Sfantul Cuvios Sava cel Nou din Kalimnos.



Acest cuvios părinte s-a născut în anul 1862 în Herakleitsa, într-o familie săracă, fiind singurul fiu al părinţilor săi, Constantin şi Smaragda. La Botez primi numele Vasile.

Încă de la fragedă vârstă înflăcărându-i-se inima de dorul pentru o viaţă mai înaltă închinată Domnului, părăsi în taină casa părintească pornind spre Sfântul Munte Athos. Astfel, la vârsta de 12 ani intră în obştea Schitului Sfânta Ana. Odată cu ascultările împlinite la schit, deprinse meşteşugul pictării icoanelor şi cântarea psaltică.

După 12 ani, merse în pelerinaj la Locurile Sfinte. Ajungând în anul 1887 la mănăstirea Sfântul Gheoghe Hozevitul, rămase acolo petrecând acolo 17 ani de viaţă pustnicească cu nevoinţe aspre, neştiute de nimeni, numai de Bunul Dumnezeu, socotind deşertul şi stâncile izvoare de roade duhovniceşti bogate. După o vreme primi tunderea în monahism cu numele cuviosului Sava cel Sfinţit.

În anul 1890, intră în obştea stareţului Calinic Alatsata (Asia Mică), iar în 1902 fu făcut diacon. Un an mai târziu primi harul preoţiei de la Arhiepiscopul Nicodim al Diokesariei. Petrecu aproape 10 ani în deşertul de lângă Iordan, cu multă asprime îndeletinicindu-se cu rugăciunea necontenită şi cu pictarea icoanelor. Coliba sa avea două chilii la care se ajungea printr-o frânghie.

Din pricina incursiunilor arabilor şi a stării de sănătate, cuviosul părinte fu silit să părăsească locul nevoinţei sale, întorcându-se în Grecia unde căutând un loc de linişte află insula Patmos, unde trăi într-o colibă din Grava, iar mai apoi în mănăstirea Sfântului Ioan.

Mai apoi, călători în întreaga Grecie, căutând un loc potrivit pentru a se aşeza. Vizită Sfântul Munte Athos, apoi mănăstirea Faneromenis, Salamina şi în cele din urmă insula Hidra, însă în 1919 fu chemat pe insula Eghina de sfântul Nectarie, pentru a fi duhovnic al mănăstirii Sfânta Treime. Zăbovi aici 6 ani (între 1919 şi 1925), învăţând pe maici meşteşugul pictării icoanelor şi cântarea psaltică. Vremea uceniciei sale pe lângă Sfântul Nectarie poate fi socotită cea mai importantă din viaţa sa. Cei doi se ţineau unul pe altul la mare evlavie, socotind fiecare pe celălalt sfânt.

Cuviosul părinte Sava fu singurul preot care săvârşi slujba înmormântării sfântului Nectarie şi pictă cea dintâi icoană cu chipul acestuia. Într-una din zile, cuviosul părinte îi spuse stareţei că timp de patruzeci de zile nu doreşte să vadă pe nimeni. În acest timp, se închise în chilia sa, iar maicile auziră discuţii îndelungate (între cuviosul părinte care se afla în viaţă şi sfântul plecat la Domnul). După patruzeci de zile, ieşi din chilie ţinând în mâini icoana sfântului Nectarie, dăruindu-i-o stareţei pentru a fi pusă în biserică spre cinstire. Stareţa fu uimită, căci sfântul Nectarie nu fusese canonizat, şi se temea ca aceast gest să nu aducă mănăstirii neplăceri. Însă cuviosul Sava care era întotdeauna blând şi smerit, stărui cu fermitate: „Să faci ascultare! Ia icoana şi pune-o în biserică, şi nu te îndoi de voia lui Dumnezeu”.

După adormirea sfântului Nectarie, din ce în ce mai mulţi pelerini veneau la mănăstire pentru faima minunilor săvârşite de acesta. Aceasta tulbură însă liniştea mult iubită de cuviosul Sava care, la îndemnul lui Gherasim Zervos, plecă în 1925 îndreptându-se din nou către insula Kalimnos.

Aici cuviosul părinte îşi petrecu ultimii ani ai vieţii pământeşti, ca duhovnic al mănăstirii Tuturor Sfinţilor. Ca duhovnic îmbina îngăduinţa cu asprimea. Cu unele păcate era îngăduitor, iar cu altele era aspru. Până la sfârşitul vieţii sale, rămase un nevoitor plin de râvnă, stăruind în marea sa înfrânare de la hrană, apă şi somn. Cuviosul părinte era o pildă ce lumina precum o stea strălucitoare pentru toţi cei care îl întâlneau. Mulţi mărturiseau că simţeau o mireasmă cerească în prezenţa sa, iar un creştin mărturisi a-l fi văzut ridicat de la pământ în vremea rugăciunii.

Către sfârşitul vieţii sale, cuviosul părinte Sava primise darul rugăciunii neîncetate. Vreme de trei zile nu primi pe nimeni, dând ca ultime poveţe: iubirea şi ascultare în Hristos. Înainte de a-şi da sufletul, primi pe neaşteptate putere, împreunându-şi sfintele sale mâini şi bătându-le rosti ultimele sale cuvinte: „Domnul! Domnul! Domnul!”. Plecă la Cel căruia îi slujise cu râvnă întreaga viaţă în ajunul praznicului Bunei-Vestiri. O maică văzu sufletul cuviosului ridicându-se la cer într-un nor de lumină.

După 10 ani, când fu deschis mormântul său după rânduiala Bisericii Ortodoxe din Grecia, o mireasmă nepământească ieşi din acesta umplând locul şi mângâind sufletele celor care se aflau acolo, iar mai apoi răspândindu-se în întreaga insulă. Mulţime de minuni şi vindecări se săvârşiră şi se săvârşesc prin mijlocirea sfântului părinte Sava cel Nou din Kalimnos.

Peste an, pomenirea sa se săvârşeşte la 7 Aprilie (ziua adormirii sale) şi la 5 Decembrie (ziua sa de nume).

Sursa:https://sfintisiicoane.wordpress.com

Racla cu Sfintele Moaste


Va recomandam si:




Sfanta Manastire Pantocrator
Powered by active³ CMS - 19.03.2024 08:14:37