Predică a Mitropolitului Augustin de Florina la 29 mai -
Pomenirea Sfintei Muceniţe Teodosia
şi a Sfintei Fecioare Muceniţe Teodosia
29 mai 1453
Iubiţii mei, cei care citesc Evanghelia, au văzut că, printre alte cetăţi şi sate la care se referă Evanghelia, se află şi o cetate care se numea Tir. Cetatea Feniciei, celei mari şi puternice, se afla la graniţele Palestinei. Când Hristos mergând, a ajuns la graniţele Palestinei, atunci, din părţile Feniciei a venit şi L-a întâlnit pe Hristos o femeie închinătoare la idoli, cananeancă. A căzut la picioarele lui Iisus şi L-a rugat să-i vindece fiica bolnavă. Mare a fost credinţa cananeencei, încât Hristos S-a minunat şi i-a vindecat fiica. În milioanele de mulţimi, care toate erau închinătoare la idoli, era un lucru mare ca o femeie să creadă în Hristos. Un diamant într-un munte din pietre!
De asemenea, un lucru măreţ este şi cel la care se referă din nou Evanghelia. Că o păcătoasă, o femeie foarte păcătoasă, care a trăit în nelegiuire cu cinci bărbaţi, samarineanca, a crezut în Hristos. S-a pocăit, şi-a schimbat viaţa, a devenit misionară, a propovăduit măreţiile lui Hristos, iar la sfârşit a primit martiriul. Era un cărbune şi Hristos a făcut-o diamant. O minune a fost cananeanca pentru credinţa ei, o minune a fost şi samarineanca pentru pocăinţa ei.
Dar minuni au fost şi alte două femei pe care Sfânta noastră Biserică le sărbătoreşte pe 29 mai. Au ambele acelaşi nume: Teodosia. O Teodosia era originară din Tir, din ţara din care provenea şi cananeanca. Cealaltă Teodosia era originară din Constantinopol. Ambele Teodosii au fost martirizate pentru Hristos.
Să vedem mai de aproape aceste două minuni.
O minune: prima Teodosie. Şi cum să nu? S-a născut, cum v-am spus, în Tir, în metropola bogată şi comercială, dar plină de idolatrii şi foarte stricată. O metropolă ca un munte din necurăţiile diavolului. Dar din necurăţia aceasta, a răsărit o floare care a împrăştiat în lume bună-mireasmă. A fost Teodosia. Fetiţa de 18 ani şi-a păstrat credinţa şi curăţia ei. Ceea ce credea nu ascundea; propovăduia public. Şi-n jurul tinerei Teodosia s-au adunat şi alte fetiţe şi alcătuiau împreună o sfântă tovărăşie, o sfântă petrecere. Prin învăţătura pe care o împărtăşea, tânăra Teodosia i-a mâniat pe închinătorii la idoli, dar şi pe iudeii care locuiau în metropola Tir. Teodosia a fost denunţată atunci autorităţilor publice. Vedeţi? Era o crimă, cea mai mare crimă ca cineva să creadă în Hristos! Teodosia a fost arestată, dusă în faţa guvernatorului locului, care era închinător la idoli, iar guvernatorul a poruncit Teodosiei să aducă jertfe idolilor, dar Teodosia nu a făcut voia guvernatorului. În inima ei erau sădite cuvintele lui Hristos: „Cine Mă va mărturisi pe Mine, voi mărturisi şi Eu pentru el; şi cine se va lepăda de Mine, Mă voi lepăda şi Eu de el” (Matei 10, 32-33). Teodosia, în pofida tuturor ameninţărilor guvernatorului, nu s-a lepădat de Hristos. Guvernatorul a poruncit atunci soldaţilor să o apuce cu biciul şi să o lovească fără milă. Începuse martiriul. Trupul sfintei copile a fost lovit sălbatic. Sângele îi curgea din răni, dar sfânta se ruga tainic în clipa muceniciei ei, primea putere de la Hristos şi biruia durerile. O fecioară blândă să fie chinuită groaznic şi totuşi să nu fie îngenuncheată, acest lucru era într-adevăr o minune. Guvernatorul, văzând în cele din urmă că nimic nu a izbutit prin chinuri, a poruncit de au aruncat-o pe sfântă în mare.
Aşa a trăit şi a fost martirizată prima Teodosie.
Dar în aceeaşi zi se sărbătoreşte, după cum am spus, şi o altă Teodosie, Cuvioasa Muceniţă din Constantinopol. A trăit în veacul al optulea. Părinţii ei erau bogaţi şi de viţă nobilă. Şi când ei au murit, Teodosia era foarte tânără. Inima ei era în întregime afierosită lui Dumnezeu. Nimic altceva nu o emoţiona, decât doar iubirea lui Hristos, Care Şi-a întins sus, pe cruce, preacuratele Sale mâini ca să-l mântuiască pe om. Jertfă pentru om S-a făcut Hristos? Jertfă pentru Hristos trebuia să se facă şi Teodosia. Lozinca ei: „Toate pentru Hristos, nimic pentru noi înşine!” Toată averea ei moştenită de la părinţi a împărţit-o în milostenii. Doar o parte din averea ei părintească a păstrat-o şi cu ea a zugrăvit trei icoane: una a lui Hristos, una a Maicii Domnului şi una a Sfintei Muceniţe Anastasia şi le-a aşezat într-un loc, unde puteau să le vadă toţi. O altă icoană a lui Hristos, foarte mare, era aşezată în poarta cea mai înaltă a unei părţi din Constantinopol, care se numea Poarta de Aramă.
N-a trecut multă vreme şi un împărat mândru şi sălbatic, Leon Isaurul, a declarat război icoanelor. Împăratul acesta a izgonit din tronul Constantinopolului pe Sfântul Patriarh Gherman, care are o biserică în hotarele Mitropoliei noastre în satul Prespe, care îi poartă şi numele. În locul Sfântului Gherman a pus un alt Patriarh, care era de acord cu el şi lupta împotriva icoanelor. Dar la toate relele, pe care le făcea acest necredincios împărat, a adăugat şi acestea: a poruncit soldaţilor să meargă în Poarta de Aramă şi să coboare din vârful ei icoana lui Hristos. Doar ce a aflat acestea, Teodosia a adunat multe femei şi s-au dus la Poarta de Aramă şi nu i-au lăsat pe soldaţi să coboare icoana. Femeile, care s-au împotrivit poruncii necredinciosului împărat, au fost arestate şi martirizate. Iar pe Sfânta Teodosia, care a fost căpetenia lor, au luat-o, au scos-o la un loc pustiu şi acolo au ucis-o cu un corn de berbec. Moaştele ei au fost aşezate într-o minunată biserică a unei mănăstiri, care era zidită aproape de zidurile Constantinopolului….
Sursa: Cartea ”FLORI ÎNMIRESMATE” - Episcopul Augustin Kandiotis, fost Mitropolit de Florina (52 de predici la pomenirea unor sfinți) - acvila30wordpress.com
Login