Înalt Prea Sfinţitul Pavel, Mitropolit de Kirineia (Cipru):
NU RUGĂCIUNILOR ÎN COMUN !
Sfinţii
Părinţi ai Bisericii urmând cuvintele Domnului către ucenicii Săi, „nu vă
gândiţi mai dinainte ce veţi răspunde" (Luca 21, 14), vorbeau şi scriau
insuflaţi din inima lor sfinţită şi din cugetul lor luminat de harul lui
Dumnezeu, atunci când Preasfântul Duh îi mişca, îi insuflat şi îi îndruma. Nu se
foloseau niciodată de o înaltă învăţătură teologică pentru o dezbatere
academică sau pentru impunerea nedesăvârşitelor scopuri personale şi a
punctelor de vedere discutabile pentru a impresiona sau pentru a influenţa pe
credincioşi. Grija lor continuă era desăvârşita păzire a Neprihănitei Credinţe
cea predată de Domnul şi preluată de Sfinţii Apostoli, iar neobosita lor preocupare
era păzirea unităţii Trupului Bisericii şi asigurarea mântuirii credincioşilor
ca membri ai preacuratului Trup al lui Hristos.
În
exercitarea slujirii lor filantropice şi pastorale nu ezitau pentru a îngrădi
trupul Bisericii, să legifereze sfinte canoane cu severitate iubitoare de frate.
Printre ele există multe care în mod clar interzic rugăciunea în comun cu
ereticii. Nu numai pentru a nu se întina credincioşii şi a-şi diminua sensibilitatea
lor ortodoxă, ci şi pentru a cultiva pocăinţa ereticilor, doar-doar se vor
întoarce în staulul canonic al lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă. Scopul
nostru nu este expunerea mulţimii acestor sfinte canoane, care interzic
indubitabil rugăciunile în comun şi nu lasă nici o posibilitate pentru vreo reinterpretare.
De altfel, oricine poate apela cu uşurinţă la ele găsindu-le concentrate în
două ediţii speciale ce au apărut anul trecut[1].
Încercarea
recentă a unui profesor universitar laic pensionar de a convinge că ar fi
permisibile chipurile rugăciunile în comun cu ereticii este din punct de vedere
dogmatic destructivă, iar din punct de vedere teologic nefondată.
Oricât
s-ar strădui în încercarea de a o prezenta ca întemeiată şi ştiinţifică, nu
poate să rămână în picioare, pentru că vine în contradicţie cu lucrarea
Preasfântului Duh - Unitatea Credinţei şi Împărtăşirea Acestuia credincioşilor
- şi se întoarce împotriva duhului pastoral al Sfintelor Canoane. Pe deasupra,
ne aminteşte de opiniile „competente" ce au apărut ocazional, opinii aparţinând
anumitor experţi, care, în încercarea lor de a-şi impune poziţiile şi punctele
lor de vedere, prezintă ca aparent ştiinţifică nejustificata lor argumentaţie.
Nu pot însă să se sprijine pe învăţătura dogmatică ortodoxă şi nici în duhul
canonic al Bisericii al cărui scop este să mântuiască şi nu să piardă, să
unească şi nu să dezbine.
Sfinţii
Părinţi, ai căror paşi trebuie întotdeauna să-i urmăm, prin sufletele lor
curăţite, luminate şi sfinţite de harul necreat al lui Dumnezeu, vorbeau şi
scriau din spaţiul ascezei şi al rugăciunii lor trăitoare, insuflaţi de
Preasfântul Duh. Iar scopul Părinţilor purtători de Dumnezeu nu era de a-şi
satiface o oarecare oportunitate. „Cuvântul şi propovăduirea lor nu erau întru
cuvinte îndemnătoare ale înţelepciunii omeneşti, ci întru arătarea Duhului şi a
puterii" (I Cor. 2, 4).
Sfinţenia
vieţii şi răspunderea pastorală a Sfinţilor Părinţi este ceea ce îi deosebea de
simpli scriitori bisericeşti. Această răspundere pastorală a Părinţilor arată
exact iubirea lor adevărată şi fără vicleşug, care se manifestă nu doar spre credincioşi,
pentru ca aceştia să fie păziţi în dreapta credinţă, ci se extinde şi spre
eretici, chiar dacă se exprimă cu severitate prin interzicerea rugăciunilor în
comun, pentru a conştientiza că se află în afara Bisericii, să se apropie în
pocăinţă spre tot ceea ce învaţă Biserica Veche şi să se mântuiască.
Răstălmăcirea
duhului Sfintelor Canoane arată cât de mult duhul face viu şi cât de mult
litera ucide. Încercarea grijulie de acoperire organizată a nereuşitei
reinterpretări a Sfintelor Canoane, prin absenţa celui în discuţie, adică a
impunerii rugăciunilor în comun, nu poate fi ascunsă. Atât litera, cât şi duhul
Sfintelor Canoane interzic clar rugăciunileîn comun.
Prin
urmare propunerile unui astfel de profesor ca cel de mai sus sunt evidente:
încurajarea ortodocşilor pentru a se ruga în comun cu ereticii şi întâmpinarea
oricăror împotriviri prompte din partea credincioşilor. Mai departe, urmăreşte
să preîntâmpine luarea de hotărâri, produs al dezbaterii libere în Duhul Sfânt,
şi încearcă în continuare să impună puncte de vedere şi păreri personale. În
această încercare Sfinţii Părinţi sunt dispreţuiţi. Astfel, Sfântul Nicodim Aghioritul, recunoscut
interpret al Sfintelor Canoane este subapreciat. În plus este judecat că îi
urăşte chipurile pe eretici, pentru a subaprecia obiectivitatea sa şi pentru a
desfiinţa autoritatea cuvintelor sale. Cuvântul Sfântului Nicodim este clar: „Dacă
deci, tuturor catehumenilor, nu le este iertat să stea atunci când se
săvârşeşte Dumnezeiasca Liturghie, cu cât mai mult ereticilor?"[2].
Un alt important canonist, Balsamon,
este pus la îndoială, pentru că interpretarea sa nu conglăsuieşte cu teoriile
profesorului menţionat mai sus.
„Sfintele
Canoane nu constituie expresia vreunui spirit legalist, care tinde să
legifereze toate şi să mărginească viaţa spiritului în tipuri legiste, ci
expresia grijii pastorale a Bisericii pentru mântuirea membrilor ei."[3]
Dumnezeiasca
Euharistie este capul dogmelor ortodoxe, recapitularea întregii iconomii
dumnezeieşti, inima Bisericii, centrul cultului ortodox, izvorul
spiritualităţii ortodoxe şi pecetea întregii vieţi a Ortodoxiei. Este Taina
Tainelor, faţă de care rânduiala şi predania canonică a Bisericii îi ţine
departe pe cei neiniţiaţi şi vrea ca doar cei credincioşi să participe (să se
împărtăşească) şi să se apropie, „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu
dragoste". Gura de aur a Bisericii a prevestit: „Nimeni să nu se împărtăşească
dintre cei care nu sunt ucenici... Mai degrabă mă voi despărţi de sufletul meu
decât să dau sângele cel stăpânesc fără vrednicie"[4].
Aici se poate distinge responsabilitatea pastorală a ierarhului, pentru a se
observa în continuare cu câtă superficialitate şi lipsă de sensibilitate
teologică anumiţi laici fac propagandă, dar şi clerici ortodocşi contemporani
care „teologhisind" încurajează rugăciunile în comun cu eterodocşii fără
indispensabila şi anterior-discutata unitate în Credinţă şi în Împărtăşirea
Sfântului Duh.
Poporul
credincios îşi păstrează ortodoxă sensibilitatea Credinţei, iar criteriul Ortodoxiei
cultivat şi sensibil. Niciodată nu va accepta şi cu atât mai mult nu va răbda
interpretări noi (inovatoare) în temele Dogmei şi ale Moralei, pe care corect le
consideră ca fiind legate şi neschimbabile.
(Preluat după http://www.impantokratoros.gr/85DB3ADC.el.aspx şi tradus din greceşte de monahul Leontie)
[1] a) P. Anast. K. Goţopulos, Apropiindu-ne de practica canonică a
Bisericii, „Nu trebuie să ne
rugăm împreună cu ereticii şi schismaticii", Patra, 2008.
b) Arhimandrit Kir. Kostopulos, Necanonicitatea
rugăciunii în comun cu ereticii, Patra, 2008.
[2] Pidalion, p. 670.
[3] Arhimandritul Gheorghe Kapsanis, Slujirea pastorală după Sfintele Canoane,
Pireu, 1976, p. 59.
[4] La Matei 8, 82, PGB 12, 220.
Login