Despre conceptul "cu o spovedanie te impartasesti o singura data."

Pr. Vasile Gavrilă: DESPRE CONCEPTUL “CU O SPOVEDANIE TE ÎMPĂRTĂŞEŞTI O SINGURĂ DATĂ”

Întrebare* (Moderator George Vîlcu): După ce te-ai spovedit te poţi împărtăşi de 2 sau de mai multe ori, sau e valabil conceptul ”cu o spovedanie te împărtăşeşti o singură dată?”

Răspuns (Pr. Dr. Lect. Vasile Gavrilă): Aş vrea să precizez anumite lucruri înainte de a răspunde (şi vorbeşte despre cartea sa la care lucrează pe această temă) [...]

Este o îmbinare a celor două lucrări; spovedania mai ales în primele două secole nu era frecventă. Spovedania se făcea şi mai ales, gândiţi-vă că era făcută public şi trebuie să fim realişti că nu mai suntem în starea aceea din vremea respectivă, nu mai avem acea stare, însă era destul de greu, destul de delicat să expunem păcatele public, şi atunci se refereau mai ales la păcatele mari, la căderile mari. De asemenea şi aici recomand o carte a Pr Ene Branişte, o carte mică în care arată cum a scăzut viaţa creştinului, viaţa duhovnicească până într-acolo încât s-a îndepărtat de Liturghie, de Potir. Ethosul primelor veacuri s-a pierdut între timp. Nu se făcea spovedania aşa cum va urma mai târziu să între mai ales în practica monahală, de mărturisire chiar şi a gândurilor, zilnică, şi nu neapărat către duhovnic, sau către ceea ce înţelegem noi astăzi duhovnic, adică preotul consacrat, adică persoana consacrată care putea să fie în acelaşi timp şi stareţul, conducătorul obştii monahale. Haideţi să ne aducem aminte că în vremea Sf Antonie cel Mare ei mergeau să se împărtăşească la cea mai apropiată comunitate creştină pentru că nu aveau preot în locurile unde vieţuiau ei. Deci împărtăşirea gândurilor către persoana cea mai apropiată, către călăuzitor, către bătrânul stareţ, către părintele sau maica duhovnicească. Sigur că acum s-a făcut o sinteză a lor, şi pe de o parte este bine mai ales pentru cei ce vieţuiesc în lume, pentru noi; sigur că nu putem trăi la exigenţele acestea de a ne spovedi zilnic, sau de a ne spovedi şi gândurile. Din acest motiv ne spovedim, nu aşa cum se spune în una din poruncile bisericeşti, porunci influenţate, imprimate, sau preluate ca să ne împărtăşim de cel puţin 4 ori pe an. Nu că nu este bine aşa, dar nu numai atât, ci trebuie mai mult.

Acum ajung şi la întrebarea : ”Putem pune în legătură spovedania cu împărtăşirea?” Da, o putem pune în legătură directă în sensul că ne spovedim ca să ne împărtăşim, că şi zice Sf Apostol Pavel : ”să se cerceteze omul pe sine, ca să nu ia spre osândă” însă nu fiecare sfântă împărtăşire trebuie pusă în strânsă legătură cu o altă spovedanie. Haideţi să ne gândim că în perioada aceasta a Postului Mare, sau la sărbătorile mari. În perioada Postului Mare ne putem spovedi şi ne putem împărtăşi de mai multe ori cu aceeaşi spovedanie. Sigur că acum noi vorbim, ne adresăm unor cursanţi, însă sunt cursanţi care nu sunt teologi, trebuie să le precizăm că rămâne totuşi o lucrare a duhovnicului, sau o lucrare duhovnicească, o lucrare în care creştinul, fiul duhovnicesc, se întâlneşte cu duhovnicul. Deci nu o putem pune în legătură directă, dar repet trebuie să fim în strânsă legătură cu duhovnicul nostru. Dar pentru mine apar nişte întrebări aici. Dacă de exemplu acum cineva s-a spovedit şi s-a împărtăşit duminică la liturghia duminicală, deplină, oare nu s-ar putea împărtăşi, sau nu mai este vrednic să se împărtăşească şi vineri la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite? Dacă s-a împărtăşit şi miercuri, sau şi vineri, sau şi miercuri şi vineri este greşit să se pregătească din nou cu rânduiala Sfintei Împărtăşanii ca să se împărtăşească şi duminică? Acum împărtăşindu-se odată a devenit instant mai nevrednic? Sau o altă situaţie mai delicată: Ne împărtăşim de Paşti iar a două zi şi a treia zi de Paşti nu se mai împărtăşeşte aproape nimeni. Este bucuria pascală. Sfântul Ioan în cuvântul său ne cheamă pe toţi şi putem spune: Bine, dar trebuie să postim ca să ne împărtăşim. Da, dar canonul spune că nu trebuie să postim în ziua de Paşti. Sigur că pustnicii postesc aproape permanent; ei au un mod de viaţă special, o viaţă deosebită; ei au un alt regim, o altă regulă. Dar, întrebare: noi preoţii postim în ziua de Paşti? Sau a doua zi de Paşti? Sigur că postim, sau ar trebui să postim. Cum? Cu cumpătare, hrănindu-ne şi mâncând cu mulţumire, cu bucurie, şi rămânând într-o stare duhovnicească, lăuntrică, adică postim duhovniceşte. Aşa că, eu văd că ar trebui să ne împărtăşim şi în zilele acelea , la Paşti, la Crăciun, la Bobotează, chiar dacă nu sunt zile în care se posteşte; avem un alt stil de viaţă, este Mirele cu noi, cum spune şi Mântuitorul Hristos, a venit Mirele la noi, ne bucurăm de lumina învierii, şi putem să ne împărtăşim. Uneori riscăm să devenim puţin scrupulosi, şi sigur că nu trebuie să cădem nici în cealaltă extremă, şi anume lipsa spovedaniei, ne împărtăşim cum o fi, numai să ne împărtăşim; dar spuneam că putem deveni scrupuloşi, încât ca în unele tradiţii locale să se pretinde spovedirea imediat înaintea împărtăşirii; atunci spovedania este extrem, extrem de rapidă şi iertată să-mi fie observaţia, sau afirmaţia: cred că este exterioristă puţin, simplistă. Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful spune că: ”Şi dacă te-ai împărtăşit o singură dată, trebuie să păstrezi conştiinţa prezenţei lui Hristos în tine permanent.” Ceea ce ar însemna că dacă te-ai împărtăşit cu adevărat , adică ca participare, nu ca prezenţa lui Hristos în mine…m-am împărtăşit cu adevărat, şi dacă am trăit cu adevărat după împărtăşire pot să mă împărtăşesc şi după un oarecare timp, pentru că sunt în starea prezenţei lui Hristos în inima mea.

Moderatorul: Mi-aş permite chiar să adaug că în prezent, aici în occident practica aceasta a spovedirii la un anumit interval de timp, 2-3 săptămâni şi a împărtăşirii la fiecare liturghie la care respectivul credincios participă este o practică curentă, iar modul în care s-a ajuns la această nouă situaţie, sau mai degrabă la recuperarea acestei situaţii nu e bazat pe vreun edict, sau pe vreo circulară emisă de vreun centru eparhial , ci e bazată aşa cum accentuaţi şi dumneavoastră în primul rând pe relaţia de duhovnicie între părintele duhovnic şi fiii săi duhovniceşti. Ori eu cred cu tărie că dacă va rândui Dumnezeu şi cred că va rândui o recuperare mai largă a acestei stări de normalitate, tot aşa vor continua lucrurile, nu prin decrete sau prin măsuri formale.

 
*Întrebarea de faţă a fost pusă Pr. Lect. Dr. Vasile Gavrilă în cadrul cursului de Teologie Liturgică cu numele Sfintele Taine – Viața în Hristos în data de 8 aprilie 2013  şi poate fi audiat integral pe site-ul www.teologie.eu; fragmentul transcris se regăseşte începînd cu minutul 76.

Sursa: acvila30.ro