenumăraţi oameni, printre care Ciprian, episcopul Cartaginei.
260 d.Hr: Numărul creştinilor din Imperiul Roman se ridică la 40%, cresterea se face intr-un mod accelerat.
270 d.Hr: Sunt construite primele bazilici (biserici creştine de formă pătrată).
Cea de-a noua persecuţie în masă sub domnia lui Aurelian (270-275 d.Hr.).
287 d.Hr: Recunoaşterea în masă a credinţei creştine în Armenia, în timpul lui Gregorie Iluminatorul. Creştinismul este declarat religie de stat.
295 d.Hr: David Varsa evanghelizeaza în India.
300 d.Hr: La nouă generaţii după Hristos: Lumea este creştină în proporţie de 4,4%, iar 35% evanghelizati. Scripturile sunt traduse în 10 limbi. Zonele din Imperiul Roman cu cea mai rapidă creştere a nunărului de creştini sunt: Siria, Asia Mică, Egipt, Africa de Nord, Roma şi Lion, cu cel mai mare număr în regiunile de răsărit. În Italia, există peste 200 de episcopii.
Exista activitate misionara in Georgia. Primii creştini în Afganistan (pe atunci Khorasan).
303 d.Hr: Cea de-a zecea şi ultima persecuţie imperială în masă sub domnia lui Diocletian, impulsionat de către Galeriu. A fost ordonată distrugerea tuturor bisericilor creştine şi a Scripturilor. Aproximativ 500.000 de creştini au fost ucişi într-o perioadă de 9 ani, prin massacre sistematice (284-305 d.Hr.).
Aceasta a fost cea mai severă dintre persecuţii, cea mai crudă şi mai distructivă, cea mai răspândită geografic, pe teritoriul întregului Imperiu. Timp de 9 ani, slujbaşii împăratului i-au persecutat pe creştini, i-au urmărit în păduri şi în peşteri, i-au aruncat la animalele sălbatice, i-au supus tuturor torurilor la care se puteau gândi acei sălbatici idolatri. În Asia Mică, s-a calculat că 15.000 de creştini au fost omorâţi, în Egipt şi-au pierdut viaţa 140.000. Însă creştinii au rezistat şi de această dată. Chiar Diocletian şi Galeriu au ajuns la concluzia că nu era posibil să distrugă Creştinismul, şi astfel, în anul 311 d.Hr., Galeriu a proclamat el însuşi toleranta relgioasa.
Sub domnia lui Diocletian, Sfântul Dimitrie este ucis, apoi Sfântul Gheorghe în Palestina, In Egipt Sfanta Ecaterina. La porunca lui Galeriu, un mare masacru a avut loc în Corint, unde au murit, printre alţii: Miron, Victorin, Victor, Nichifor, Caludian, Sarapion, Papias, Kodrat, Corintii. Iar împrejul Corintului : Ciprian, Dionisie, Anectos, Paul, Kriskis, Leonidas, Irina, Adrian. În Niceea, următorii creştini au devenit martiri: Agapi, Hionia şi Irina. În Tesalonic: Matrona, Alexandru, Anisia, diaconul Agatopus, cititorul Teodoul, Florentin, Taurion. În Kerchira, următorii martiri au fost arşi de vii: Zenon, Efsevios, Neon şi Vitalios.
In jurul anului 310 d.Hr: Galatia este încă idolatră în proporţie de 70%.
313 d.Hr: Constantin cel Mare dă Edictul Toleranţei, care legalizează Creştinismul în întregul Imperiu.
319 d.Hr: Jerfele păgâne sunt interzise pe teritoriul intregului Imperiul.
330 d.Hr: La 10 generaţii după Hristos: 12% din populaţia lumii este creştină, iar 36% familiarizata cu Evanghelia. Scripturile sunt traduse în 10 limbi. Capitala Imperiului se mută la Constantinopol.
339 d.Hr: Grele persecuţii ale creştinilor în Persia, până în anul 379 d.Hr.
Persecuţii intense şi continue sub conducătorii Sasanieni, până în 640 d.Hr., când Persia este cucerită de Islam.
In jurul anului 340 d.Hr: 100 de episcopii în Egipt.
345 d.Hr: Persecuţii în estul Siriei.
c. 350 d.Hr: Odată cu dezbinarea Regatului Meroe în următorii 100 de ani, cele trei state succesoare s-au declarat oficial creştine. Primii creştini (monahi din Creta) se aşează în Irlanda.
361 d.Hr.: Iulian Apostatul încearcă să revitalizeze religia păgână a Imperiului Roman.
378 d.Hr.: Ieronimos scrie: “Din India pana in Britania, toate naţiunile povestesc despre moartea lui Hristos şi despre Învierea Lui (Isaiam Cliv, Epistol. XIII Ad Paulinum). Din datele de care dispunea, el estimează că au fost 1.900.000 de martiri, începând cu anul 30 d.Hr.
380 d.Hr.: Cetatea Antiohia: Din totalul de 500.000 de locuitori, 50% sunt creştini, şi numărul lor creşte cu repeziciune. Împăratul de la Răsărit, Teodosie, declara Creştinismul religie oficială şi ordonă tuturor cetăţenilor Romei să devină creştini.
395 d.Hr.: Imperiul Roman este divizat pentru totdeauna. Apusul este comandat de Roma (prădată în 410, 455 şi 476), în timp ce răsăritul este guvernat de Constantinopol.
400 d.Hr.: Lumea la 12 generaţii după Hristos: 17.1% din totalul populaţiei sunt creştini, iar 39% evanghelizati. Scripturile au fost traduse în 11 limbi.
Este binecunoscut faptul că mai multe milioane de creştini au fost îngropaţi în catacombele aflate în apropiere de Roma, cu trei secole înainte de această dată. Mormintele creştine din catacombele Romei estimează a fi în număr de la 2 la 7 milioane, şi au fost descoperite peste 4000 de inscripţii care datează încă de pe vremea lui Tiberius, până la Constantin (Dicţionarul Haley, p. 1061).
8.000 de creştini greci au fost îngropaţi în catacombele din Milos în primele trei secole după Hristos. Aceasta este dovada faptului că Creştinismul era răspândit şi acceptat, si ca se bucura de acceptarea şi sprijinul imperial. Populaţia din Milos, în timpul primilor 100 de ani după Hristos, număra în jur de 20.000 de suflete (romani, greci, evrei şi robi).
Primii creştini în provincia romană Mauritania.
409 d.Hr: Vizigoţii arieni invadează Peninsula Iberică.
410 d.Hr: Căderea Romei, în faţa lui Alarih şi a vizigoţilor.
438 d.Hr: Codul lui Teodosie, care codifică legislaţia romană. Interzice prin amenitare religia idolatra ( insa fara sa puna in practica).
Din descrierea cronologică de mai sus, este evident că, de-a lungul a trei secole de persecuţii, creştinii au reuşit să crească în număr şi să cucerească Imperiul Roman. Atunci când Teodosie a început să interzica religia naţională DIN MOTIVE POLITICE, dar şi să păstreze lucrări de artă antica ale pseudo-creştinilor fanatici, creştinii formau deja majoritatea. În jurul anului 260 d.Hr, creştinii creprezinta 40% din populaţia Imperiului Roman, şi doar populaţia needucată din regiunile rurale rămân ataşate de păgânism şi idolatrie. Cu siguranţă, Teodosie a facilitat răspândirea creştinismului prin impunerea edictelor sale, însă acţiunile sale au făcut doar să accelereze ceea ce oricum avea să se întâmple. Locuitorii imperiului, prin propria lor voinţă, şi în ciuda a celor trei secole de persecuţii constante poruncite de catre împăraţii idolatri, dar şi de actiunile pan-nationale, au acceptat Evanghelia şi au cucerit imperiul.
Toate eforturile de a demonstra că Creştinismul s-a răspândit prin aşa-zisa persecutare a idolatrilor reprezinta o scuza ieftina si nejustificata. Este ca şi cum hoţul, prins asupra faptului, ar începe să strige pentru a-l speria pe stăpânul casei.
Datele din acest catalog cronologic au fost preluate, în majoritate, din partea a doua a Enciclopediei Creştine Mondiale, publicată de către Frăţia Misiunilor Ortodoxe Externe (Thessaloniki, 1990). Au mai fost utilizate şi următoarele enciclopedii: Contemporary School Encyclopedia, publicată de Piperi Sotiria, p.188, Encyclopedia Giovani, Volumul 7, p.155.
Sursa (limbă greacă): http://www.oodegr.com/neopaganismos/diogmoi/xr.istor1.htm
Traducerea: Laura Ciutina © Sfanta Manastire Pantocrator
Diortosire: Sfanta Manastire Pantocrator
Login