Omilie a Mitropolitului AUGUSTIN de Florina la pericopa evanghelică a Sfântului Ioan Gură de Aur
STAULUL
„PĂSTORUL CEL BUN ÎŞI PUNE SUFLETUL PENTRU OI”
(Ioan 10, 11)
Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoare şi praznic. Este sărbătorit
unul din cei mai mari Părinţi şi Dascăli ai Biserici noastre, Sfântul
Ioan Gură de Aur. Am vorbit altădată despre viaţa sa şi despre
sfârşitul său în Comana Armeniei. Acum să aruncăm o privire peste
Evanghelia sărbătorii.
Aţi ascultat-o? Domnul vorbeşte în parabole. Vorbeşte despre
staul, despre oi, despre păstori, despre lupi. Cu astfel de cuvinte
simple vorbea Domnul nostru Iisus Hristos.
Ce este un staul ştim toţi; staulul este acel loc unde ciobanul îşi
păzeşte oile în timpul nopţii, având ca paznic şi câinii ciobăneşti. Şi
ce reprezintă staulul? Staulul reprezintă Biserica. După cum oile se
adună în staul şi sunt ocrotite, tot aşa oricine intră în Biserica
Ortodoxă. Este suficient să vină cu credinţă şi evlavie, nu fără frică
de Dumnezeu şi cu îndoieli. Cine se află lângă Dumnezeu, simte
siguranţă, ocrotire.
Aşadar staulul este Biserica. Şi oile? Creştinii. După cum în stână
ciobanul nu aşează şacali şi lupi, ci adună doar oi liniştite, aşa şi
în Biserică vin oameni paşnici şi liniştiţi ca oile. Oi binecuvântate
sunt credincioşii. De ce sunt asemănaţi cu oile? Din trei motive.
Întâi, pentru că oaia este animalul cel mai blând şi liniştit. Nu
muşcă, nu loveşte, nu atacă pe nimeni. Este fără răutate şi cuminte.
Aşa trebuie să fie şi creştinul: blând şi liniştit, înţelept,
cuviincios şi negrabnic la mânie. De asemenea, creştinii sunt asemănaţi
cu oile, deoarece nici un alt animal nu este atât de binefăcător ca
oaia. Şi ce nu oferă ea: laptele ei, untul ei, lâna ei, pielea ei,
carnea ei. Spun unii că până şi din intestinele ei se confecţionează
corzi pentru chitară. Nu este precum de pildă porcul, care cât trăieşte
doar mănâncă şi murdăreşte. Un vechi filosof spune că se aseamănă cu
porcul, ştiţi cine? Iubitorul de arginţi şi lacomul. Acesta, cât
trăieşte, nu face niciun bine, „nu-i dă apă nici îngerului său”. Doar
când moare, atunci se adună de pretutindeni rudele să împartă averea şi
chefuiesc cum chefuiesc oamenii de la sate când junghie porcul.
Creştinul care nu-şi ajută aproapele, care nu este milosârd şi
binefăcător, acesta, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, este netrebnic.
Aşadar, să fim nu fiinţe porcine, ci oi binefăcătoare. Creştinii mai
sunt asemenea cu oile nu doar pentru blândeţea şi dispoziţia de a face
bine, ci pentru că sunt ascultători şi supuşi. Oaia nu este ca şi
capra, care se îndepărtează şi se rătăceşte, este ascultătoare,
disciplinată, se supune şi îşi urmează păstorul.
Am spus până acum că turma este Biserica şi oile sunt creştinii.
Acum să spunem despre ciobani. Ce face ciobanul? Îşi iubeşte oile.
Acum, iarna, le duce în păşunile Thesaliei, vara le urcă în munţi
înalţi, în Olimp şi Pind, cu fluieraşele, lângă izvoare şi râuri
răcoroase, să bea apă curată. Noaptea le păzeşte. Are şi câini
ciobăneşti, să nu se apropie lupii. Rămâne lângă ele. Dacă vreo oaie se
îmbolnăveşte, o îngrijeşte. Dacă face râie, o scoate din staul şi o
îngrijeşte în mod deosebit până se vindecă. Şi întorcându-se în staul
în fiecare seară le numără. Am văzut în Pind un cioban trist.
- Ce ai? – îi zic.
- Iată, mi-am numărat oile şi-mi lipseşte una. Unde să fie acum? Nu am linişte. Mă voi duce să o găsesc…
S-a dus şi după aproape o oră după ce a rătăcit, a găsit-o.
Transpirat, s-a întors cu oaia pe umăr, dar cu bucuria în inimă. Aşadar
cine este păstorul din pildă? Este Domnul nostru Iisus Hristos. Nici un
cioban nu şi-a iubit oile aşa cum Hristos i-a iubit pe oameni. Pentru
ei a şi pătimit şi a fost răstignit şi a înviat. Acesta este „Păstorul
cel Bun” (Ioan 10, 11). Şi precum ciobanul care are multe cirezi, mii
de oi, se numeşte arhistrungar şi încredinţează o cireadă unuia, o
cireadă altuia, aşa-numiţilor oameni de încredere, aşa şi Arhipăstorul
Hristos îi încredinţează pe creştini oamenilor-păstori. Cine sunt
aceştia? Sunt preoţii şi, desigur, episcopii. Ce ţinem în mâini?
Toiagul arhieresc. Nu îl purtăm demonstrativ – Dumnezeu să ne ierte. Ce
este acesta? Este toiag păstoresc, este toiagul ciobanului. Are o
importanţă. După cum ciobanul, dacă o oaie se îndepărtează o aduce
înapoi cu toiagul, aşa şi noi pe oile care s-au îndepărtat de staul
trebuie să le adunăm cu toiagul, adică prin cuvântul sever, de
canonisire şi de mustrare. Păstori sau ciobani suntem şi noi; însă noi
paştem oi cuvântătoare. Un mic cioban este şi fiecare preot; unul are o
sută de oi (o sută de creştini), altul două sute, altul trei sute,
altul mii şi mai multe oi. Preotul trebuie să-şi păzească turma sa, în
mod deosebit în zilele rele. Vara ciobanul este liniştit şi cântă din
fluier, dar iarna nu doarme; are câini ciobăneşti şi praştie cu pietre
şi este gata. Pentru că iarna ies lupii; şi dacă găsesc staulul nepăzit
intră şi îl devastează.
Şi cine sunt lupii? După cum există lupi în pădure, tot aşa există
lupi şi în societăţile umane. Lupi înfricoşători, care sug sânge, sunt
materialiştii şi ateii, sunt profitorii şi cei ce corup pe cei
nevinovaţi, sunt înainte de toate cei înşelaţi şi eretici. Cei din urmă
mai au şi înfăţişare de oaie. Adică, deşi sunt lupi, poartă piei de
oaie şi se prezintă drept oi spre înşelarea celor naivi. Aşa sunt în
principal hiliaştii (martorii lui Iehova). Sunt „lupi grei” (Faptele
Apostolilor 20, 29). Într-un sat din Trikala (Thesalia), păstorul –
preot se pare că nu a fost atent la asta, au intrat înăuntru doi, trei
iehovişti şi în cele din urmă întregul sat a devenit iehovist. Trage
clopotul şi niciun creştin nu aleargă la biserică; merg la havra
(tam-tam-ul) evreilor.
Aşadar, există „lupi grei”. Dar slavă lui Dumnezeu există şi
păstori. Şi vai şi amar dacă n-ar exista. Un astfel de păstor ales,
model de păstor este Sfântul Ioan Gură de Aur care este sărbătorit
astăzi. Să ne adunăm acum noi toţi, patriarhi, episcopi şi mii de
preoţi cu rasele şi cu camilăfcile noastre, nu ajungem nici la degetul
mic al Sfântului Ioan Gură de Aur. A fost mare, a fost un gigant. Şi-a
păzit turma sa zi şi noapte. S-a luptat pentru Biserică, pentru
societate, pentru familie. S-a luptat împotriva patimilor sufleteşti.
S-a luptat împotriva priveliştilor ruşinoase, împotriva lăcomiei şi a
luxului, împotriva bogaţilor zgârciţi şi nedrepţi, împotriva
stăpânitorilor vicioşi, împotriva femeilor stricate de la Curte, s-a
luptat şi împotriva unei împărătese pe nume Eudoxia. S-a luptat în
sfârşit împotriva clericilor vicioşi. Dacă poporul îl adora, preoţii
însă nu-l iubeau. Cinci sute de preoţi avea arhiepiscopia; câţi au
rămas alături de el? Doar cinci! În fiecare zi şi noapte le amintea:
Păziţi şi îngrijiţi-vă turma şi „în dar aţi luat, în dar să daţi”
(Matei 10, 8). Aşadar toţi aceştia (preoţi, episcopi, femeiuşti, lacomi
şi răpitori) s-au adunat şi l-au dat jos de pe tron. L-au exilat la 700
de kilometri depărtare şi acolo şi-a dat duhul. Ultimele sale cuvinte
au fost: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Acesta a fost Sfântul Ioan
Gură de Aur, păstorul cel bun care şi-a pus viaţa sa pentru oi.
Am terminat. V-am explicat
Evanghelia. Staul este Biserica noastră, turmă sfântă şi păzită. Oi
alese ale turmei lui Hristos sunteţi voi. Păstori sunt preoţii şi
episcopii – fericiţi am fi ca toţi să fie ca Sfântul Ioan Gură de Aur
şi ca Sfântul Vasile. Iar „lupi grei” sunt ereticii, iehoviştii şi
ceilalţi. Departe, copiii mei, departe de aceştia! Niciunul, nicio
sămânţă să nu existe în societatea voastră. Să nu fie rătăcit nimeni.
Oaia care pleacă din staul este mâncată de lup; iar creştinul care se
îndepărtează de Biserică va fi mâncat de lupii ce se prezintă sub
diferite forme!
Fraţii mei, rămâneţi credincioşi lui Dumnezeu, credincioşi
tradiţiilor, credincioşi patriei! Numai aşa binecuvântarea Sfântului
Ioan Gură de Aur va fi cu noi cu toţi. Amin.
+ Episcopul Augustin
(Omilia Mitropolitului Augustin de Florina, în Sfânta Biserică a Sfântului Ioan Gură de Aur, Comanos-Eordaia, joi, 13.11.1975)
(traducere din elină de monahul Leontie)