Tselenghidis:
„Romano-catolicismul
nu poate fi
considerat Biserică..."
„Prăpastia e de netrecut, nu au nici
un sens dialogurile teologice, dacă nu se rezolvă diferenţele dogmatice...", a
menţionat profesorul Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii
Aristotelice din Tesalonic, domnul Dimitrios Tselenghidis, vorbind în Larisa.
Profesorul
Dimitrie Tselenghidis de la
Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Aristotelice
din Tesalonic, vorbind în dimineaţa zilei de duminică (14.03.2010) la o manifestare
ce a fost organizată în Larisa de Uniunea Locală a Teologilor şi Vatra Creştină „Apostolul Pavel", şi-a exprimat teza că romano-catolicismul şi
protestantismul nu pot fi considerate biserici şi că ele constituie „erezii".
Dezvoltându-şi
tema - „Importanţa dogmei în dialogurile cu eterodocşii pentru unitatea în
Hristos", domnul Tselenghidis a accentuat că dogma, fiind indicele şi
mărturia gândirii ortodoxe, ar trebui să constituie condiţia
primă şi de bază în calea unui dialog care are ca scop readucerea celor
rătăciţi în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. A
subliniat că această Biserică nu este alta decât cea Ortodoxă, din care însă - cum
a subliniat vorbitorul - romano-catolicii s-au desprins în 1054, din pricina
deviaţiilor lor dogmatice, cea mai gravă fiind cea a filioque-lui, în baza
căreia Sfântul Duh nu purcede doar din Tatăl (conform cu formularea ortodoxă
din Simbolul Credinţei), ci şi de la
Fiul.
Domnul
Tselenghidis a exprimat teze diferite de cele ale Patriarhiei
(Constantinopolului), Bisericii Eladei şi altor Biserici Ortodoxe Autocefale
(care, pe de-o parte consideră eretice dogmele romano-catolicilor referitoare
la filioque
şi primatul
papal, dar nu consideră eretică şi întreaga biserică romano-catolică,
pentru că nu a existat în acest sens vreo hotărâre a unui Sinod Ecumenic),
susţinând că romano-catolicismul, din clipa în care a falsificat dogma, a
pierdut harul dumnezeiesc, a căzut din Biserică, prin urmare a încetat să fie
Biserică, constituind o comunitate creştină eretică. Vorbitorul a apreciat că în
realitate prăpastia cu caracter eclesial dintre cele două părţi - ortodoxă şi
romano-catolică - este pentru moment de nedepăşit, fapt care, după părerea mea,
se datorează metodei eronate a dialogului teologic, adică abordării dialogului
„în aceiaşi termeni (de pe aceleaşi poziţii)" cu actualele diferenţe dogmatice.
Dacă nu se înlătură abaterea romano-catolicilor de la dogmă, dialogurile nu au
nicio noimă esenţială...", a concluzionat vorbitorul.
La
manifestaţie au fost de faţă: Înaltpreasfinţitul Mitropolit Ignatios de Larisa
şi Târnovo, care a fost de acord cu poziţiile mărturisitoare - cum le-a
caracterizat - ale profesorului vorbitor, preşedintele Vetrei
Creştine din Larisa „Apostolul Pavel", profesorul curent de la Universitatea Ionios,
domnul Atanasios Evstathios, preşedintele Uniunii Locale a Teologilor (filială al Uniunii Panelenice a Teologilor), domnul
Vas. Sterghioulis, directorul Învăţământului Gimnazial-Liceal şi vicepreşedintele
Uniunii Teologilor, domnul Ioannis Karamitros, secretarul general şi membrul
Comisiei Directoare a Uniunii Teologilor, domnii Evag. Kouvaras şi Haris
Andreopoulos, primarul de Ampelona şi doctorul în teologie, domnul Atanasios
Hrisoverghis, preşedintele Asociaţiei Sarakatsaneon din Larisa, domnul Stelios
Sourlas, fostul preşedinte al Asociaţiei Juridice,
domnul Fer. Nanis, reprezentanţi ai altor instituţii locale şi multă lume.
(traducere: ML; sursa: http://religiousnet.blogspot.com/2010/03/blog-post_14.html)