Memoriu al Laicatului Ortodox Roman catre Sfantul Sinod privind imposibilitatea dialogului cu catolicii
Astazi, 19
octombrie 2009, un grup de 18 asociatii ale laicatului ortodox roman au depus
la Registratura Generala a Administratiei Patriarhale un memoriu (nr.
7139/19.10.2009) intitulat Memoriu privind imposibilitatea continuarii
dialogului teologic cu romano-catolicii in contextul accentuarii
prozelitismului uniat si a denigrarii permanente la care Biserica noastra este
supusa pana in prezent. Dupa cum se stie, peste doua zile Biserica Ortodoxa
praznuieste pomenirea Sfintilor Mucenici: Cuv. Visarion Sarai si Cuv. Sofronie
de la Cioara, Oprea Miclaus, pr. Moise Macinic din Sibiel si pr. Ioan din
Gales, care au marturisit cu pretul vietii Credinta Ortodoxa in fata
prozelitismului de tip sectar al trimisilor papei in Transilvania.
Semnatarii
memoriului solicita respectuos ierarhilor Sfintului Sinod incetarea dialogului
teologic cu romano-catolicii si, totodata, retragerea delegatiei romane de la
intilnirea de dialog din Cipru, desfasurata chiar in aceste zile. Motivatia
demersului este prezentata detaliat in cele cinci pagini ale documentului (plus
cele 4 anexe).
Memoriu adresat
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind imposibilitatea continuării
dialogului teologic cu romano-catolicii în contextul accentuării
prozelitismului uniat şi a denigrării permanente la care Biserica noastră este
supusă până în prezent
- REZUMAT -
Preafericite
Părinte Patriarh,
Înalt Preasfinţiţi
Părinţi Mitropoliţi şi Arhiepiscopi,
Preasfinţiţi
Părinţi Episcopi,
Cu profundă durere
şi nelinişte în suflet vă scriem aceste rânduri în numele mai multor asociaţii
ale laicatului ortodox din România, într-o perioadă în care Biserica Ortodoxă
de pretutindeni se pregăteşte să prăznuiască cu cinste slăvita pomenire a
Mucenicilor lui Hristos: Cuv. Visarion Sarai şi Cuv. Sofronie de la Cioara,
Oprea Miclăuş, pr. Moise Măcinic din Sibiel şi pr. Ioan din Galeş (21
octombrie), care şi-au dat viaţa pentru a păstra cu sfinţenie credinţa străbună
în faţa prozelitismului de tip sectar promovat de romano-catolicii secolului al
XVIII-lea.
Ne adresăm
arhieriilor voastre în calitate de fii ai Bisericii care nu pot rămâne
insensibili la neliniştea întregii suflări ortodoxe cu privire la evoluţia
echivocă a dialogului teologic cu romano-catolicii (după cum reiese din
poziţiile oficiale din ultimele săptămâni ale unor personalităţi bisericeşti
din Grecia, Serbia, Rusia, Sfântul Munte Athos, ş.a.), dar şi la denigrările şi
calomniile interminabile pe care greco-catolicii le aduc Maicii noastre,
Biserica Ortodoxă (cf.
www.bru.ro/blaj/pozitia-bru-fata-de-intentia-bor-de-a-sustine-legiferarea-epurarii-culturale-si-religioase/
v. Anexa 3). Aceasta în contextul în care tot ei, în ultimii 20 de ani, au
lăsat 170 de comunităţi ortodoxe fără locaş de cult şi sunt pe cale să ne mai
răpească încă 106 biserici.
Cui foloseşte oare
acest conflict fratricid pe care catolicismul l-a născut în sânul poporului
român în urmă cu 300 de ani şi pe care îl cultivă cu tenacitate şi în zilele
noastre? Cum se mai poate vorbi despre dragoste şi dialog în condiţiile în care
ni se răpesc bisericile şi suntem provocaţi permanent prin acuze ce sfidează
adevărul?
Având în vedere
acestea, cu tot respectul cuvenit, vă rugăm să întrerupeţi dialogul cu Biserica
Romano-Catolică, dispunând, totodată, retragerea delegaţiei române de la
întâlnirea de dialog teologic cu romano-catolicii din Cipru, desfăşurată chiar
în aceste zile. Considerăm că prezenţa noastră la această întrunire este cu
totul nepotrivită atât timp cât catolicismul nu numai că nu desfiinţează
catastrofala uniaţie - măsură pe care în schimb i-o atribuie, ca
intenţionalitate, Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române - cf.
www.greco-catolica.org/a479-Patriarhul-Daniel-ameninta-din-nou-Biserica-Greco-Catolica-cu-desfiintarea.aspx
-, dar, împreună, romano-catolici şi greco-catolici, fac la noi în ţară front
comun împotriva Bisericii Ortodoxe, pe care o denigrează cu orice ocazie (cf.
http://www.greco-catolica.org/a483-Episcopii-catolici-din-Romania-condamna-in-corpore-incitarea-la-ura-interconfesionala-si-epurarea-culturala-si-religioasa-promovata-de-BOR.aspx,
v. Anexa 4). Este limpede, aşadar, că nu dialogul sincer pentru revenirea la
Ortodoxia credinţei îi animă, ci interese cu totul pământeşti.
Retragerea BOR de
la acest dialog nu este decât urmarea respectării hotărârii conferinţei
panortodoxe de la Rhodos când toate Bisericile Ortodoxe într-un glas au hotărât
retragerea din dialogul cu Catolicii până când toţi agenţii şi propagandiştii
uniatismului de la Vatican să fie îndepărtaţi definitiv din ţările ortodoxe, şi
ca toate bisericile numite unite să fie supuse şi încorporate Bisericii Romei,
deoarece uniatismul şi dialogul sunt absolut incompatibile. De altfel, o asemenea
poziţie ar fi consecventă cu hotărârile luate în întâlnirea de dialog cu
catolicii de la Freising (1990) şi următoarele.
Preafericite Părinte Patriarh,
Poporul ortodox
român, păstrând duhul învăţăturii şi al credinţei creştine, niciodată nu a
răspuns şi nu va răspunde cu viclenie, batjocură şi violenţă la provocările
prozelitismului ereticilor şi schismaticilor, ceea ce s-a dorit şi se doreşte,
probabil, de către aceştia, pe de o parte pentru a ne face să pierdem Harul
Duhului Sfânt, pe de altă parte pentru a-şi justifica atitudinea eretică şi
agresiv prozelitistă. Singura noastră armă a fost întotdeauna rugăciunea cu
smerenie şi mărturisirea cu curaj a adevărului, întrerupând la momentul
potrivit orice dialog întru cele ale credinţei, după cuvântul Sfântului Apostol
Pavel: De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te (Tit
3:10).
Urmând cu credinţă
calea pe care au păşit înaintaşii noştri întru dreapta slăvire a Preasfintei
Treimi, singura modalitate în care noi putem să răspundem atacurilor celor din
afara Bisericii nu poate fi decât aceea de a întrerupe dialogul cu ei, până
când Domnul va rândui crearea unor condiţii propice discuţiilor purtate după
Sfintele Canoane ale de Dumnezeu purtătorilor noştri Părinţi, în scopul
revenirii eterodocşilor la Ortodoxia credinţei, prin luminarea Sfântului Duh.
Numai astfel vor putea înţelege aceia care se consideră a fi mădulare ale
Bisericii lui Hristos că viclenia, violenţa şi duhul de stăpânire nu sunt
nicidecum atitudini creştine.
Ţinem să precizăm
că prin săracele noastre cuvinte adresate Sfinţiţilor Ierarhi ai Bisericii
înţelegem să ne facem datoria faţă de Biserica Ortodoxă, „mama spirituală a
poporului român", cum o numea Eminescu. Nu am fost mişcaţi în demersul nostru
de nici o influenţă cu conotaţii politice sau de altă natură. Credem cu tărie
că trebuie să păstrăm cu sfinţenie Predania dreptei credinţe transmisă prin
veacuri cu preţ de sânge mucenicesc, pentru a o oferi cu dragoste, ca cel mai
frumos dar, copiilor noştri, dar şi fraţilor despărţiţi de Maica Ortodoxie
atunci când, la vreme de Sus rânduită, se vor întoarce acasă.
Vă sărutăm dreapta,
cu tot respectul cuvenit.
La pomenirea
Sfântului Prooroc Ioil, 19 octombrie 2009
***
Textul integral:
Memoriu adresat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind imposibilitatea continuării dialogului teologic cu romano-cotolicii în contextul accentuării prozelitismului uniat şi a denigrării permanente la care Biserica noastră este supusă până în prezent
Preafericite
Părinte Patriarh,
Înalt Preasfinţiţi
Părinţi Mitropoliţi şi Arhiepiscopi,
Preasfinţiţi
Părinţi Episcopi,
Am putut constata
în ultimii ani că toate eforturile pe care Biserica Ortodoxă le face în
direcţia dialogului cu romano-catolicii sunt întâmpinate din partea apusului cu
duplicitatea aceloraşi strategii iezuite de prozelitism şi expansiune
cezaro-papistă.
În cadrul
dialogului oficial (unde Ortodoxia este chemată la mărturisirea neschimbată a
dreptei credinţe către cei desprinşi de la Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească
Biserică) se vorbeşte foarte mult despre iubire şi reconciliere şi se face apel
la uitarea „unui trecut al neînţelegerilor produse de spiritul de intoleranţă".
Dar declaraţiile de astăzi ale uniţilor cu Roma, lipsa oricărei urme de
pocăinţă sinceră pentru greşelile din trecut şi acţiunile lor sunt cea mai bună
dovadă a intenţiilor şi a „toleranţei" cu care catolicii i-au tratat
întotdeauna pe ortodocşi.
În comunicatul emis
pe 5 octombrie 2009, comunitatea unită cu Roma, mistificând adevărul, susţine
în chip mincinos că credincioşii greco-catolici sunt „hărţuiţi, intimidaţi,
terorizaţi, ameninţaţi chiar cu moartea a pentru a nu-şi declara şi manifesta
apartenenţa confesională". Se susţine, de asemenea, că preoţii lor sunt
agresaţi fizic, iar „Biserica Ortodoxă incită la ură interconfesională, susţine
procesul de epurare culturală şi religioasă la care Biserica Greco-catolică
este supusă in România". În ce măsură diferă oare aceste afirmaţii foarte
grave, prin care uniţii îşi justifică pe plan intern şi internaţional
prozelitismul agresiv, de strategiile aplicate de iezuiţi în trecut? Acesta să
fie oare semnul dragostei romano-catolicilor[i]?!
Oare toate aceste
afirmaţii nu reflectă cu adevărat exact strategiile şi modul în care
Romano-catolicismul a acţionat în România de la 1700 până în prezent? Efectul
acestor campanii de denigrare şi a unor acţiuni concertate pe plan intern şi
internaţional este cât se poate de elocvent: în ultimii douăzeci de ani,
ortodocşii au fost constrânşi să cedeze uniţilor cu Roma 170 de lăcaşuri de
cult, 49 de case parohiale şi 21 de şcoli şi alte edificii, iar încă 106
biserici sunt pe cale de a fi luate prin hotărâre judecătorească. În 76 din
cele 106 cazuri, comunităţile greco-catolice au deja în proprietate un lăcaş de
cult sau îşi construiesc unul cu sprijinul Statului, iar în câteva cazuri, şi
cu sprijinul credincioşilor ortodocşi.
De ce îşi revendică
uniţii cu Roma locaşuri de cult de care nu au nevoie, majoritatea rămânând
goale sau sunt folosite doar de câţiva credincioşi o dată la câteva săptămâni
sau luni? Unde este dragostea şi înţelegerea faţă de ortodocşi? Sau
romano-catolicii se aşteaptă ca, lipsiţi de locaş de cult şi ademeniţi cu tot
felul de avantaje, ortodocşii mai puţin slabi în credinţă să fie atraşi în plasa
uniatismului!? (temere confirmată şi de informaţiile oferite de comunicatul de
presă al Patriarhiei Române din 29 septembrie a.c.). Dacă avem în vedere că
sunt revendicate biserici chiar în localităţile unde nu există nici un
greco-catolic, lucrurile devin cât se poate de clare.
În toate procesele
de revendicare a bisericilor, uniţii cu Roma se prevalează de faptul că în
secolul al XIX-lea mulţi dintre credincioşii transilvăneni ţineau de
comunitatea lor. Bineînţeles că acest argument are greutate în multe cazuri în
faţa organelor judecătoreşti care, din cauza aceleiaşi iubiri faţă de
ortodocşi, uită „dreptatea" prin care romano-catolicii i-au trecut în secolul
al XVIII-lea pe ortodocşi la uniatism.
După cum se ştie,
greco-catolicismul a fost impus în Transilvania în veacul al XVIII-lea prin
lucrarea extrem de perfidă a iezuiţilor şi cu ajutorul forţelor de represiune
austro-ungare:
- ierarhi, preoţi
şi simpli credincioşi au fost martirizaţi pentru că nu au acceptat unirea;
- peste 250 de
mânăstiri şi biserici au fost dărâmate sau arse;
- monahismul
ortodox a fost desfiinţat şi interzis până la anul 1918;
- 515 biserici au
fost confiscate şi cedate celor care acceptaseră unirea cu Roma;
- o mulţime de
sate, mii de ortodocşi transilvăneni au emigrat în celelalte provincii
româneşti pentru a-şi putea păstra credinţa ortodoxă;
- mii de ţărani
ortodocşi au fost torturaţi pentru a se lepăda de Ortodoxie, le-au fost
confiscate pământul şi averile, au fost lipsiţi de orice drepturi şi prigoniţi
permanent.
Întreaga retorică a
romano-catolicilor în cadrul dialogului teologic are la bază ideea
reconcilierii: să uităm trecutul, neînţelegerile produse de spiritul de
intoleranţă avut de înaintaşii noştri. Ne întrebăm însă până unde trebuie să
meargă uitarea sau impasibilitatea noastră faţă de realităţile istoriei. Oare
putem pune acest dialog mai presus de însăşi soarta Bisericii?
Noi, ortodocşii, nu
am prigonit niciodată pe nimeni, ci doar ne-am apărat credinţa, suferind pentru
aceasta persecuţii tocmai din partea celor care astăzi joacă rolul de „victime
ale discriminării". De ce să nu spunem lucrurilor pe nume: uniaţia a adus de-a
lungul timpului în trupul Bisericii din Transilvania o vătămare comparabilă
doar cu „binefacerile" regimurilor de ocupaţie străină şi cu cele ale politicii
ateiste a comuniştilor.
Este foarte
sugestiv faptul că la întâlnirea de dialog teologic dintre ortodocşi şi
catolici de la Freising, din iunie 1990, s-a ajuns la concluzia că uniaţia nu
poate fi considerată în nici un caz o modalitate de a se realiza unirea[ii],
căci existenţa şi cultivarea ei reprezintă un obstacol insurmontabil pentru
continuarea dialogului teologic. Apoi, în 1993, o condiţie necesară pentru
încheierea acordului de la Balamand (care în unele puncte este străin de
ecleziologia ortodoxă, după cum au demonstrat ierarhi ortodocşi, mari profesori
de teologie şi părinţii athoniţi) a fost renunţarea romano-catolicilor la a mai
susţine prozelitismul prin uniatism în ţările ortodoxe. „Raţiunea de a fi a
Uniatismului a încetat să mai existe", se afirma atunci. Iar la finalul
textului acordului, ca o condiţie necesară a continuării dialogului, se afirma:
Excluzând pe viitor
orice prozelitism şi toată dorinţa de expansiune a catolicismului pe seama
Bisericii Ortodoxe, comisia speră că a înfrânt obstacolele care au determinat
anumite Biserici autocefale să suspende participarea lor la dialogul teologic
şi că Biserica Ortodoxă va fi dispusă să se afle pe sine împreună (cu
romano-catolicii) pentru a continua lucrarea teologică deja începută într-un
mod atât de fericit[iii].
Şase Biserici
autocefale Ortodoxe nu au participat la întrunirea de la Balamand şi au
condamnat erorile cuprinse în actele lui. IPS Antonie Plămădeală avea să
precizeze că Biserica Ortodoxă Română a ratificat acordul cu condiţia şi cu
speranţa că acest act va stopa prozelitismul uniat în Transilvania şi Banat şi
va pune capăt campaniei de denigrare a B.O.R., pe care agenţii uniatismului o
desfăşurau în România. S-a formulat de către ierarhia noastră condiţia expresă
ca uniţii să-şi retragă toate plângerile de la tribunal şi să înceteze orice
proces (condiţia nu a fost nicicând respectată!...).
De partea cealaltă,
uniţii cu Roma din România sunt singura comunitate catolică ce a contestat cu
răsunet anumite afirmaţii din text şi a refuzat să semneze documentul de la
Balamand, cu riscul de a face „neascultare" chiar şi de papă. Rezultatul?
Procesele s-au înmulţit. O mulţime de comunităţi ortodoxe au rămas fără locaş
de cult, acesta fiind cedat adesea la doar 5-10 greco-catolici (vezi anexa 2).
După ce li s-a răpit locaşul de cult, ortodocşilor li se propune să-şi
părăsească şi Biserica, trecând cu toţii la uniatism, sau, dacă nu vor, sunt
îndemnaţi să slujească împreună cu greco-catolicii.
În acelaşi timp,
preoţii greco-catolici primesc ajutoare substanţiale din partea Vaticanului,
care nu-i uită nici pe preoţii şi credincioşii care în ultimii ani şi-au
lepădat credinţa ortodoxă pentru a se uni cu Roma (vezi anexa 3). Sunt oare
toate acestea expresii ale dialogului teologic (care „în mod fericit" s-a
redeschis la Balamand), expresii ale frăţietăţii creştine despre care se
vorbeşte că-i leagă astăzi pe catolici de ortodocşi?
Cum poate fi
lecturată această frăţietate în perspectiva campaniei de denigrare a Bisericii Ortodoxe
Române care a început în anul 1990 şi s-a desfăşurat neîntrerupt ajungând până
acolo încât uniţii din România, împreună cu calvinii, unitarienii şi baptiştii
au depus un memoriu acuzator la adresa BOR la Parlamentul European în data de
25 iunie 2008, pentru ca acum să atace Patriarhia Română printr-un comunicat
infam, la data de 5 octombrie 2009?
În cadrul acestei
campanii, Biserica Ortodoxă este acuzată în mod permanent de „sora" sa unită cu
Roma de colaborarea cu fostul regim comunist, de corupţie sau de încălcarea
drepturilor bisericilor conlocuitoare, cu scopul vădit de a slăbi încrederea
credincioşilor ortodocşi în propria ierarhie, de a deteriora imaginea Bisericii
Ortodoxe pe plan intern şi internaţional, în final, pentru a-şi spori numărul de
prozeliţi. Acestea sunt doar câteva dintre semnele vizibile ale dragostei pe
care Romano-catolicismul a arătat-o în ultimii douăzeci de ani ortodocşilor din
România.
Prea Fericirea
Voastră,
Înalt Preasfinţiile
Voastre,
Preasfinţiile
Voastre,
Constatând faptul că Biserica Romano-Catolică şi-a încălcat toate făgăduinţele pe care le-a făcut de-a lungul timpului privind renunţarea la prozelitismul „de prost gust"[iv], adică la susţinerea acţiunii uniatismului în ţările ortodoxe, ba mai mult, a creat mari tulburări şi dezbinări în Bisericile Ortodoxe:
- romano-catolicii
uzează de bani, mijloace diplomatice şi politice pentru a-şi extinde
jurisdicţia în ţările ortodoxe, văzute adesea ca o terra misionis (aşa cum se
întâmplă cu o violenţă ieşită din comun, de douăzeci de ani, în Ucraina);
- promovează
„intercomuniunea" şi „dialogul dragostei" ca mijloace moderne de prozelitism;
- se amestecă în
treburile interne ale Bisericilor Ortodoxe, prin diverse mijloace cum ar fi
spre exemplu presiunile mediatice şi politice.
Vă rugăm fierbinte,
în numele poporului ortodox român, să sistaţi dialogul cu Biserica
Romano-Catolică până când aceasta nu va considera de cuviinţă să renunţe la
mijloacele prozelitiste amintite anterior. În principal, acest lucru se va
întâmpla în momentul în care aceia dintre uniţi care nu doresc să revină la
Ortodoxie (pe care, în majoritatea cazurilor, au fost constrânşi să o
părăsească) se vor integra în structurile Bisericii Romano-Catolice, făcând
astfel să dispară confuzia cultivată de viciul formei fără fond pe care îl
presupune existenţa comunităţii uniate. Arhieriile Voastre au cunoştinţă, cu
siguranţă, de nu puţinele cazuri de înşelare având ca autori „misionari"
greco-catolici în Europa Occidentală (unde se pretind ortodocşi şi săvârşesc
„taine"), cărora le cad victime bieţii ortodocşi plecaţi peste hotare. Însăşi
existenţa Bisericii Greco-Catolice este cea mai mare sfidare şi batjocură adusă
Ortodoxiei, căci ne aminteşte permanent de amăgirile iezuiţilor, de tunurile şi
gloanţele habsburgilor, de torturi şi de prigoane, de suferinţele insuportabile
la care „fraţii catolici" i-au supus câteva sute de ani pe ortodocşi pentru a-i
determina să îmbrăţişeze „cu toată libertatea" supunerea faţă de papă.
Încă o dată, faptele
contrazic întru totul afirmaţiile mieroase ale unor participanţi la dialog,
specialişti în declaraţii. Tocmai atacurile dure şi conflictele la care am fost
martori în ultimii ani ne întăresc convingerea că partea catolică nu a înţeles
să poarte un dialog sincer, teologic, în care Ortodoxia să poată da în mod
liber mărturia păstrării nealterate a Credinţei apostoleşti, de la care s-a
rupt scaunul episcopal al Romei acum aproape o mie de ani.
În contextul
prozelitismului agresiv la care catolicii continuă să recurgă prin intermediul
uniatismului, întreruperea dialogului teologic din partea Bisericilor Ortodoxe
nu ar însemna decât o consecventă revenire la hotărârea pe care acestea au
luat-o cu ani în urmă în cadrul Conferinţei panortodoxe de la Rhodos:
„Iată de ce am
hotărât să pretindem, ca o condiţie prealabilă pentru reluarea dialogului, ca
toţi agenţii şi propagandiştii uniatismului de la Vatican să fie îndepărtaţi
definitiv din ţările ortodoxe, şi ca toate bisericile numite unite să fie
supuse şi încorporate Bisericii Romei, deoarece uniatismul şi dialogul sunt
absolut incompatibile"[v].
A continua dialogul
cu Biserica romano-catolică, ca şi cum problemele enunţate anterior nici nu ar
exista, nu face decât să dea girul prozelitismului romano-catolic, împovărându-se
astfel tot mai mult viaţa bisericească a popoarelor ortodoxe, punându-se în
mare pericol însăşi unitatea credinţei Bisericii Ortodoxe.
Scriindu‑vă aceste rânduri în numele
credincioşilor ortodocşi români, atât de apăsaţi de ispitele şi durerile
veacului în care trăim, vă asigurăm că vă suntem alături cu rugăciunile, cu
cuvântul şi viaţa întru păzirea fără meteahnă a dreptei
credinţe, nădejdea mântuirii sufletelor noastre.
Vă sărutăm dreapta,
cu tot respectul cuvenit.
La pomenirea
Sfântului Prooroc Ioil, 19 octombrie 2009
Asociaţia pentru
păstrarea şi promovarea valorilor culturale şi naţionale ale
poporului român -
ASTRADROM - Oradea
Asociaţia Foştilor
greco-catolici în prezent ortodocşi - Baia Mare
Fundaţia
Creştin-Ortodoxă "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril"
Asociaţia
Brâncoveanu - Arad
Fundaţia „Sfinţii
Martiri Brâncoveni" - Constanţa
Asociaţia
"Ieromonah Arsenie Boca" - Arad
Asociaţia
Medical-Creştină "Christiana"
Asociaţia
Metamorfosis Predania
Asociaţia Prietenii
Sfântului Munte Athos - Arad
Asociaţia APROM -
Satu Mare
Asociaţia „Sfântul
Spiridon"
Asociaţia „Sfântul
Stelian" - Beiuş
Asociaţia Drept -
Arad
Fundaţia „Sfinţii
Martiri Brâncoveni" - Suceava
Asociaţia „Ţara
Dornelor" - Vatra Dornei
Fundaţia
Creştin-Ortodoxă "Sfîntul Stelian" - Beiuş
Asociaţia Monah
Atanasie Ştefănescu
Anexa 1
Iată numai câteva cazuri din episcopia Oradiei: La Pietrani sunt două biserici, una ortodoxă şi una catolică, cu toate că în biserica greco-catolică sunt doar 10-15 credincioşi duminica la slujbă au revendicat-o şi pe cea ortodoxă, pe care au câştigat-o în instanţă, astfel greco-catolicii au doua biserici, iar ortodocşii nici una! La Pietrani ortodocşii sunt net majoritari; La Prisaca sunt 250 ortodocşi şi 30 greco-catolici. În instanţă catolicii au câştigat biserica prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, dar catolicii au amenajată în sat o capelă suficientă numărului de credincioşi. La Vălani sunt 265 ortodocşi şi 30 greco-catolici. în instanţă catolicii au câştigat biserica prin hotărâre definitivă şi irevocabilă. Dar şi aici catolicii au amenajată în sat o capelă suficientă numărului de credincioşi. La Holod sunt 350 ortodocşi şi 20 greco-catolici. În instanţă catolicii au câştigat biserica prin hotărâre definitivă şi irevocabilă. însă, la Holod şi Vintere există o mănăstire franciscana unde săvârşesc serviciile religioase credincioşii greco-catolici. La Vintere sunt 730 ortodocşi şi 12 greco-catolici, proces câştigat de catolici. Holod şt Vintere sunt sate vecine. Catolicii din Vintere merg şi ei la mănăstirea franciscana. Pe lângă acestea, multe alte procese sunt pe rol. Se pierd în instanţe tot mai multe biserici prin satele din Ardeal, cu toate ca legea 247 spune că „locaşurile de cult nu fac obiectul legii", pentru aceasta urmând a se face o lege specială, dar care încă nu s-a făcut. Trebuie ţinut seama că proprietarii bisericilor din sate sunt cei ce le-au construit şi urmaşii lor, nicidecum vreun episcop catolic sau ortodox. Dar în prezent prim-ministrul României este catolic, deci legislativ se face totul pentru deposedarea ortodocşilor de locaşul de cult.
Anexa 2
Au fost cazuri când
preoţilor şi credincioşilor li s-au propus avantaje materiale în schimbul
trecerii la uniatism. Iată doar câteva exemple în acest sens: Fostul preot
ortodox Dumitru Sălăjan (din Sudrigiu şi Valea de Jos, jud. Bihor) a trecut la
greco-catolici şi la puţin timp după „convertire" a primit funcţia de inspector
al domeniilor şi proprietăţilor Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, lucru
confirmat şi printr-un document înregistrat la secretariatul episcopiei.
Acelaşi Sălăjan Dumitru propune şi egumenului schitului Huţa trecerea la
uniatism promiţându-i funcţia de inspector peste o parte a proprietăţilor
episcopiei: „Te pun peste pădurile de la Huţa. Toate ţi le las pe mâna ta."
Dumea loan Sorin
din satul Sudrigiu jud. Bihor la câteva zile după ce a primit o remorcă de
lemne de la preotul greco-catolic Dumitru Sălăjan a semnat într-un tabel că
trece la uniatism. Ieremia Flaviu din Valea de Jos - Bihor, patron al unui
gater si al unei firme de exploatare forestiera, după ce s-a „convertit" la
uniatism, a fost numit printr-o hotărâre a conducerii Episcopiei Greco-Catolice
de Oradea administrator al pădurilor retrocedate. Acest lucru l-a ajutat pe
noul "convertit" sa mărească producţia de masă lemnoasă la firmele sale. Fostul
preot ortodox Călin Duşe din Ştei-Bihor la câteva zile după „convertirea" la
uniatism a primit funcţia de consilier cultural al episcopului Virgil Bercea.
Fostul preot ortodox Gheorghe Dat din satul Cheţ, jud. Bihor, într-o declaraţie
scrisă către Episcopia Ortodoxă a Oradiei înregistrată la fosta sa parohie cu
nr. 15/13.06.2006, spune că: „am hotărât ca începând cu data de 1 iulie 2006 să
trec la Biserica Greco-Catolică, care îmi asigură un salar decent pentru a
putea trăi eu şi familia mea fără griji". Exemplele pot continua.
Anexa 3
COMUNICAT: Poziţia Bisericii Greco-Catolice faţă de intenţia declarată a Bisericii Ortodoxe Române de a susţine legiferarea epurării culturale şi religioase în România
Arhieparhia de Alba
Iulia şi Făgăraş
5 Octombrie 2009
Biserica Română
Unită cu Roma, Greco-Catolică, a primit cu îngrijorare comunicatul Patriarhiei
Romane din 29 septembrie 2009, care incită la ură interconfesională şi susţine
procesul de epurare culturală şi religioasă la care Biserica Greco-Catolica
este supusă in România.
Comunicatul
menţionat afirma că Biserica Greco-Catolică ar dori "să intre în proprietatea
lăcaşurilor de cult ortodoxe cu speranţa acaparării credincioşilor ortodocşi
care le frecventează", ca apoi să concluzioneze că Patriarhia Română va
continua "să sensibilizeze autorităţile de Stat pentru adoptarea unor măsuri
legislative şi a unor soluţii practice de rezolvare a neînţelegerilor
patrimoniale dintre cele două Biserici româneşti în conformitate cu realitatea
confesională din teritoriu".
"Realitatea
confesională din teritoriu", la care Patriarhia Română face referire, este
rezultatul a 40 de ani de persecuţie comunistă îndreptată împotriva Bisericii
Greco-Catolice, urmaţi de încă 20 de ani în care comunitatea greco-catolica
este supusă unui proces sistematic de epurare culturală şi religioasă în
România.
Dintre acţiunile de
după căderea comunismului întreprinse în vederea eliminării Bisericii
Greco-Catolice din viaţa religioasă românescă amintim:
- hărţuirea,
intimidarea, ameninţarea chiar cu moartea a credincioşilor greco-catolici
pentru a nu-şi declara şi manifesta apartenenţa confesională;
- intimidarea şi
batjocorirea copiilor greco-catolici în şcoli;
- refuzul în multe
localităţi al preoţilor ortodocşi de a permite înmormântarea greco-catolicilor
în cimitire;
- terorizarea
psihologică a comunităţilor greco-catolice chiar şi acolo unde i-am lăsat pe
fraţii ortodocşi în bisericile noastre;
- incitarea la ură împotriva
greco-catolicilor prin discursuri politice sau religioase;
- intimidarea şi
agresarea fizică a preoţilor greco-catolici;
- biserici
greco-catolice ţinute închise în timp ce credincioşii noştri se roagă în
stradă, şcoli, centrale termice sau case particulare;
- demolarea sau
distrugerea de biserici greco-catolice;
- refuzul
autorităţilor Statului Roman de a aplica hotărâri judecătoreşti care sunt în
favoarea noastră.
Intenţia declarată,
în prag de alegeri prezidenţiale, a Bisericii Ortodoxe majoritare de a susţine
legiferarea efectelor acestor acţiuni îndreptate contra Bisericii
Greco-Catolice minoritare este îngrijorătoare.
La 20 de ani de la
Revoluţia din Decembrie 1989 şi de la repunerea în legalitate a Bisericii
noastre, este greu de înţeles de ce Patriarhia Română continuă să atace dreptul
de proprietate al Bisericii Greco-Catolice, iar prin dezinformare să instige
opinia publică la ură împotriva credincioşilor greco-catolici, prezentându-i
drept acaparatori de biserici şi credincioşi ortodocşi.
Biserica
Greco-Catolică revendică în instanţă doar acele lăcaşuri de cult şi proprietăţi
de care a fost deposedată abuziv în 1948 de către Statul comunist. Recursul la
justiţie este soluţia adoptată de Biserica Greco-Catolică pentru a-şi intra în
drepturi ca urmare a refuzului Statului Român să repare nedreptatea din 1948,
precum şi a refuzului Bisericii Ortodoxe Române la orice formă de colaborare
pentru a rezolva această situaţie.
Biserica
Greco-Catolică a făcut dovada bunei credinţe oferind puţinele biserici pe care
le-a recuperat pentru celebrări alternative comunităţilor ortodoxe acolo unde
acestea nu au biserică proprie. Din păcate, Patriarhia Română refuză această
soluţie, deşi în Europa de Vest nu găseşte nici o piedică să celebreze servicii
religioase alternative în bisericile pe care Biserica Catolică i le pune la
dispoziţie.
Statul Român are
obligaţia, competenţa şi datoria morală de a legifera restituirea
proprietăţilor confiscate de la Biserica Greco-Catolica de către regimul
comunist.
Cerem
politicienilor români să nu facă din încălcarea dreptului de proprietate şi
libertate religioasă un subiect de campanie electorală.
Epurarea culturală
şi religioasă la care Biserica Greco-Catolică şi credincioşii ei sunt supuşi în
România trebuie să înceteze, lăsând loc democraţiei autentice în care
principiile statului de drept să prevaleze.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Majore - Blaj
Cf. site oficial al comunităţii unite cu Roma: www.bru.ro/blaj/pozitia-bru-fata-de-intentia-bor-de-a-sustine-legiferarea-epurarii-culturale-si-religioase/
Anexa 4
Episcopii catolici
din Romania condamna in corpore incitarea la ura interconfesionala si epurarea
culturala si religioasa promovata de BOR
Intr-un comunicat
prezentat publicului pe 7 octombrie 2009, Conferinta Episcopilor Catolici din
Romania „a primit cu ingrijorare comunicatul de presa al Patriarhiei Ortodoxe
Romane din 29 septembrie 2009, care incita la ura interconfesionala si sustine
procesul de epurare culturala si religioasa la care este supusa Biserica
Greco-Catolica in Romania".
In perioada 5-7
octombrie 2009, la Sediul Episcopiei Romano-catolice din Satu Mare, s-a
desfasurat sesiunea de toamna a Conferintei Episcopale Catolice Romane, cu
participarea episcopilor greco-catolici si romano-catolici din Romania. A luat
parte, ca invitat, E.S. Francisco-Javier Lozano, Nuntiu Apostolic in Romania.
Episcopii
romano-catolici si greco-catolici din Romania si-au exprimat in corpore
suportul pentru pozitia exprimata de Biserica Greco-Catolica pe 5 octombrie, in
care se condamna intentia Bisericii Ortodoxe Romane de a promova o lege prin
care proprietatile greco-catolice confiscate de comunisti in 1948 sa nu mai fie
retrocedate Bisericii Greco-Catolice.
La finalul
intalnirii episcopilor catolici de la Satu-Mare, in cadrul unei conferite de
presa, PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, a oferit presei
cazuri concrete de epurare culturala si religioasa la care Biserica
Greco-Catolica este supusa in Romania.
Cf.
www.greco-catolica.org/a483-Episcopii-catolici-din-Romania-condamna-in-corpore-incitarea-la-ura-interconfesionala-si-epurarea-culturala-si-religioasa-promovata-de-BOR.aspx
[i] Nu mult după încheierea lucrărilor Conciliului II Vatican, părintele profesor D. Stăniloae anticipa care este natura iubirii incluse în sintagmele „primat în iubire" şi „dialog al iubirii", cele care începuseră să dea o nouă turnură dialogului dintre romano-catolici şi ortodocşi.
„Această iubire, spunea pr. prof. Stăniloae, care pretinde supremaţia în slujire şi în sfătuire şi a cărei slujire şi sfătuire trebuie ascultată de cei care voiesc să se mântuiască, e o iubire care se impune ca o autoritate necondiţionată, care nu se împacă deci cu preţuirea egală a iubirii celorlalţi. Ortodoxia vede în iubirea tuturor faţă de Hristos şi întreolaltă, principiul cel mai înalt de adevăr şi de unitate, nu în iubirea unuia, care ca atare trebuie ascultată necondiţionat şi fără discuţii". Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Coordonatele ecumenismului din punct de vedere ortodox, în revista Ortodoxia, nr. 4/1967, pag. 503.
[ii] Discuţia
privind uniaţia a fost readusă în faţa comisiei şi la Balamand, fără însă a
conduce la un rezultat clar. Textul de la Balamand începe cu următoarele doua
paragrafe:
1. La cererea Bisericii Ortodoxe, continuarea normală a dialogului
teologic cu Biserica Catolică a fost întreruptă, pentru ca să fie imediat
abordată problema care a fost numită "uniatism".
2. Cu privire la
metoda care a fost numită "uniatism", Comisia mixtă a declarat la Freising
(iunie 1990) că: "noi respingem uniatismul ca metodă de refacere a unităţii,
pentru că această metodă se opune tradiţiei comune a Bisericilor noastre".
[iii] Eastern Churches Journal, No. 1/1994, pag. 17-27.
[iv] După încheierea lucrărilor Conciliului II Vatican, papa Paul al IV-lea arată că este o deosebire între prozelitismul „de prost gust" al trecutului şi prozelitismul ca „efort misionar" cum este văzut probabil cel desfăşurat prin dialogul iubirii şi prin comuniunea în Taine. Astfel, în cuvântarea de pe 28 aprilie 1967 papa declară: „El (ecumenismul) se opreşte înaintea unor probleme speciale ca de exemplu cea a prozelitismului... dar prezentat în adevărata lui lumină şi condus după criterii practice, rezonabile şi totodată frăţeşti, prozelitismul sau mai bine zis efortul misionar, spre deosebire de prozelitismul de prost gust, n-ar trebui să sperie pe nimeni, ci mai degrabă să apară ca un exerciţiu pacific, legitim şi drept al unei incontestabile libertăţi religioase.", Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, op. cit., pag. 505.
[v] Epistola din 8 decembrie 1993 a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos către PF Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic.
Notă din partea celor 18 de Asociatii semnatare Precizare:
Orice organizatie
ortodoxa care doreste sa subscrie la acest document poate sa o faca, trimitind
semnatura sa pe fax 021-331 70 26, sau, scanata, la adresa de e-mail:
[email protected].
Rugam sa fie
mentionat textul: „Subscriem Memoriului privind imposibilitatea continurii
dialogului teologic cu romano-cotolicii..., adresat Sfintului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Romane pe 19 octombrie 2009" dupa care sa se mentioneze numele
organizatiei, functia si numele semnatarilor insotite de stampila.