Despre pomenirea morții și faptul de a nu fi cu nepăsare față de împărtășirea Sfintelor Taine



Preoților și părinților, ieri, fiindcă a venit un trimis împărătesc, îndată ne-am tulburat și mâhnit de inspecția neașteptată; dar după ce ne-am dat seama că venirea lui nu era din pricina voastră, repede ne-am scăpat de lupta noastră (lăuntrică). Mă întreb deci din ce motiv am fost în luptă cu noi înșine? Oare nu ca unii care nu suntem în grațiile împăratului din pricina mărturisirii prezente, ci îi suntem urâți și disprețuiți? Căci dacă i-am fi fost prieteni adevărați, ne-am fi bucurat văzându-l venind la noi pentru un lucru bun. Ce vrea să arate însă această introducere a noastră? Că și sufletul, care printr-o viață bună s-a învrednicit să-L aibă pe Dumnezeu favorabil în vremea ieșirii lui (din viață), nu se va teme de îngerul trimis la el de Împăratul a toate, ci va privi la el cu plăcere și va veni cu bucurie spre Stăpânul. Dar cel ce nu se va afla astfel se va tulbura și mâhni neavând în sine nici reazem, nici mângâiere de undeva. Fiindcă aici un prieten sau un frate știe să călăuzească sufletul și să alunge lupta lui (lăuntrică); dar acolo lipsesc toți aceștia atunci când îngerul ia sufletul în chip silnic și aspru. Dar poate că ne-a înspăimântat acest cuvânt. Dacă însă și simpla auzire ne-a produs spaimă, ce vom pătimi atunci când ni se vor face înseși aceste lucruri? Cum va sta acel suflet înaintea tribunului lui Hristos? Căci potrivit proorocului Daniel, ,,un râu de foc curge înaintea Lui, mii și mii stau înaintea lui și zeci de mii de zeci de mii slujesc Lui” (7, 10), Judecătorul e înfricoșător și cu neputință de înșelat și, cum se spune în Evanghelie, vom da socoteală și de ultima vorbă deșartă (Mt 12, 36). Și cum va purta atunci sufletul acestea? Cu adevărat ,,înfricoșător lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului Celui Viu” (Evr 10, 31), dar mult mai înfricoșător va fi atunci când va auzi preadreapta sentință și va fi predat osândei nesfârșite.

De aceea, frații mei, vă rog și vă cer să ne împăcăm cu Dumnezeu înainte de moarte, să-L dobândim favorabil, să ne dobândim prieteni pe îngerii care vor veni la noi. Să avem veghetor ochiul gândului, să avem mintea nebiruită neabătându-ne de la rezistența în fața patimilor, ci chiar de am aluneca puțin, să ne ridicăm repede stingând cu multe lacrimi săgețile aprinse ale vrăjmașului și opunându-le dorul lui Hristos. ,,Căci mult poate rugăciunea dreptului” (Iac 5, 16). Astfel că avem nevoie de rugăciunile unora pentru alții, de pomenirile întreolaltă. Mult pot lacrimile, străpungerea (inimii) și înainte de toate împărtășirea Sfintelor (Taine).

Văzându-vă, nu știu cum, nepăsători față de ea, tare mă mir că, dacă Duminica vă văd venind la Taine, în altă zi, dacă se face Liturghie, nu vă înghesuiți nicicum. Deși în mănăstire ar fi cu putință celui ce vrea să se cuminece în fiecare zi, acum întâmpinarea ei e mai rară și chiar deloc. Spun aceasta nu pur și simplu, ca voind să veniți la întâmplare, căci stă scris: ,,Să se pună la încercare omul pe sine însuși, și așa să mănânce din această Pâine și să bea din acest Pahar; căci cine mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea nesocotind trupul Domnului” (I Cor 11, 28-29). Nu spun deci aceasta – să nu fie! - , ci ca prin dorința cuminecării să ne curățim pe noi înșine și să ne facem vrednici de acest dar, pe cât e cu putință, căci Pâinea care stă înainte e o împărtășire de Viață. Fiindcă zice Domnul: ,,Eu sunt Pâinea Care S-a pogorât din cer. De va mânca cineva din Pâinea aceasta, va fi viu în veac. Iar pâinea pe care o voi da Eu e trupul Meu pe care-L voi da pentru viața lumii (In 6, 57). Ai văzut darul negrăit și nesfârșit? Căci n-a murit numai pentru noi, ci ni S-a pus și înainte spre mâncare. Ce lucru poate stârni mai bine o iubire puternică? Ce lucru poate fi mai mântuitor pentru suflet? Apoi, dacă înainte ar sta o mâncare ori o băutură comună, nimeni n-ar lipsi de la împărtășirea lor în fiecare zi, ci dacă nu s-ar împărtăși s-ar simți foarte rău. Dar atunci când nu e o pâine comună, ci Pâinea Vieții, și nu un pahar comun, ci Paharul nemuririi, socotim lucru indiferent și nu neapărat necesar. Și cum n-ar fi aceasta o mare absurditate și nebunie? Ci chiar dacă acest lucru s-a întâmplat, de acum înainte să ne asigurăm cunoscând puterea darului și curățindu-ne și împărtășindu-ne din Sfintele Daruri pe cât e cu putință. Și chiar dacă s-ar întâmpla să zăbovim într-un lucru de mână, după ce a bătut toaca, să lăsăm lucru și să ne împărtășim din acest dar cu multă râvnă. Și, pe cât socot, sau mai bine zis cum este adevărul, acest lucru ne va ajuta foarte mult să ne păzim curați prin pregătirea împărtășirii. Căci prin indiferență față de cuminecare cum nu vom fi cuceriți de patimi? Dar ea ni se va face merinde a vieții veșnice. De care fie să ne facem vrednici cu harul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Teodor Studitul, Cateheză mică 107
(din cartea Împărtășirea Continuă cu Sfintele Taine, p. 399-401)

http://deasaimpartasire.blogspot.com


Va recomandam si:




Sfanta Manastire Pantocrator
Powered by active³ CMS - 28.03.2024 16:05:24