Mitropolitul Augustin de Florina
,,PACE VOUĂ…”
În a doua Duminică din Post (din Postul Mare), este sărbătoarea Sfântului Grigorie Palama. Dar, în afară de această zi cu dată schimbătoare, Sfântul Grigorie este prăznuit şi la o dată fixă, pe 15 noiembrie (în calendarul Bisericii Ortodoxe Române pe 14 noiembrie – n. tr.).
Cine este Sfântul Grigorie Palama? S-au scris despre el cărţi întregi, dar noi să spunem câteva cuvinte.
Ne aflăm în anul 1335 d.Hr. În Biserica Ortodoxă era pace. Pace! Există altceva mai dulce decât pacea? Pace în case, pace în societate, pace între popoare, pace în Biserică. Şi pentru că pacea este un bun foarte preţios şi cu totul necesar, de aceea şi Biserica noastră se roagă continuu ,,pentru pacea a toată lumea”.
Aşadar, era pace atunci în Biserica lui Hristos. Dar deodată Biserica s-a tulburat. Aşa cum, atunci când un vânt puternic suflă în larg, marea se tulbură şi ridică valuri sălbatice, tot aşa atunci când apare o erezie Biserica lui Hristos e tulburată, iar valurile spumegânde ale ereticilor lovesc corabia dumnezeiască şi caută să o scufunde. Erezia este una din cauzele care tulbură Biserica. Ereticii fac o mare stricăciune în Biserică. Îi despart pe creştini, pricinuiesc un război intern.
În acea epocă, în secolul al XIV-lea, a apărut un eretic: se numea Varlaam Calabrezul. Se născuse în Italia. Studiase mult la şcolile şi universităţile din Italia. Învăţase filosofia şi retorica. Scria cărţi, vorbea excelent, era foarte deştept şi înzestrat. Dar ce să faci cu toate aceste daruri pe care le avea? Era un ipocrit şi un fals: o făcea pe ortodoxul, dar nu era ortodox. Din Italia a venit în Elada. A făcut mare impresie. Îl urma multă lume. A vizitat şi Sfântul Munte. Dar, mândru de înţelepciunea lui, nu putea să înţeleagă smerenia monahilor. A început să-i osândească pentru rugăciunea pe care o făceau în chiliile lor, concentrându-şi toate simţurile şi vorbind tainic cu Dumnezeu. Monahii îşi petreceau toată noaptea cu rugăciunea. Şi această rugăciune a lor era: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!”. Mulţi dintre monahi, în urma rugăciunii, vedeau o lumină ce le lumina chilia. Şi lumina aceasta spuneau că seamănă cu lumina pe care au văzut-o cei trei ucenici pe Tabor, când Domnul s-a schimbat la faţă înaintea lor!
Varlaam nu accepta un astfel de mod de rugăciune şi nu voia să numească lumina aceea necreată, dumnezeiască, aşa cum o primeau evlavioşii monahi.
Din această neînţelegere asupra rugăciunii s-a creat o mare controversă. Lumea s-a despărţit: unii cu monahii, iar alţii cu Varlaam. Astăzi, aceste lucruri par ciudate, pentru că oamenii nu se mai interesează de subiectele duhovniceşti, ci se interesează doar de cele materiale şi pot să se certe toată ziua pentru un gol. Dar în vremea aceea, oamenii erau superiori şi se interesau şi discutau subiecte duhovniceşti, aşa cum este subiectul rugăciunii minţii.
Învăţătura eretică a lui Varlaam s-a întins ca un foc în Imperiul Bizantin. Cine să fi stins acest foc? Cine să fi luptat împotriva lui Varlaam? Dar pronia dumnezeiască a arătat în acele vremuri grele un bărbat înţelept şi viteaz, care a luptat şi l-a biruit pe ereticul Varlaam; a fost Grigorie Palama.
Grigorie Palama s-a născut în Constantinopol. Era copilul unei distinse familii. Tatăl lui slujea la Palat şi i-ar fi fost uşor lui Grigorie să promoveze în cele mai înalte demnităţi lumeşti şi să trăiască în slavă. Dar Grigorie a preferat alte măreţii; a preferat măreţiile religiei. De tânăr, de doar 20 de ani, s-a dus în Sfântul Munte şi s-a făcut monah. A pustnicit opt ani făcând ascultare la un stareţ. Apoi, a plecat din Sfântul Munte şi s-a dus într-un munte lângă Veria. Şi acolo, împreună cu alţi tineri, a trăit vreme de cinci ani o viaţă foarte aspră, cu multă rugăciune şi studiu continuu al Sfintei Scripturi. S-a întors apoi din nou la Sfântul Munte. Acolo hotărâse să rămână până la sfârşitul vieţii. Dar n-a rămas. A fost nevoie să coboare în lume şi să lupte cu groaznica erezie a lui Varlaam. Îl chema la lupta pentru Ortodoxie evlaviosul popor din Tesalonic. Pentru că acolo îşi aşezase tabăra Varlaam, iar Grigorie în această cetate trebuia să dea lupta. Şi a venit Grigorie şi prin învăţătura lui luminoasă, prin dezbaterile şi scrierile lui a combătut erezia. Un Sinod, care a avut loc în 1351, i-a dat dreptate lui Grigorie şi l-a condamnat pe Varlaam. Varlaam părea că se pocăise şi-şi cerea iertare; dar era ipocrit. A plecat din Elada, s-a întors în Italia, i s-a închinat papei şi papa i-a premiat trădarea, făcându-l episcop al unei mari cetăţi, iar de acolo, Varlaam nu încetă să lupte împotriva Ortodoxiei până ce muri.
Şi cu Grigorie Palama ce s-a întâmplat? Duşmanii Ortodoxiei l-au clevetit pe Grigorie înaintea împăratului că ar complota împotriva lui şi ar vrea să-l uzurpe. Calomnia a prins. Grigorie a fost arestat şi condamnat şi a făcut doi ani în închisoare. Dar când pe tron s-a urcat Ioan Cantacuzino şi a fost ales un nou Patriarh, atunci Grigorie a fost eliberat din închisoare, a fost recunoscut ca apărător al Ortodoxiei şi hirotonit Arhiepiscop al Tesalonicului. În cetate, creştinii erau divizaţi şi nu-l primeau ca Mitropolit. În cele din urmă, a intrat în Tesalonic şi şi-a preluat îndatoririle. A lucrat mult pentru turma sa. A luptat împotriva ereticilor. Învăţa şi scria. Într-o călătorie a sa spre Constantinopol, a fost prins de piraţi şi a rămas un an robul lor. După aceea, a fost eliberat şi s-a întors în Constantinopol. Turma l-a primit cu mare bucurie. Doar opt ani a fost Mitropolit al Tesalonicului. În 1359, Grigorie şi-a încredinţat sufletul său Domnului. Moaştele lui, comoară de nepreţuit, se află în Catedrala Mitropolitană a Sfântului Grigorie din Tesalonic.
Iubiţii mei, cu cuvântul ,,pace” am început predica noastră şi cu acelaşi cuvânt vrem s-o încheiem. Nu-l vom spune noi acest cuvânt; îl vom lăsa pe Sfântul Grigorie Palama să-l spună. Tesalonicul era, aşa cum am spus, despărţit în partide. Creştinii se urau între ei. Ereticii se bucurau. Barbarii erau gata să atace şi să ocupe cetatea. Sfântul Grigorie s-a urcat în tron şi către toţi credincioşii a adresat una din cele mai frumoase şi emoţionante predici ale sale. A spus: Creştinii mei, de ce sunteţi despărţiţi? De ce aveţi între voi ură? O, ticăloşia noastră! Un tată avem şi o mamă: Tatăl nostru este Dumnezeu, mama noastră este Sfânta Biserică; toţi suntem fraţi. Să ne iubim deci, să lăsăm ura şi să ne înţelegem. Lucrul acesta este spre folosul nostru duhovnicesc şi material. În el stă salvarea cetăţii noastre sau a satului nostru. Vrajba distruge; înţelegerea salvează. „Pace vouă”.
Fie ca acest îndemn părintesc al Sfântului Grigorie Palama pentru pace să-l audă toţi elinii.
Va recomandam si:
Login