Modul cum curge viaţa noastră nu ţine... de cele ce ni se întamplă ci de ceea ce noi facem să se întâmple.


’’Nu absurditatea stăpânirilor te surprinde, ci a celor stăpâniţi. Cum pot ei crede că alte stăpâniri le pot da ce nu au?’’ ( C. Noica, Jurnal de idei, p. 188)

Viciul care ne dă târcoale şi de multe ori ne ia în stăpânire, de care nu ne dăm seama că-i viciu şi care ne stopează devenirea, este acela de a aştepta ca lumea să îţi ofere ceva. Şi oferta, cum o crezi tu, este foarte variată: şanse de reuşită, siguranţă, braţe deschise, mână întinsă când dai de greu, tihnă, iar lista se poate prelungi până în cele mai mărunte detalii. Aşteptările acestea pot prezenta două moduri de manifestare: unul în care ţi se pare că ţi se cuvin multe, iar altul în care, chiar dacă ştii că de fapt nu ţi se cuvine mare lucru, speri să se milostivească ’’destinul’’ şi de tine şi să te aranjeze în vreun fel. Când îţi dai seama că aşteptările au fost amăgiri începi să cauţi vinovaţi şi oricine este susceptibil de a primi în cârcă vina. Mai ales aceasta este direcţionată către cârmuitorii vieţii sociale, semi-zeii care, dacă ar vrea, tu crezi că ar putea face un trai bun pentru toată lumea.

Se întâlnesc în această atitudine două elemente definitorii pentru o categorie largă de oameni: primul este îngâmfarea de a crede că ţi se cuvine ceva, oricât de mic; al doilea este repetarea primului păcat de după căderea lui Adam din neascultare, acela de a căuta vinovaţi în afară de tine.

Dacă de când suntem plimbăm după noi aceleaşi greşeli, nu e de mirare că n-avem spor în nimic. Dacă nu ieşi din zona acestor boli sufleteşti şi mentale, nu numai că nu eşti potrivit pentru Împărăţia Cerurilor, dar nici să-ţi cumperi o maşină nu eşti potrivit. Ca să sporească pe orice plan, omul trebuie să dovedească mărinimie şi voinţă de a înmulţi talantul. Căci el oricum primeşte ceva, el are, nu intră gol într-o lume goală. Chiar şi cel care a primit 1 talant, a primit ceva; n-a fost pus să creeze ex nihilo. Datul există iar omul face cu el ce ştie mai bine. Mărinimia adusă în vedere se concretizează prin câteva manifestări: orice activitate începe, se desfăşoară şi se încheie cu Dumnezeu; căci ’’De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc.’’; orice activitate are în vedere şi folosul altuia; omul ştie că nimeni nu-i datorează nimic, dar că el însuşi este dator tuturor cu faptele iubirii; vina pentru nereuşită nu e niciodată a celorlalţi; orice schimbare în bine a lumii trebuie să înceapă cu propria persoană.

’’Dacă faci cu inima curată lucrurile, toţi îţi vin în ajutor. Aşa mi se întâmplă acum, când văd încă o dată că nimic nu e bun dacă nu are în el infinitatea, partea lui Dumnezeu.’’(Ibidem, p.228) Cuvântul lui Noica stă ca dovadă a posibilităţii de a trăi frumos şi a-ţi merge bine într-o lume pe care toată lumea o critică. Cu adevărat una ca aceasta poate să devină ’’cea mai bună dintre lumile posibile’’ când trăieşti în ea lucrând cu inima şi cu mâinile. Dacă ni se pare că deşi lucrăm mult şi greu nu se alege din asta niciun folos, este pentru că n-am făcut munca cu inima curată. Şi ne împovărăm mental cu stres, nervi, dispreţ, iar fizic cu oboseală şi boală. Pentru rezolvarea multitudinii de treburi ce ne stau înainte, C. Noica propune o soluţie stranie şi genială: ’’Când ai prea multe lucruri de făcut, ia asupra ta încă o sarcină şi îţi reuşeşte şi restul.’’(Ibidem, p. 209)

Deşi pare o sugestie respingătoare pentru oamenii normali, paradoxul asumat creştineşte duce întotdeauna la adevăr. A lua asupra ta o sarcină în plus faţă de celelalte pe care abia le poţi duce înseamnă a-ţi asuma viaţa în care eşti aşezat, a te face stăpânul ei şi al muncii tale; înseamnă voinţă mare şi curaj pe măsură, înseamnă că destinul tău îţi aparţine. Din această poziţie le poţi face pe toate, căci ai ieşit de sub povara ’’lucrurilor de făcut’’.

În afara acestei perspective, sarcina în plus care se recomandă poate fi sarcina altuia. În momentul în care te angajezi să porţi povara celuilalt, ale tale se diminuează considerabil, devin’’restul’’care nu contează. Toate se săvârşesc lesne din motivul că împlineşti îndemnul dumnezeiesc ’’Purtaţi-vă sarcinile unii altora’’, iar Hristos vine în întâmpinarea ta, lucrează cu tine în chip perceptibil.

Astfel stând lucrurile, vedem că modul cum curge viaţa noastră nu ţine în principal de cele ce ni se întamplă ci de ceea ce noi facem să se întâmple.

Iuliana Gabriela POPA



Print-icon 

Login-iconLogin
active³ 5.3 · IPS κατασκευή E-shop · Disclaimer