,,Cand vom avea incredere desavarsita in Domnul, tara noastra nu va mai suferi atata"

Staretul Tadei de la Vitonita

Sfintii Parinti spun ca se cuvine sa cautam ca fiecare lucrare, gand si munca a noastra - totul sa izvorasca din inima, caci cu inima simtim, iar nu cu mintea. Cu mintea cugetam, iar cand totul izvoraste din inima, se face atunci concentrarea tuturor puterilor mintii in inima.

Cand ne rugam, ne rugam din inima, caci Domnul este Domnul inimii. El este miezul vietii fiecarei fiinte vii. El este Cel ce sprijina viata si nu trebuie sa-L cautam in alt loc. El se afla aici si asteapta sa-L primim si sa credem in El. Avem prea putina credinta si incredere in Domnul. Cand vom avea atata incredere in El cat avem in prietenii nostri, atunci cand ii rugam sa faca ceva pentru noi - cand vom avea atata incredere, nici noi si nici tara noastra nu vom mai suferi atata.

Valmasagul gandurilor din noi si din tara noastra isi are obarsia in gandurile noastre. Noi santem cei care pricinuim lipsa de randuiala a gandurilor, iar daca politicienii nostri ar fi toti intr-un cuget, nu am mai fi in starea aceasta. Santem constienti ca in noi se afla ο putere si ο viata dumnezeiasca. Fiecare persoana, ca putere dumnezeiasca, cand se uneste cu celelalte, faureste ο putere uriasa, si vrajmasul fuge de asta; intr-insa salasluieste intelegerea, iar in el, acolo, dezbinare. Daca politicienii nostri ar fi uniti, noi nu am mai avea dusmani, atunci vrajmasului nu i-ar mai fi de folos nici armele, nici oastea, nimic.

Noi santem fiinte daruite de Dumnezeu, dar nu stim sa traim cum se cuvine si facem iad si in noi, si in jurul nostru. Vladica Nicolae istorisea cum un preot cerea mereu sa fie mutat intr-un alt loc. La cererea lui, vladica i-a raspuns astfel: Parinte, cu draga inima te-as schimba unde doresti, daca nu te-ai muta tu singur acolo, si a adaugat: Nici macar diavolul nu poate face atat rau omului cat isi face el singur.

Dumnezeu ne-a daruit totul si de noi depinde sa fim buni. Daca purtam grija insusirilor rele ale anumitor oameni care ne vorbesc nu putem avea pace si pocainta. De ce Domnul porunceste sa-i iubim pe vrajmasii nostri? Ο face nu pentru ei, ci pentru noi. Atata vreme cat tinem in noi gandui la vatamarea pe care ne-au pricinuito vrajmasii, prietenii, rudele, apropiatii nostri, nu avem pace si liniste, traim intr-o stare de iad. Trebuie sa ne slobozim de acest rau, sa-l izgonim ca si cum n-ar fi nimic, sa iertam totul. Tocmai de aceea, parintii trebuie sa indure multe in viata si in familie cu copiii. Noi ii certam acum pe copiii nostri, dar nu avem dreptate, caci nu i-am indrumat pe calea cea dreapta.

Extras din cartea Cum iti sant gandurile, asa iti este si viata, Predania, 2005