Duminica Infricosatoarei Judecati - Sf. Luca Doctorul: Judecata constiintei si judecata lui Dumnezeu


Sfantul Luca al Crimeei – Cuvinte in Duminica Infricosatoarei Judecati

Judecata constiintei si judecata lui Dumnezeu

In acesta duminica, prin pericopa evanghelica ce se citeste, Sfanta Biserica ridica putin din valul care acopera Judecata cea viitoare, ca sa ne indemne la pociainta si la indreptare in acest Post Mare.

Domnul l-a facut pe om dupa chipul si asemanarea Sa, dandu-i ratiune, inima si vointa libera. Ratiunea i-a dat ca sa ii lumineze calea vietii, sa faca deosebire intre bine si rau, intre folositori si vatamator. Inima i-a dat ca sa-L iubeasca pe Dumnezeu si sa-si iubeasca aproapele. Vointa libera i-a dat ca sa semene in sufletul sau semintele binelui si, prin incordarea acestei vointe, sa infaptuiasca in viata sa tot ce este mantuitor si folositor.

Daca omul urmeaza in viata sa glasul ratiunii, simtamintele dragostei si cerintele constiintei, el se poarta ca o fiinta rationala si libera – si cu cat face asta intr-o mai mare masura, cu atat isi intareste si isi dezvolta libertatea vointei. Dimpotriva, daca omul prefera in viata ceea ce este rau, vatamator, pacatos, el isi pierde pe zi ce trece libertatea vointei, prefacandu-se intr-un rob al pacatului si al patimilor – iar robul pacatului isi pierde demnitatea de om si rangul de fiu al lui Dumnezeu.
Nu e pe pamant om cu desavarsire mort duhovniceste si cu desavarsire pierdut, cu toate ca nu exista om lipsit de scapari ale rationalitatii, ale inimii, ale constiintei. Oricat de rea si de pacatoasa ar fi puterea lui, el isi da totusi seama in adancul sufletului sau si al constiintei necalcate cu totul in picioare ca nu face ceea ce trebuie, si din aceasta pricina se chinuie si sufera mai mult sau mai putin.

Cu totii simtim din cand in cand mustrari de constiinta. Asta se intampla si atunci cand am necajit, sau am osandit, sau am smintit pe cineva, sau cand ne-a scapat vreo vorba de prisos, si cand trebuia sa spunem ceva cu barbatie, dar nu am spus din teama de neplaceri, sau, dimpotriva, cand trebuia sa tacem, dar nu ne-am tinut gura. Glasul constiintei, luminat si intarit de lumina ratiunii, este judecatorul nostru dintai si de temelie – si vai de cel care nu ia aminte la indemnurile ratiunii si la mustrarile constiintei, inabusindu-le, luandu-le dreptul de a se face auzite! Un asemenea om se preschimba mai devreme sau mai tarziu intr-o fiinta lipsita de constiinta, impietrita si necinstita. Si desi constiinta mai licareste in el, deja nu-l mai calauzeste – iar asta se intampla pana cand un trasnet din cer – vreun necaz, vreo nenorocire – il intoarce la viata constienta-rationala, la viata indumnezeita de constiinta.

Daca avem ratiune ca sa ne lumineze calea vietii si constiinta ca sa ne controlam si sa ne indreptam in caile acestei vieti, asta inseamna ca suntem raspunzatori inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor pentru purtarea noastra. Binele ni se socoate drept bine, raul drept rau. Asadar, pentru tot pacatul si pentru tot raul savarsit de noi vom da raspuns, si-l dam inca din viata asta pamanteasca, suferind inca de aici, de pe pamant, pentru pacatele si rautatea noastra – fiindca iata ce spune Cuviosul Marcu Ascetul: “Pentru fiecare fapta, buna sau rea, rasplata pe potriva urmeaza in chip firesc, iar nu printr-o menire deosebita“.

Cu totii stim ca lacomia pantecelui, imbuibarea, prisosul de mancare si bautura duc la boli de stomac, la tulburari de digestie, de metabolism si de activitate a inimii, drept care este foarte folositoare infranarea de la mancare pe care o presupune postul.

Curvia, dezmatul, goana dupa placeri trupesti duc la stricarea sufletului si trupului, la neintelegeri si destramare in familie. Astfel, si aici pacatului ii urmeaza amaraciunea, necazul si pedeapsa care-i sunt proprii. O, ce nevoie este si in aceasta privinta de asprimea postului si de infranarea duhovniceasca si trupeasca!
Celui capricios si mandru, care-i jicneste pe ceilalti, i se raspunde prin rautate si ura razbunatoare. Si aici pacatul trufiei si al nepasarii fata de oameni isi primeste plata, isi primeste pedeapsa. Nici aici nu exista vreun mijloc mai radical decat sfantul post, decat pocainta foarte adanca, smerita, si rugaciunea catre Dumnezeu, fiindca numai Dumnezeu poate inmuia mandria omeneasca.

Toate tulburarile din viata duhovniceasca si trupeasca, precum si pedepsele legate de ele, decurg din incalcarea normelor, legilor si regulilor stabilite.

De ce au loc toate aceste tulburari?

Fiindca nu ne dam osteneala cu noi insine, nu ne educam in frica de Dumnezeu si in dragostea de aproapele; fiindca ne inabusim constiinta, nu ne luminam duhovniceste ratiunea, nu ne intarim vointa, nu dobandim experienta luptei continue cu pacatul, cu incalcarile regulilor si normelor vietii noastre duhovnicesti. Viata duhovniceasca este viata activa, trezvitoare, volitiva, orientata spre Dumnezeu si oameni – iar aici glasul ratiunii si cerintelor constiintei le apartine locul intai.

Cum si cand poate si trebuie sa ridice glasul constiinta noastra, indemnand vointa sa lucreze?

Ea trebuie sa ne fereasca de pacat si sa inalte cu deosebire glasul dupa fiecare pacat, dupa fiecare fapta rea, vrednica de osanda, sfatuind, mustrand si indemanandu-ne sa ne infranam in restul vietii noastre de la pacatul pe care il osandeste.

Ea trebuie sa mai osandeasca inca o data acel pacat la sfarsitul zilei, inainte de culcare, dupa rugaciunea de seara, intr-un moment de pocainta deosebita pentru toate pacatele zilei ce a trecut; trebuie sa stea de straja si in ziua urmatoare, inlaturand putinta repetarii pacatului cu pricina; in fine, trebuie sa osandeasca acest pacat atunci cand vine vremea spovedaniei, cand descopera inaintea lui Dumnezeu si a preotului sufletul nostru pacatos, ranit de pacate si suferinte. Daca in acest moment de raspundere constiinta nu ne va ajuta sa ne pocaim in mod serios, adica nu va putea sa ne osandeasca aspru si nepartinitor, nu vom avea iertare adevarata nici de la preot, nici de la Domnul Dumnezeu.

Dupa ce s-a pocait la spovedanie si s-a invrednicit de primirea Sfintelor Taine, omul trebuie sa inceapa a face “roade vrednice de pocainta” (Luca 3, 8).

Asta inseamna ca daca s-a pocait, de pilda, pentru ca a osandit pe cineva sau a fost rauvoitor fata de cineva, acum, la cererea constiintei, trebuie sa se infraneze de la osandire si sa schimbe reaua vointa cu buna vointa fata de aproapele, apoi sa il ajute si sa se roage pentru el.

Toate acestea sunt cu putinta pacatosului daca el, dupa ce constiinta sa il judeca si isi formuleaza pretentiile, isi va indrepta viata neabatut, crescand si intarindu-se duhovniceste pe zi ce trece.

Lupta cu sine, cu propria pacatosenie, este cea mai grea lupta de pe pamant. Daca nu ducem aceasta lupta sau o ducem fara vlaga si credinta, poticnindu-ne la tot pasul, pacatele noastre ne vor insoti in viata de dupa moarte, de dincolo de mormant – si acolo vor fi supuse indata asa-numitei judecati particulare, prin care trece orice raposat.

Ce inseamna aceasta judecata particulara? Inseamna ca sufletul, iesind din trup si recunoscand ca tine de lumea duhovniceasca, dupa ce ajunge in aceasta lume luminoasa simte puternic faptul ca nu e potrivit cu ea, simte intunericul si apasarea pacatului, impiedicarea si orbirea sa duhovniceasca, ceea ce ii pricinuieste grele suferinte si mustrari de constiinta ca urmare a vietii netraite cum se cuvine.
Traind pe pamant in trup, sufletul pacatosului priveste trupeste si sufleteste, nu duhovniceste, tot ce il inconjoara, chiar si pe sine insusi – iar intelegerea duhovniceasca a propriei fiinte si a vietii sale pacatoase ii e inchisa, nu este treaza, descoperindu-i-se abia dupa iesirea din trup. Atunci, in lumina vesniciei, incepe sa se desfasoare tot zapisul faptelor savarsite, iar ele incep sa mustre, sa certe si sa arda sufletul, aratand intregii lumi duhovnicesti toata uratimea, toata saracia, toata nelegiuirea vietii pamantesti a pacatosului.

Suferintele de dupa moarte ale constiintei duhului pacatos sunt atat de mari, incat el este gata sa strige: “Muntilor, prabusiti-va peste mine! Dealurilor, acoperiti-ma!“
Despre aceasta judecata se vorbeste si in Sfanta Scriptura, unde sta scris ca din faptele si din cuvintele noastre vom fi gasiti drepti sau vom fi osanditi (v. Matei 12, 37).

La judecata particulara nu ne va judeca si pedepsi Domnul cat ne vom judeca si pedepsi noi insine; constiinta noastra ne va judeca si pedepsi prin suferinte pentru pacatele vietii noastre pamantesti. Puterea vrajmasa, demonica, va incepe sa adanceasca aceste invinuiri, amintind pe rand pacatele vietii care s-a scurs. Ingerul pazitor se impotrivieste acestei puteri, aparandu-l pe raposat.

In aceasta lupta pentru sufletul pacatosului si in alinarea starii lui grele ajuta mult rugaciunea Bisericii. “Rugaciunea voastra sa fie pentru mine mijlocitor la judecata lui Dumnezeu“, spunea obstii sale cuviosul Efrem Sirul. Milostivirea, dragostea si rugaciunile tuturor rudelor si apropiatilor sprijina, de asemenea, sufletul raposatului, insuflandu-i nadejdea in milostivirea lui Dumnezeu pentru Judecata urmatoare, care se va face la cea de-a Doua Venire in lume a Fiului lui Dumnezeu.
Pe langa asta, dupa judecata particulara primim o hotarare aparte a lui Dumnezeu cu privire la soarta noastra si un loc aparte, unde ramanem pana la Infricosatoarea Judecata.

La aceasta Judecata ultima, a carei hotarare nimic nu o va mai putea schimba, ne vom infatisa cu totii inaintea Domnului nostru Iisus Hristos. Acum, pe pamant, pacatuim in primul rand impotriva Lui: poruncile Lui le calcam, dragostea Lui fata de noi o dispretuim, pe “fratii” Lui “mai mici” ii stramtoram si ii necajim. Si atunci cine sa ne judece, daca nu El, Care ne-a dat totul si nu primeste de la noi nimic, afara de pacate?

Hristos a ascuns de noi vremea cand va veni sa ne judece, dar ne-a descoperit pentru ce ne va judeca – si aceasta este principalul. Ce mila a lui Dumnezeu si ce mangaiere pentru noi este sa stim dinainte pentru ce ne va judeca Domnul! Stiind asta, nu ne vom mai putea nici trai, nici muri orbeste, nu vom mai putea sa ne dezvinovatim prin necunoasterea a ceea ce ne asteapta dincolo de mormant.
Ni s-au dat doua porunci de temelie: cea privitoare la dragostea de Dumnezeu si cea privitoare la dragostea de aproapele. Pentru neimplinirea lor ne va judeca Domnul. Aceste porunci sunt de nedespartit in ochii lui Dumnezeu. Daca il vom hrani pe cel flamand sau vom da de baut celui insetat, facem asta si pentru Hristos. Daca il imbracam pe cel gol sau mergem la cel bolnav, facem asta si pentru El.

In numele Lui trebuie sa facem toate faptele dragostei si milostivirii, fiindca Domnul Iisus Hristos primeste toate faptele noastre de milostivire, toate faptele iubirii nostre de aproapele, ca si cum ar fi facute pentru El. Domnul nu are nevoie de faptele acestea, dar Se identifica cu cei nefericiti, nevoiasi, saraci, parasiti, bolnavi, aflati in inchisoare. Ii pare rau de ei, impartaseste necazul lor, este nemultumit cand nu sunt bagati in seama.
Hristos este nedespartit de omul suferind tot atat pe cat este porunca dragostei de Dumnezeu nedespartita de porunca dragostei de aproapele. Mantuitorul nu Se desparte de cei pentru care a varsat Preacuratul Sau Sange, pentur care Si-a dat sfanta Sa viata.

El nu Se desparte nici acum de noi, impartasindu-ne Trupul si sangele Sau prin Taina Sfintei Impartasanii, aducandu-ne prin aceasta in unire cat se poate de stransa cu Sine si pregatindu-ne astfel ne intalnim cu El cand va veni a doua oara ca sa ne judece.

Aceasta Judecata viitoare nu o sa fie pentru noi infricosatoare daca, dupa cuvantul Apostolului, ne vom judeca singuri fara crutare si fara partinire (v. I Corinteni 11, 31) in viata pamanteasca, daca dupa fiecare pacat ne vom pocai asa cum cere constiinta, altfel spus daca ne vom osandi singuri si, osandindu-ne, ne vom indrepta, daca ne vom spovedi si impartasi mai des. Infricosatoarea judecata a lui Dumnezeu nu va mai fi atat de infricosatoare pentru noi daca vom implini neabatut poruinca Lui privitoare la dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Atunci nici moartea nu ne va ingrozi. Ea va fi nu o pierdere, ci un castig. Iar unirea cu Hristos dupa moarte va fi si mai deplina, si mai dorita. Amin.

Muntii se topesc de la fata Ta

“Precum a fost in zilele lui Noe, asa va fi si venirea Fiului Omului; si precum era in zilele cele mai inainte de potop: mancau, beau, se insurau si se maritau, pana in ziua in care a intrat Noe in corabie, si n-au stiut pana cand a venit potopul si i-a luat pe toti, asa va fi si venirea Fiului Omului” (Matei 24, 37-39).
Totul va fi chiar ca in zilele lui Noe? Nu, nu chiar totul – dar Domnul a spus asta dorind sa ne arate ca a Doua Sa Venire va fi la fel de napraznica, la fel de neasteptata ca si potopul: ca un traznet, ca un fulger ni Se va arata Fiul Omului intru slava Sa cu toti ingerii Sai ca sa faca Judecata Sa.

De ce am zis ca nu va fi totul chiar ca in zilele lui Noe? Fiindca Domnul a lamurit: “Indata dupa stramtorarea acelor zile, soarele se va intuneca si luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plange toate neamurile pamantului si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere si slava multa“ (Matei 24, 20-31).

Iar acestei cumplite aratari a Lui ii vor premerge grozavii, nenorociri, fiindca “se va scula neam peste neam si imparatie peste imparatie, si va fi foamete si molima si cutremure pe alocuri; dar toate acestea sunt inceputul durerilor“ (Matei 24, 7-9). “Atunci va fi stramtoare mare, cum n-a fost de la inceputul lumii pana acum si nici nu va mai fi“ (Matei 24, 21).

In Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul citim descrierea acelor grozavii, acelor suferinte crunte, de nedescris, care vor bantui pe pamant inaintea celei de-a Doua Venire a Domnului Iisus Hristos. Si atunci va rasuna deodata glasul cel infricosator al trambitei Arhanghelului, de care toata lumea se va cutremura. Atunci se va implini prezicerea Sfantului Prooroc Isaia: “O, de ai rupe cerurile si Te-ai pogori! Muntii s-ar topi de fata Ta ca de foc, de fata Ta s-ar cutremura neamurile. Tu Te-ai maniat, fiindca am pacatuit, si cum ne vom mantui?” (Isaia 64, 1-5).
Atunci se vor implini spusele Domnului Iisus Hristos: “Amin, amin, graiesc voua, ca vine ceasul si acum este, cand mortii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, si care vor auzi vor invia” (Ioan 5, 25).


Cum va avea loc asta, cum vor invia cei morti?

Vor invia prin puterea lui Dumnezeu: prin voia Lui se vor deschide mormintele tuturor celor raposati din veac, marea se va invifora cumplit si va scoate nenumaratii morti ascunsi in ea. Intreg pamantul se va acoperi de oase omenesti si va incepe lucrul vestit de Dumnezeu in vedenie Sfantului Proroc Iezechel:

    “Fost-a peste mine mana Domnului, si m-a scos Duhul Domnului, si m-a pus in mijlocul unui camp, si acela era plin de oase de oameni; si m-a purtat imprejurul lor, si iata, erau multe foarte pe fata campului, si iata, uscate foarte. “Si a zis catre mine: Fiul omului! Oare vor invia acestea?” Si am zis: Doamne! Doamne! Tu stii aceastea. Si a zis catre mine: “Fiul omului! Proroceste spre oasele acestea si sa le zici lor: Oase uscate, ascultati cuvantul Domnului. Acestea zice Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iata, Eu voi aduce intru voi duh de viata, si voi da peste voi vine, si voi pune peste voi carne, si voi da intru voi duhul Meu, si veti invia, si veti cunoaste ca Eu sunt Domnul”. Si am prorocit precum mi-a poruncit mie Domnul, si s-a facut glas cand am prorocit, si iata, cutremur s-a facut, si s-au apropiat oasele, fiecare os la incheietura sa. Si am vazut, si iata, cresteau peste dansele vine si carne, si se intindea piele peste dansele deasupra, si duh nu era intr-insele. Si a zis catre mine: “Proroceste pentru duhul, proroceste, fiul omului! Si zi duhului: Acestea zice Domnul Dumnezeu: Din patru vanturi vino, duhule, si sufla peste mortii acestia, si sa invieze”. Si am prorocit precum mi-a poruncit mie Domnul, si a intrat intr-insii duhul, si au inviat, si au statut pe picioarele lor multime multa foarte. Si a graiti Domnul catre mine, zicand: “Fiul omului! Oasele acestea toata casa lui Israil este. Acestia zic: Uscatu-s-au oasele noastre, pierit-a nadejdea noastra si ne-am stins. Pentru aceea, proroceste si zi: Acestea zice Domnul: Iata, Eu voi deschide mormintele voastre, si va voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu, si va voi duce pe voi in pamantul lui Israil, si veti cunoaste ca Eu sunt Domnul cand voi deschide Eu mormanturile voastre ca sa va scot pe voi din mormanturile voastre, poporul Meu. Si voi da duhul Meu intru voi, si veti invia, si va voi pune pe pamantul vostru, si veti cunoaste ca Eu sunt Domnul. Grait-am, si voi face, zice Domnul” (Iezechiel 37, 1-14).

Domnul i-a spus in vedenie Sfantului Ioan Teologul: “Iata, toate le fac noi” (Apocalipsa 21, 5). – si El va face trupuri noi. Trupurile nu vor mai fi ca cele dinainte, ci de un soi cu insusiri necunoscute noua, fiindca se spune in Scriptura ca vor fi trupuri duhovnicesti.

Apostolul Pavel ne-a vestit despre cei ce vor fi vii in ziua infricosatoare a Judecatii lui Hristos. El spune asa: “Iata, taina zic voua: nu toti vom adormi, dar toti ne vom schimba intr-o clipeala de ochi la trambita cea de apoi: caci trambita va suna si mortii vor invia nestricaciosi, iar noi ne vom schimba – caci se cuvine ca sa se imbrace intru nemurire” (I Corinteni 15, 51-53).

“Iar ziua Domnului va veni ca un fur, cand cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzand, se vor desface, si pamantul si lucrarile de pe el se vor mistui. Deci, daca acestea toate se vor desfiinta, cat de mult vi se cuvine voua sa umblati intru viata sfanta si cucernicie, asteptand si grabind venirea zilei Domnului, din pricina careia cerurile, luand foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi! “(II Petru 3, 10-12).

Va avea loc o catastrofa mondiala de nedescris. Intreaga lume va fi nimicita printr-un foc infricosator, de un fel pe care noi nu-l stim – si atunci va veni ziua in care Domnul va face toate noi: un nou Ierusalim, un nou pamant, o noua lume.
Cumplita vapaie ce va cuprinde toate ca un rau de foc ii va trage pe cei inviati departe-departe de pamant, care va arde, ii va trage acolo unde se va desfasura Infricosata Judecata, unde Se va arata pe nori Dreptul Judecator, Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu toti ingerii Sai. Si I se vor infatisa toate popoarele, toti oamenii care au trait vreodata. Se va lasa un intuneric inspaimantator, “soarele se va intuneca si luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor se vor zgudui” (Matei 24, 29,31) – dar in aceasta bezna va straluci o lumina neobisnuita, fiindca pe cer se va arata deodata semnul Fiului Omului: Sfanta Cruce, a carei lumina va fi nemasurat mai puternica decat cea a luminatorilor ceresti care vor fi atunci deja stinsi.

“Atunci vor plange toate neamurile pamantului si vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerurilor, cu putere si slava multa” (Matei 24, 30). Si-L vor vedea toate popoarele pe Cel in Care multi nu au crezut, Il vor vedea pe Domnul Iisus Hristos cei ce L-au rastignit, Il vor vedea toti cei ce continua sa-L rastigneasca si sa calce in picioare Sangele Lui nepretuit. Il vor vedea necredinciosii si se vor cutremura, va cadea peste ei groaza de nedescris, care-i va face sa se ascunda in pesteri si in rape si sa se roage ca muntii sa cada peste ei si sa-i ascunda de mania Mielului.

Nimic nu-i va ascunde insa, fiindca vesnica este dreptatea dumnezeiasca, neasemuit de mare si desavarsita, si nimeni nu o poate calca fara sa fie pedepsit; si aceasta dreptate, care a fost calcata atat de des pe pamantul nostru pacatos, va straluci in intreaga lume. Atunci va veni bucurie mare pentru cei ce toata viata au flamanzit si au insetat de dreptate fara s-o afle in jurul lor. Ei vor prinde curaj si vor inalta capetele, fiindca rascumpararea lor se va apropia (v. Luca 21, 28).
Cu mare bucurie, cu saltare de nedescris vor invia toti dreptii. Cu frica si cutremur, cu groaza neasemuita vor invia toti cei ce au calcat Sangele lui Hristos, care, nu au crezut in El si care au fost foarte multi la numar – fiindca inca din vechime Isus, fiul lui Sirah, arata felul in care gandeau ei: “Intamplator ne nastem, si dupa ce murim e ca si cum n-am fi fost… si duhul se va varsa ca aerul cel moale” (Intelepciunea lui Solomon 2, 2). Nu, nu se va varsa ca aerul duhul lor, nu va fi ca si cum n-ar fi fost, ci se vor infatisa Cumplitului Judecator.
Domnul Atottiitorul ii va desparti pe drepti de cei nedrepti, pe unii ii va pune de-a dreapta Sa, iar pe ceilalti de-a stanga, si va rosti cuvintele pe care le-ati auzit in pericopa evanghelica de astazi. Ii va indreptati pe cei care au facut binele, care au slujit celor nefericiti si suferinzi, si ii va osandi, ii va trimite in chinul vesnic pe cei ce n-au fost niciodata milostivi fata de nimeni.
Este nespus de insemnat lucrul pe care ni l-a descoperit Domnul cu privire la Infricosata Judecata: doar pentru faptele milostivirii sau pentru lipsa lor ii va judeca El pe oameni. Despre altceva nu-i va intreba, ci va judeca dupa cum am avut sau nu impreuna-patimire, mila, dragoste, fata de aproapele – si aceasta va fi indeajuns, fiindca dragostea este plinirea a toata legea lui Hristos, iar lipsa dragostei este calcarea acestei legi.
Sa ne smintim, oare, de faptul ca oamenii lipsiti de dragoste vor merge in chinul vesnic? Nu, fiindca singuri s-au osandit la acest chin. Chiar daca Hristos nici n-ar fi rostit infricosatoarea Sa hotarare, ei tot s-ar fi osandit singuri la asta. In stihirile duminicii de astazi ati auzit ca atunci cand va incepe Judecata, se vor deschide cartile in care este scris ce a facut fiecare dintre noi. Aceste carti simbolizeaza ceea ce este intiparit, fara a se putea sterge, in constiinta omului. Deodata i se va perinda prin fata, intr-o clipita, intreaga viata care a trecut, isi va aminti pana in cele mai mici amanunte orice cuvant si fapta rea, orice gand necuvios – si le va aminti si se va ingrozi.
Oameni care au fost la un pas de moarte – care, de pilda, se inecau si au fost salvati pe neasteptate, sau care aproape ca au nimerit sub rotile trenului – povesteau ca in cumplita clipa de asteptare a sfrsitului li se perinda prin fata intreaga lor viata, incepand cu frageda copilarie.
Aceasta se poate numai fiindca tot ce este facut, spus, gandit de noi se intipareste pe veci in duhul nostru, fara a se putea sterge. Duhul pastreaza aceste intipariri, si cand va fi eliberat de legaturile trupului, cand trupul va deveni duhovnicesc, el va descoperi ochilor duhovnicesti ai omului tot ce s-a intamplat de-a lungul vietii sale. Aceasta va fi Infricosata Judecata pe care omul o va face singur asupra sa. Propriul lui duh, propria lui constiinta il vor osandi.
Ca atare, este foarte drept si corect ca toti cei ce au facut raul sa fie dati chinurilor vesnice impreuna cu diavolul si cu ingerii lui, care s-au lepadat de bine si au devenit chintesenta a raului. In vesnica, nesfarsita impartasire cu ei vor trai rastignitorii lui Hristos. In aceasta impartasire, rautatea si impietrire a lor vor creste fara margini. Tocmai in asta va consta nesfrsita lor chinuire.
Iata ce trebuie sa stim, in ce trebuie sa credem neconditionat, deoarece chiar asa se va petrece totul. Asa a spus Hrisots, asa au spus Sfinti Lui Apostoli, asa au spus prorocii Lui, iar ei nu pot minti.
Si atunci, ce sa facem noi, care avem in fata ochilor mintii privelistea infricosatoare a Judecatii? La intrebarea aceasta voi raspunde folosindu-ma de cuvintele Sfantului Apostol Petru: “Drept aceea, iubitilor, asteptand acestea, sarguiti-va sa fiti aflati de el in pace, fara prihana si fara vina, si indelunga rabdare a Domnului nostru socotiti-o drept mantuire” (II Petru 3, 14-15).
Sa ne ingrijim dinainte ca Infricosatoarea Judecata sa fie pentru noi nu grozavie, de neindurat, ci bucurie. Sa traim in asa fel ca Infricosatoarea Judecata si trambita Arhanghelului sa nu ne sperie, ci sa ne aduca mare bucurie, si sa cantam cantare Judecatorului Vesnic, Drept, Care va da fiecaruia dupa faptele sale. Amin.

Dreptii se vor bucura, iar pacatosii se vor tangui
“Precum fulgerul iese de la rasarit si se arata pana la apus, asa va fi si venirea Fiului Omului, ca unde va fi starvul, acolo se vor aduna vulturii” (Matei 24, 27-28).
Despre care “starv” este vorba aici? Despre “starvul” omenirii, care pana la urma se va impotmoli in pacate si in necredinta, fiind in ochii lui Dumnezeu ca un hoit care putrezeste. Va veni vremea cea cumplita despre care Domnul nostru Iisus Hristos a spus: “Fiul Omului, cand va veni, va gasi, oare, credinta pe pamant?” (Luca 18, 8). Despre aceasta vreme a prorocit si Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Timotei:

    “Si sa stii ca in zilele din urma vor veni vremuri grele – ca vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de arginti, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara cucernicie, lipsiti de dragoste, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, cruzi, neiubitori de bine, tradatori, necuviinciosi, ingamfati, iubiotri de desfatari mai mult decat iubitori de Dumnezeu” (II Timotei 3, 1-4).

Cand toate acestea se vor implini si omenirea va deveni ca un “starv, se vor aduna vulturii“. Care “vulturi“? Nu este vorba de pasari: ingerii razbunatori se vor aduna la acest hoit al omenirii. In acea zi infricosatoare, la glasul trambitei Arhanghelului, tot mortii vor invia si se vor infatisa la Infricosatoarea Judecata a lui Hristos.
Cum se vor infatisa, unde se vor infatisa, ca doar vor fi multimi fara numar? Pamantul intreg nu i-ar putea cuprinde. Nu pe pamant va fi aceasta Judecata Infricosatore, fiindca pe pamant si in tot universul se va petrece atunci o catoastrofa cumplita, pe care nici nu ne-o putem inchipui: tot universul va fi nimicit, ca arde, va pieri in flacari. Muntii se vor misca din loc, insulele vor disparea, va avea loc un cutremur nemaivazut. Si daca necredinciosii vor vrea in acea zi sa scape, daca vor striga muntilor: “Cadeti peste noi!” si dealurilor: “Acoperiti-ne!” (v. Luca 23, 30), nu vor avea unde sa fuga. Nici un loc de pe pamant nu-i va putea adaposti, fiindca totul va fi nimicit.
Va fi ceea ce a prezis demult Prorocul Daniel. El scrie lucruri uimitoare. Uimitor e si faptul ca inca din vechime Dumnezeu a descoperit oamenilor cum se va incheia existenta universului si a neamului omenesc.

“Am privit pana cand au fost asezate scaune, si s-a asezat Cel Vechi de zile; imbracamintea Lui era alba ca zapada, iar parul capului Sau curat ca lana; tronul Sau – flacari de foc, iar rotile lui – foc arzator. Un rau de foc se varsa si iesea din el; mii de mii Ii slujeau si miriarde de miriade stateau inaintea Lui. Judecatorul S-a asezat si au fost deschise cartile” (Daniel 7, 9-10) – cartile in care sunt inscrise toate faptele oamenilor.
Care sunt cartile acestea? Bineinteles, nu carti scrise, de care Dumnezeu, Cel Netrupesc si Atotstiutor, nu are nevoie, ci cartile constiintei fiecarui om, fiindca in acea zi infricosatore a Judecatii se vor deschide cartile constiintelor,
si fiecare isi va aminti deodata, pana in cele mai mici amanunte, tot ce a facut in fiecare zi a vietii sale; va vedea cu groaza toata pacatosenia cumplita a sufletului sau, isi va aminti tote faptele sale rele, toate cuvintele pacatoase pe care le-a rostit limba sa.
Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului. Care semn? Semnul cel luminat al Crucii lui Hristos. “Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plange toate neamurile pamantului si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere si slava multa” (Matei 24, 30-31).
Vor fi adunati, toti cei curati si drepti, pentru care acesta zi nu va fi groaznica, infricosatoare, ci va fi zi de mare bucurie: ei Il vor intampina pe Domnul cu mare bucurie, nu cu frica groaznica de care vor fi plini cei asezati de Domnul Iisus Hristos de-a stanga.

Ce se va intampla cu nefericitii asezati de-a stanga? Va fi plangere mare, care va umple intreaga lume. Vor curge rauri si mari de lacrimi. Scrasnirea dintilor va fi ca tunetul, fiindca toti vor vedea semnul Fiului Omului, fiindca toti Il vor vedea pe Judecatorul lumii, al Carui nume l-au necinstit, in Care n-au crezut – Il vor vedea si se vor cutremura, Il vor vedea si vor striga cu jale, Il vor vedea si vor plange cu lacrimi de sange, Il vor vedea si vor scrasni din dinti, Il vor vedea si isi vor smulge parul din cap, se vor bate in piept. Il vor vedea pe Domnul Iisus Hristos ca Judecator al lumii arhiereii Ana si Caiafa, care L-au rastignit. Il va vedea Pilat, Il vor vedea ostasii care au batut piroane in mainile si in picioarele Lui. Il va vedea ostasul ce I-a strapuns cu lancea inima. Il vor vedea si va cadea peste ei groaza de nedescris.
Irod il va vedea pe Inaite-Mergatorul Ioan, caruia el i-a taiat capul, stand langa Domnul Iisus. Imparatii romani, care i-au prigonit cumplit pe crestini, vor vedea nenumaratele cete ale mucenicilor impurpurati de sange, pe care i-au chinuit pentru credinta in Domnul Iisus Hristos, pentru cuvantul lui Hristos.
Imparatul Iulian Apostatul Il va vedea in lumina dumnezeiasca si in cumplita Lui marire pe Judecatorul Atotputernic, al Carui nume a vrut sa-l stearga, din amintirea lumii ca sa statorniceasca in locul ei pomenirea dumnezeilor sai mincinosi.
Nenumaratele cete ale desfranatilor vor vedea cetele luminoase ale feciorelnicilor, in fruntea carora va fi Sfantul Ioan Teologul – cete de oameni in haine albe, avand pe cap cununi de lumina; le vor vedea, vor pricepe murdaria sufletului si inimii lor si vor cadea intr-o deznadejde nemarginita. Preacurvarii isi vor vedea sotiile si sotii pe care i-au ranit atat de adanc. Talharii ii vor vedea pe cei pe care i-au ucis; hotii ii vor vedea pe sarmanii carora le-au luat ultimul banut, vor pricepe suferintele pe care le-au pricinuit, vor vedea cat de mult a decazut vrednicia lor omeneasca.
Cei rai de gura ii vor vedea pe oamenii ce si-au pazit curatia limbii, ii vor vedea imbracati in haine albe pe marii nevoitori care s-au luptat intotdeauna cu limba lor, ii vor vedea pe sfintii din ale caror guri ieseau numai cuvinte harice si niciodata cuvinte rele, blesteme si minciuni. Vor vedea toate acestea clevetitorii, si focul iadului le va aprinde limbile.
Si va incepe Judecata, aspra si dreapta, si se va implini ceea ce ne-a spus Iisus Hristos: “Fericiti cei ce flamanzesc si insetoseaza de dreptate, ca aceia se vor satura!” (Matei 5, 6).
Cum poate omul sa traiasca fara dreptate? Inima curata nazuieste catre dreptate. Cat de nesuferita ii e nedreptatea, cat de mult o chinuie nedreptatea! Iar daca pe noi, care suntem plini de nedreptate, ne chinuie atat de mult nedreptatea lumii, ce sa mai spunem de Dumnezeu, Care a privit mii de ani grozaviile nedreptatii omenesti? Daca inima noastra nu poate rabda ca raufacatorii plini de neomenie sa ramana nepedepsiti, oare Dreptul Dumnezeu nu cere aceasta Infricosata Judecata?
Si va fi, va fi Judecata, fiindca dreptatea trebuie sa triumfe neaparat, si dupa nimicirea lumii prin foc totul va fi facut din nou (v. Apocalipsa 21, 5). Vom trai intr-o lume noua, unde va locui dreptatea, sfanta si vesnica dreptate, unde nu va fi minciuna si rautate, unde nu va mai fi nici moarte.
Pe multi obraznici ii nemultumeste ideea acestei Judecati. “Cum asa, spun ei, pentru micile noastre pacate lumesti sa fim osanditi la chinuri vesnice? Unde este dreptatea?” Tocmai aici se vede marea dreptate dumnezeiasca: pacatosii s-au osandit singuri la chinuri vesnice neiubindu-L pe Domnul si facatorul lor, nepunand ca lege a vietii lor poruncile Lui: fie ca L-au urat, la fel ca fariseii, carturarii si arhiereii, fie ca au fost cu desavarsire nepasatori fata de El si rastignirea Fiului lui Dumnezeu nu i-a miscat deloc.

Multi au ales nu calea dragostei, ci calea inbogatirii, calea lacomiei de averi, a slujirii trupului, a slujirii diavolului – fiindca de la diavol sunt patimirile si poftele noastre. Ei bine, daca ati ales de bunavoie calea slujirii diavolului, calea raului, si a urii, mergeti in focul vesnic, la diavol, unde-i temeiul raului, al urii si al nedreptatii. Chinul lor vesnic va consta in faptul ca rautatea lor va spori tot mai mult, tinznad spre rautatea diavolului. Oare nu s-au osandit singuri la aceste chinuri? Si oare nu e drept ca toti cei curati cu inima si drepti sa primeasca rasplata bucuriei vesnice, a bucuriei impartasirii cu insusi Dumnezeu, cu Tatal si cu Fiul si cu Sfantul Duh intru Imaparatia lui Dumnezeu?

Iata, v-am descris ziua cea infricosatoare ca sa va cutremurati, ca sa pricepeti si sa cunoasteti ca doar prin sfanta pocainta ne putem sterge pacatele fara numar. V-am vorbit despre asta fiindca maine incepe Postul Mare – vreme de pociainta si de mantuire. Deci amintiti-va acest lucru si incepeti, cu ajutorul ingerului pazitor, calea pocaintei voastre. Amin.

Sursa:corortodox.blogspot.com


Va recomandam si:




Sfanta Manastire Pantocrator
Powered by active³ CMS - 28.03.2024 11:51:59