Predica la Duminica a 13-a dupa Rusalii – Pilda lucratorilor celor rai


Ascultaţi această pildă: Era un om oarecare, stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa. La urmă a trimis el pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va zice acelor lucrători? I-au răspuns: Pe aceşti răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor. Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri? De aceea vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va aduce roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi” (MATEI 21,33-44).

Ideile principale din această pericopă evanghelică sunt următoarele:

-1. Iisus Hristos îi face pe evrei să înţeleagă care este nemulţumirea lor şi cât vor fi de pedepsiţi, prin pilda proprietarului care a sădit via;

-2. Iisus Hristos le descoperă falsele plăceri ale acestei vieţi. Iisus Hristos descoperă multe lucruri în această pildă. Îi face pe evrei să vadă şi să înţeleagă cu câtă grijă a privegheat totdeauna asupra lor providenţa sau purtarea de grijă a lui Dumnezeu; că această providenţă n-a omis nimic din tot ceea ce putea contribui la mântuirea lor; iar ei ca drept răspuns erau mereu înclinaţi să verse sânge. După ce i-au omorât atât de crud pe profeţi, Dumnezeu, în loc să-i alunge cu groază, le-a trimis pe propriul Său Fiu, după cum însuşi Mântuitorul zice: “Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Unul-Născut Fiul Său L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (IOAN 3,16).

El le arată prin acest chip că Acelaşi Dumnezeu este autorul Vechiului şi Noului Testament: că moartea lui Iisus va aduce roade mari lumii; că ei trebuie să aştepte o pedeapsă groaznică pentru că L-au răstignit pe cruce. În locul evreilor, neamurile, adică popoarele păgâne vor fi chemate la cunoaşterea Dumnezeului Cel Adevărat şi că evreii vor înceta de a mai fi poporul Lui, pentru aceasta, El nu le arată aceste lucruri decât după ce le-a spus această pildă, pentru a-i face mai bine să înţeleagă că păcatul lor este aşa de mare că el era nevrednic de orice iertare, pentru că, în ciuda tuturor celor făcute de Dumnezeu pentru mântuirea lor, vameşii şi femeile desfrânate se vor ridica mult deasupra lor în Împărăţia lui Dumnezeu.

Ce putem înţelege şi din punct de vedere duhovnicesc din această pericopă evanghelică? Pe pământ se află o instituţie duhovnicească, o societate a sufletelor, care dăinuieşte de aproape 2000 de ani, iar Întemeietorul ei este Împăratul Hristos. Această societate se numeşte Sfânta Biserică. Ea trăieşte prin cele trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea. Patria Bisericii este cerul; pământul nu este pentru ea decât drumul spre cer, în adevărata viaţă veşnică. Acolo ne aşteaptă Împăratul cerurilor, Domnul nostru Iisus Hristos. Biserica luptătoare şi călătoare pe acest pământ cântă numai cântări tainice, care o întăresc şi o mângâie. Ea luptă din răsputeri în lumea aceasta pentru mântuirea tuturor şi totodată menţine siguranţa popoarelor şi ziua şi noaptea se roagă lui Dumnezeu pentru îndeplinirea acestei nobile misiuni – mântuirea.

Biserica are o obârşie sau origine divină şi se sprijină pe Sfânta Cruce. Necontenit întâmpină străini, indiferenţi şi chiar duşmani neîmblânziţi. Biserica a întâlnit în calea sa, de-a lungul veacurilor, fel de fel de împăraţi şi călăi care au dus războaie crâncene sau diplomatice împotriva ei, voind să înăbuşe în inimile oamenilor iubirea de Dumnezeu, de dreptate şi de pace, să răstoarne legile divine şi să sape temeliile creştine, s-o distrugă, dacă le-ar fi fost sau le-ar fi cu putinţă. Toţi aceşti răufăcători sunt urmaşii fariseilor şi cărturarilor, care L-au calomniat şi pe Domnul nostru Iisus Hristos, răstignindu-L pe cruce, între doi tâlhari.

Aceşti noi răstignitori ai lui Iisus, care sunt răspândiţi pe toate meridianele globului, sunt adevăratele şi supusele slugi şi premergători ale lui ANTIHRIST. Pilda Evangheliei de astăzi ne arată destul de lămurit ce e în stare să facă mândria, invidia, răutatea şi nerecunoştinţa oamenilor robiţi păcatului. Domnul nostru Iisus Hristos ştia că vrăşmaşii Săi s-au hotărât să-L omoare. Mai ştia că voiau să-I pună o mulţime de întrebări cu vicleşug, ca să-L poată prinde în cuvânt, căutând cel mai mic motiv să-L omoare, căci se apropiase ziua şi ceasul. De aceea le-a pus Domnul în faţă, mai înainte de moartea Sa, această minunată pildă. Omul gospodar care a sădit vie este Dumnezeu-Tatăl, Care a scos din pământul Egiptului poporul evreu şi l-a dus în Ţara Canaanului, sădindu-l acolo ca pe o vie aleasă. Aici a împrejmuit via cu un gard, care este Legea care le-a dat-o, îngrădindu-i cu ea ca să nu greşească şi nici un duşman să nu poată să le facă rău, să fie apăraţi tocmai ca de un gard de vrăşmaşii văzuţi şi cei nevăzuţi şi de păgânii care se închinau idolilor. Teascul era învăţătura ce curgea din gura profeţilor, care vorbeau cu Dumnezeu şi din învăţătura Sa le propovăduiau, curgând ca dintr-un teasc vinul adevărului. Turnul cel zidit în vie era Templul lor, unde se adăposteau păzitorii care trebuiau să apere şi să îngrijească via. Via era lumea, ca şi astăzi în Biserica lui Hristos: via este lumea, turnul este Biserica.

Vierii, cărora le-a dat via în pază sunt preoţii, cărturarii şi bătrânii Vechiului Testament, care trebuiau să lucreze via şi să dea roadele la vremea lor. Ei s-au netrebnicit, ucigând în mai multe rânduri pe profeţi şi în cele din urmă pe Dumnezeu-Fiul. Via a fost dată altor lucrători. Aceştia sunt arhiereii, preoţii şi diaconii – clerul conducător şi povăţuitor al Bisericii Creştină Ortodoxă, care în chip tainic este condusă de Duhul Sfânt.

Biserica, de la întemeierea ei, până azi şi până la sfârşitul veacurilor, ca şi Întemeietorul ei, a avut, are şi va avea duşmani. Diavolul care niciodată nu doarme, se luptă din toate puterile să dărâme Biserica, dar Mântuitorul ne întăreşte prin cuvintele: “Porţile iadului nu o vor birui” (MATEI 16,18). Primii duşmani ai Biseircii în perioada în care trăim sunt sectele care s-au depărtat de Sfintele Taine şi învaţă poporul strâmb, ducându-l la pierzare. Să ne ferim de aceştia şi de toţi care încearcă să ne abată de la Dreapta Credinţă, sau încearcă să ne robească cu tot felul de păcate şi fărădelegi pierzătoare de suflet. AMIN!

BIBLIOGRAFIE:
-1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ; Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti;
-2. SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR – COMENTAR LA EVANGHELIA DE LA MATEI, tradus din limba franceză de diaconul Gheorghe Băbuţ; Editat de MĂNĂSTIREA “PORTĂRIŢA” jud. Satu-Mare, anul 2003;
-3. IUGULESCU, Ierodiacon Visarion – PREDICI LA DUMINICILE ŞI SĂRBĂTORILE DE PESTE AN – Tipărite cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului.

de Preot Gheorghe Salagian

Sursa:
http://www.calauzaortodoxa.ro


Cititi si: ARHIMANDRIT IOIL KONSTANTAROS: CUVÂNT LA DUMINICA A XIII -A DUPĂ RUSALII




Sfanta Manastire Pantocrator
Powered by active³ CMS - 21.10.2020 19:32:31