Cum poate avea dragoste pentru Impartasire, cel care putand sa mearga sa se impartaseasca, nu vrea?

Iarasi spun unii ca iata si Cuvioasa Maria Egipteanca si multi alti pustnici si asceti numai odata s-au impartasit in toata νiata lor si accasta intarzicre nu i-a impiedicat sa sc sfintcasca.

Extras din cartea: Deasa impartasire cu preacuratele lui Hristos Taine, Editura Reintregirea, 2001,Traducerea: Parintele Petroniu Tanase.

(In anul 1992 se tipareste pentru prima oara in limba romana, cartea despre <<Deasa Impartasire...>>, cititorul roman se va bucura afland ca ea a fost scrisa in Romania si anume in orasul Brasov, la anul 1772, de catre un invatat monah athonit, Neofit Kafsokalivitul, care a trait si activat in Bucuresti si Brasov, intre anii 1768- 1786. Manuscrisul sau se afla in biblioteca Academiei Romane.)

Catre acestia raspundem ca nici pustnicii nu conduc Biserica si nici Biserica nu a facut canoanele pentru pustnici, precum zice Apostolul. "Legea nu este pusa pentru cel drept" (I Tim. 1,9) iar dumnezeiescul Hrisostom zice: "Toti cei ce au iubit filosofia si petrecerea Noului Asezamant al Evangheliei, n-au facut-o de frica muncilor, ori de pedeapsa si amenintare, ci numai din dragoste si din dumnezeiescul dor. Pentru ca acestora nu le-au trebuit nici porunci, nici legi ca sa iubeasca virtutea si sa fuga de rautate; ci ca fii alesi si liberi, fiindca au cunoscut bunul neam al firii lor, fara vreo oarecare frica sau teama de pedeapsa, s-au pornit de la sine spre virtute si au savarsit-o".

Dar si asceti pustnici, daca au avut putinta si nu s-au impartasit, se osandesc ca niste calcatori ai sfintelor canoane si ca nesocotitori ai Sfintelor Taine. iar daca nu au avut, sunt nevinovati, dupa cum zice Sf. Nicolae Cabasila: "Daca sufletele celor adormiti sunt pregatite pentru impartasire, iar Domnul totdeauna voieste si iubeste sa sfintcasca si sa se dea pe Sine pentru fiecare, ce lucru poate sa-l desparta de Impartasire? Desigur, niciunul."

Dar poate va zice cineva: "Daca un crestin viu, avand aceasta pregatire in sutletul sau, nu va merge sa se impartaseasca, oare poate si el sa se bucure de sfmtirea de la Sfintele Taine, asemenea celor adormiti? Nu poate fiecare sa ο dobandeasca, ci numai eel ce nu poate trupestc sa mearga sa se impartaseasca.

Asa cum de pilda sunt sufletele celor adormiti si cei ce locuiesc si se salasluiesc in pustietati, in munti, in pesteri si in crapaturile pamantului, in apropierea carora nu se afla altar si biserica si nici nu este cu putinta sa vada preot; pe acesti anahoreti si pustnici, Hristos nevazut ii sfinteste cu sfintenia Tainelor.

Iar daca cineva, putand sa mearga sa se impartaseasca, nu merge, aceluia cu totul ii este cu neputinta sa primeasca sfintirea Tainelor. Nu, simplu, pentru ca nu a mers, ci pentu ca putand sa mearga, s-a lenevit si nu a mers. De aci se vede ca sufletul sau este pustiu de acele bunatati, care se cuvine sa le aiba pentru Impartasire. Caci cum poate avea dragoste si ravna pentru Impartasire, cel care putand sa mearga sa se impartaseasca, nu vrea? Si cum poate avea credinta fata de Dumnezeu, cel ce nu se teme deloc de teribila amenintare pe care ο face Domnul impotriva celor ce nesocotesc aceasta Cina? Si cum va crede cineva ca el iubeste Tainele, pe care, putand sa le primeasca, nu le primeste?