DUMINICA ORTODOXIEI
ÎMPLETICELI… TEOLOGICE
Profit de prilejul marelui praznic al Ortodoxiei pentru a prezenta dragostei fiilor mei duhovniceşti şi fraţilor mei întru Hristos o problemă teologică, care preocupă comunitatea bisericească. Este vorba despre un nou curent, care pleacă urechea la numele „teologie post-patristică”.
Din cadrul Academiei Teologice din Volos, în aceşti ultimi ani, a purces o mişcare teologică nemaivăzută şi inedită, care a fost numită „teologie post-patristică”. Participă la ea arhierei, profesori universitari, oameni ai spiritului, clerici şi laici.
În paralel, a început să se formeze şi să capete expresie o mişcare contrabalansată, la care participă de asemenea arhierei, profesori universitari, oameni ai spiritului, clerici şi laici. Factorii acestei ramuri, a doua, caracterizează teologia post-patristică drept „erezie”.
Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic, kyr Bartolomeu, şi Preafericitul Arhiepiscop al Atenei, kyr Ieronim, par că acceptă teologia post-patristică ca unii care vorbesc bine despre ea de la înălţime, de vreme ce fiecare dintre ei a primit în biroul său pe unii membri ai prezidiului mişcării respective.
Înalt Preasfinţitul Mitropolit Serafim de Pireu, dimpotrivă, pe 15 februarie a.c., a organizat o Conferinţă pe Stadionul Păcii şi Prieteniei, având ca temă teologia post-patristică ca erezie.
Poziţia şi punctul nostru de vedere personal se rezumă la următoarele: Această mişcare este din temelii eronată. Şi doar termenul de „teologie post-patristică” ne duce cu gândul – fără ezitări – la acceptarea faptului că de acum a trecut epoca Părinţilor Bisericii, s-a sfârşit de acum puterea cuvântului lor, a fost depăşită gândirea lor, de acum sunt „demodaţi”, adică nu mai sunt la modă! Avem nevoie de o nouă exprimare teologică, aşa încât să-l câştigăm pe omul contemporan!
Dar oare într-adevăr avem nevoie de o nouă exprimare teologică? Şi nu cumva prin teologia post-patristică ne îndepărtăm de harul Sfântului Duh? Aceasta este o întrebare, la care este dator să răspundă fiecare arhiereu, fiecare cleric şi fiecare credincios. Înainte de toate însă este dator să ia poziţie Sfântul Sinod al Ierarhiei (sinodul plenar – n.tr.) şi, desigur, foarte repede, chiar înainte de a se crea un abces în sfântul Trup al Bisericii.
Ca să dăm pretext unei gândiri mai profunde, după ce mai înainte, noi, personal, am luat poziţie, publicăm în continuare referatul eruditului profesor al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii din Tesalonic, domnul Dimitrios Tselenghidis, care a fost prezentat pe Stadionul Păcii şi Prieteniei şi rugăm să fie studiat cu dispoziţie critică, dar şi cu dispoziţie meditativă.
Atunci când Conducătorii Ortodoxiei evită să ia poziţie în temele vitale ale neprihănitei noastre Credinţe, atunci poporul se afirmă – cum şi este prin definiţie – ca Păzitor al Credinţei. În temele Ortodoxiei nu putem să ne lăsăm încătuşaţi de prietenii, legături duhovniceşti şi altele asemănătoare – binecuvântate în principiu – legături! De vreme ce „drag îmi este Platon, dar prea drag îmi este adevărul”. Un post frumos!
Eghion, 4 martie 2012, Duminica Ortodoxiei
†Ambrozie, Mitropolit de Kalavrite şi Eghialia
Traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfântul Marcu al Efesului”
Login