Cum ar trebui să ne simtim la serviciu?


Indiferent de natura muncii, ar trebui să vedem sarcinile zilnice ca și cum ar fi încredințate de Dumnezeu Însuși.

Munca pe care o facem diferă de la caz la caz, însă toți trebuie să o facem ca și cum ar fi misiunea încredințată Dumnezeu nouă. Indiferent de natura muncii, ar trebui să vedem sarcinile zilnice ca și cum ar fi încredințate de Dumnezeu Însuși. Mitropolitul Grigorie al St. Petersburgului oferă în această privință următoarele sfaturi:

1. Indiferent de sarcinile pe care le aveți de îndeplinit, abordați-le în conformitate cu profesia și funcția dumneavoastră.  Faceți-o ca și cum ar fi pentru Hristos Însuși adică gândindu-vă ca Hristos vă cere asta. În realitate, chiar lucrați pentru Domnul. Sfântul Apostol Pavel spune că atunci când vorbiți cu servitorii, „orice aţi face, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni, bine ştiind că de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii; căci Domnului Hristos slujiţi” (Col 3, 23).

2. Orice aţi face să fie din suflet, cu bucurie şi cu satisfacţie şi fără să cârtiţi. Amintiţi-vă: ce faceţi este pentru Dumnezeu Însuși.

3. Faceți tot ceea ce vă cere profesia și funcția în mod corect și cu sârguință. Nu permiteți ca nepăsarea sau încetineala inutilă să vă cuprindă.

4. Dacă munca pe care o faceți decurge bine și aveți succes, nu atribuiți totul capacităților proprii, ci mulțumiți-I Domnului. Acesta i-a spus discipolului său Ioan: „Fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5).

5. Dacă munca pe care trebuie să o faceți este grea, neplăcută și solicitantă, îngreunată de oameni răuvoitori sau de circumstanțe neplăcute iar aceasta vă face să vă simțiți deznădăjduiți sau ofensați, nu fiți slabi și nu vă lăsați cuprinși de gânduri negative. Nu vă lăsați pradă mâniei, nerăbdării sau îmbufnării.

6. Pentru a vă menține sufletul într-o stare plăcută lui Dumnezeu, pe parcursul desfășurării lucrului, gândiți-vă la următoarele:

a) Gândiţi-vă că aceasta este o sarcină dată de Dumnezeu pentru mântuire. Acesta este mereu scopul lui Dumnezeu;

b) Gândiți-vă că sarcina Sa ar putea fi ultima pe care o faceți iar Dumnezeu vă va cere socoteală pentru aceasta la Judecata de Apoi;

c) Amintiți-vă că această munca nu va ține la nesfârșit. Va înceta odată cu sfârșitul vieții pământene iar noi trebuie să ne pregătim pentru viața veșnică căci Domnul „va răsplăti fiecăruia după faptele lui” (Romani 2, 6).

7. Atunci când faceţi ceva care nu vă place, încercați să fredonați ceva, dacă sunteţi singur. Cântecele vă înveselesc şi vă calmează sufletul.

8. Dacă depuneți o muncă fizică, ce se realizează mecanic, puteți reflecta asupra unor învățături auzite la predică sau citite undeva.

9. Gândiți-vă la scopul muncii dumneavoastră ca fiind lucrarea lui Dumnezeu indiferent de sarcinile impuse de funcția sau meseria dumneavoastră. Gândiți-vă dacă situația în care vă aflați este asemănătoare cu pasajele descrise în Biblie și cu natura temporară a lucrurilor în această lume.

10. Pentru a vă menține sufletul într-o stare sfântă pe parcursul lucrului, luminați-vă inima cu rugăciuni către Domnul care se potrivesc stării dumneavoastră de spirit. Dacă obișnuiți să spuneți rugăciunea lui Iisus, atunci aceasta să fie mereu pe buzele dumneavoastră.

11. Mitropolitul Grigorie spune că „oricine face acestea în zilele de lucru reușește ca în timp ce trudește să-și întrețină viața fizică, lucrează în același timp la fel sau chiar mai mult pentru mântuirea sufletului. Lucrează și caută să lucreze pentru slava lui Dumnezeu. Iar sfântul apostol ne spune să facem totul pentru slava lui Dumnezeu (1 Cor 10, 31).

Într-o notă de subsol acesta adaugă „evitaţi să lucrați ceva din ceea ce este împotriva învățăturilor Domnului”.


traducere: Lucian Filip

sursa: orthodoxwayoflife.blogspot.ro/ http://www.doxologia.ro


Va recomandam si:




Sfanta Manastire Pantocrator
Powered by active³ CMS - 19.04.2024 10:27:33