„SANCTITATE, CARE HOTĂRÂRE
PANORTODOXĂ?"
Patra, 06.10.2009
Părintele A.K.G.
A fost publicată Scrisoarea Patriarhului Ecumenic adresată arhiepiscopului Atenei, scrisoare în care patriarhul protestează energic pentru redactarea şi punerea în circulaţie a „Mărturisirii de Credinţă împotriva ecumenismului", care a fost semnată de o mulţime de laici şi de clerici şi de anumiţi arhierei. Sanctitatea Sa nu se referă „Mărturisirii", dar îi consideră vinovaţi pe redactori şi pe semnatari, pentru că:
1.
În „Mărturisire" se menţionează, potrivit patriarhului ecumenic, că „toţi cei ce întreţin legături cu
eterodocşii...se aşează pe ei înşişi automat
în afara Bisericii".
2.
Toţi aceia care refuză dialogul intercreştin se opun „hotărârilor sinodale ale
tuturor Bisericilor Ortodoxe fără excepţie, incluzându-se aici şi Preasfânta
Voastră Biserică a Greciei, cum este hotărârea unanimă a celei de-a III - a
Conferinţe Panortodoxe Presinodale (1986)".
A. Însă:
1.
Textul „Mărturisirii" nu spune nicăieri că sunt demni de osândă „toţi cei care întreţin legături cu
eterodocşii", ci toţi aceia care acceptă şi care propovăduiesc cu fapta şi cu
cuvântul „panerezia" - conform părintelui Iustin Popovici - ecumenismului! De
asemenea, „Mărturisirea" nicăieri nu spune că în plus chiar ecumeniştii „se
aşează pe ei înşişi automat în afara
Bisericii", cum menţionează patriarhul în scrisoarea sa! De altfel, redactorii
„Mărturisirii", ca teologi de vocaţie cunosc foarte bine că nu se poate concepe
o ieşire din Biserică în mod automat"!
„Mărturisirea" menţionează textual: „aşezându-se în esenţă pe ei înşişi în afara Bisericii" (paragraful 8). Tărăgănează
analiza uriaşei diferenţe dintre „automat"
şi „în esenţă"!
2.
Patriarhul ecumenic menţionează că „legăturile cu eterodocşii au fost aprobate
prin hotărâri sinodale de către toate Bisericile Ortodoxe" şi în consecinţă
toţi câţi critică cele ce au loc în cadrul dialogului se opun hotărârilor
panortodoxe!
Să ni se permită - cu tot respectul nostru faţă de Patriarhul Neamului - să întrebăm şi în mod public, deoarece factorii de resort ai Tronului nu răspund la toate scrisorile:
a.
Care „hotărâre panortodoxă" a anulat Enciclica Sinodului Patriarhiei Ecumenice despre
patriarhul Athenagora prin care se condamna fără echivoc rugăciunile în comun drept
„contrare Sfintelor Canoane şi întinând sensibilitatea mărturisitoare a
ortodocşilor"? Este conform cu această Enciclică a Sfântului Sinod al
Patriarhiei comportamentul actual al unora pe tema rugăciunilor în comun?
b.
Care „hotărâre panortodoxă" a îngăduit papei nu doar să fie prezent, ci
îmbrăcat în veşmintele sale să ia parte aproape activ la Dumnezeiasca
Liturghie patriarhală?
c. Care
„hotărâre panortodoxă" l-a mandatat pe patriarhul ecumenic să schimbe sărutul
liturgic cu papa în timpul Dumnezeieştii Liturghii din ziua sărbătorii Tronului
în 2006?
d.
Care „hotărâre panortodoxă" a dat permisiunea papei să se roage din partea
clerului ortodox cu rugăciunea „Tatăl nostru" la mai oficială (să ni se
permită) Dumnezeiască Liturghie în Catedrala Patriarhală?
e.
Care „hotărâre panortodoxă" a cedat papei Tronul Catedralei Patriarhale pentru
a proclama „cu capul descoperit" primatul papal? Din tronul Sfinţilor
Alexandru, Grigorie, Ioan Gură de Aur, Fotie, Filotei să se propovăduiască
rătăcirea! Nu este aceasta o profanare?
f.
Care „hotărâre panortodoxă" a hotărât să fie lăudat cu imne papa care persistă
în erezie drept „cinstit păstor şi întâistătător" şi mai mult în Catedrala
Patriarhală şi în prezenţa patriarhului?
g.
Care „hotărâre panortodoxă" a permis să fie lăudat în imne de către Biserica de
Prim-Tron a Constantinopolului erezia papismului drept „cinstită Biserică,
Scaunul lui Petru" şi mai mult în Catedrala Patriarhală şi în prezenţa
patriarhului?
h.
Care „hotărâre panortodoxă" a anulat cele 16 Sfinte Canoane (ale Sfinţilor Părinţi,
ale Sinoadelor Ecumenice şi Locale), a hotărât că se permit în continuare
rugăciunile în comun cu ereticii şi că nu mai constituie o abatere canonică?
i.
Care „hotărâre panortodoxă" a aprobat alcătuirea unui regulament pentru
rugăciunea în comun numită „confesională" sau „inter-confesională" în cadrul
întâlnirilor Consiliului Mondial al Bisericilor?
j.
Care „hotărâre panortodoxă" a salutat provocatorul text al celei de-a IX - a
Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor în Porto Alegre (2006),
conform căruia „fiecare biserică (din cele 340 de grupări protestante ale
Consiliului Mondial al Bisericilor) este Biserică Universală, dar nu în
integralitatea ei. Fiecare biserică îşi împlineşte universalitatea atunci când este
în comuniune cu celelalte biserici"! De asemenea, în acelaşi text s-a
recunoscut ipostasul eclezial (fiinţa bisericească) tuturor „Bisericilor"
eretice protestante din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor şi a fost
acceptat că mulţimea ereziilor şi rătăcirilor lor sunt „modalităţi diferite de
formulare ale aceleiaşi credinţe" şi „diversitate a harismelor Sfântului Duh"!
Este posibil să existe vreo aprobare panortodoxă pentru aceste blasfemii?...
k.
Care „hotărâre panortodoxă" l-a mandatat pe patriarhul ecumenic să ofere un
Sfânt Potir arhiepiscopului greco-catolic al Atenei? Nu a fost condamnată
uniaţia în mod echivoc în „hotărârile sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe
fără excepţie, ...după cum este hotărârea unanimă a celei de-a treia Conferinţe
Panortodoxe Presinodale (1986)"? De ce sunt dispreţuite atât de sfidător
hotărârile panortodoxe unanime care condamnă categoric uniaţia? De ce această
utilizare selectivă a „hotărârilor panortodoxe"?
În plus:
i.
Nu s-a gândit patriarhul nostru că acest Sfânt Potir pe care l-a oferit ca dar
arhiepiscopului greco-catolic este un potir amar pentru Biserica Greciei, dar
şi pentru celelalte Biserici Ortodoxe care încă şi astăzi suspină din cauza
uneltirilor greco-catolicilor? Cum vor înţelege această acţiune a patriarhului
nostru fraţii noştri din Europa Răsăriteană, dar şi din Orientul Mijlociu care
au pătimit şi încă pătimesc cumplit din cauza uniaţiei? Acest gest nu
constituie o provocare la adresa unităţii panortodoxe?
î.
Cum s-ar fi simţit patriarhul nostru dacă arhiepiscopul Atenei ar fi oferit un
Sfânt Potir lui papa-Evthim[1]?!
(Iertare pentru duritatea cuvântului!)
Şi aceste întrebări nu au sfârşit...dar nici răspunsuri...
Aceste
puţine cuvinte să fie pentru a înceta justificarea despre aşa-numitele
„hotărâri panortodoxe"! Măcar de-ar respeca şi de-ar păzi astăzi cei care sunt
protagonişti în dialog toate hotărârile
panortodoxe! Însă toate, nu selectiv! Pentru că niciodată şi niciun sinod
panortodox nu a denaturat eclesiologia ortodoxă, nu a desfiinţat Sfintele
Canoane consfinţite de cele trei Sinoade Ecumenice şi nu a dat nimănui dreptul
de a încălca Predania şi rânduiala Bisericii, cum de multe ori se întâmplă
astăzi în spaţiul ecumenic. Dacă s-ar fi întâmplat asta vreodată, atunci,
oricare Sinod - chiar şi „panortodox" -
s-ar fi autodizolvat şi s-ar fi transformat într-un „sinedriu al nelegiuiţilor"
şi „sinagogă a celor ce viclenesc". De altfel „ecumenicitatea" sau „tâlhăria"
unui sinod nu este determinată de numărul şi de reprezentanţa celor ce
participă, ci mai întâi de toate de hotărârile acestuia!
B. În
consecinţă, toţi aceia care îi condamnă pe cei ce critică cele ale dialogurilor
că ar fi - chipurile - împotriva dialogului, dacă nu calomniază şi ei,
pervertind în mod conştient realitatea, fac o foarte mare greşeală!
Pentru
că, NU! NU SUNTEM ÎMPOTRIVA DIALOGULUI! Nu există ortodox care să nege
dialogul. Pentru că cel dintâi însuşi Hristosul nostru a dialogat cu păcătoşii.
Dar, să fim atenţi, însuşi Hristosul nostru este Cel care în acelaşi timp a şi refuzat
dialogul. A refuzat să dialogheze cu toate că a fost provocat. A refuzat să
dialogheze cu Pilat, cu arhiereii marelui sinedriu şi cu regele Irod!
Suntem de acord deci cu dialogul, precum şi
Domnul nostru! Însă ne opunem dialogului, precum însuşi Domnul nostru, atunci
când nu sunt îndeplinite anumite condiţii clar definite de către Predania
Bisericii. Aşadar suntem împotriva dialogului ca „joc fără rost", conform plângerii formulate de Arhiepiscopul
Stelian al Australiei - care a fost co-preşedinte (al Comisiei Mixte de Dialog)
timp de 20 de ani - despre cum se desfăşoară acesta astăzi. Menţionez doar trei
puncte:
1. Sfidarea
sistematică a Predaniei bisericeşti prin rugăciunile în comun din ce în ce mai
dezvoltate şi mai răspândite! Am depăşit simplele rugăciuni în comun şi mergem cu
toată viteza spre co-liturghisiri - pentru moment nedepline (imperfecte)... şi
ceea ce este cel mai rău: încercăm să impunem nelegiuirea noastră ca pe o lege
a lui Dumnezeu (A se vedea opinia lui Feida despre rugăciunile în comun)!
2.
Unii „profesionişti" (conform profesorului Veltsi) ai dialogului hotărăsc fără poporul
lui Dumnezeu (laici şi clerici), şi
chiar şi în lipsa Sinoadelor Bisericilor Autocefale.
De
pildă: Şase Biserici Autocefale, adică aproape jumătate din Ortodoxie (!)
(Patriarhia Ierusalimului, Biserica Serbiei, a Bulgariei, a Georgiei, a
Greciei, a Cehiei şi Slovaciei) nu au participat, iar în sinod au şi condamnat
textul înţelegerii de la
Balamand (a VII - a întâlnire a Comisiei Mixte - 1993) ca
inadmisibilă din punct de vedere ortodox, străină de Predania ortodoxă şi contrară
hotărârilor Conferinţelor Panortodoxe (vezi Scrisoarea din 08.12.1994 a
Sfântului Sinod al Bisericii Greciei către Patriarhul Bartolomeu)! Şi cu toate
acestea nu s-a sinchisit nimeni dintre „profesionişti", iar dialogul continuă,
cu urmarea că reprezentanţii ortodocşi consideră acest text valid şi bază de
dezbatere în demersul dialogului! Acest comportament arată respect faţă de
Sinoadele celor şase Biserici Autocefale? Sau acest comportament arată respect faţă
de unitatea panortodoxă?!
3.
În hotărârile panortodoxe se condamnă în mod repetat uniaţia. Şi totuşi la
dialog participă şi ... greco-catolicii! Unde este aşadar respectul faţă de
hotărârile panortodoxe în cadrul dialogului, aşa cum se desfăşoară el astăzi?
Prin urmare cine dispreţuieşte hotărârile panortodoxe? Cei care exercită o critică pe motiv teologic sau cei care participă la „jocul fără rost"?
C. Unii au protestat deoarece, precum spuneau, „Mărturisirea de credinţă" îi..."dezbisericeşte" («εξωεκκλησιάζει», îi scoate în afara Bisericii)!
Dar să fim cu multă luare aminte toţi:
1.
Nimeni să nu se neliniştească, să nu se tulbure, deoarece nimeni nu se
„dezbisericeşte" printr-o semnătură! Oricâte semnături am aduna şi ale
laicilor, şi ale clericilor, şi ale arhiereilor!
2.
Nimeni însă să nu se liniştească că prin semnăturile sale -chipurile - ar putea să-i „dezbisericească"
pe alţii şi astfel să scape de protestele lor! Orice reducere la tăcere a
celuilalt punct de vedere nu poate fi acceptabilă azi nici în Biserică, nici în
societatea noastră!
3.
Fiecare dintre noi însă să privegheze, deoarece există pericolul de a se
„dezbiserici" singur, nu „în mod automat" (!), ci „în esenţă", din cauza
cuvintelor şi a comportamentului său. Oficializarea „dezbisericirii" poate să
întârzie sau chiar să nu fie exprimată în această viaţă! În cealaltă viaţă însă
ce se va întâmpla?
Să
nu uităm cazul Sfântului Maxim Mărturisitorul: un simplu monah a luptat pentru credinţă şi pentru predania
Bisericii noastre cu aproape întreaga pentarhie (patriarhii Romei,
Constantinopolului, Alexandriei şi Antiohiei), cu „Biserica" „oficială", care
căzuse în erezie! Niciunul nu a fost „dezbisericit". Din contră, pe el l-au
„dezbisericit" puternicii patriarhi ai lumii şi alţii şi a murit exilat! Dar
după moartea lui vine Sinodul al VI - lea Ecumenic şi se întemeiază pe teologia
simplului monah Maxim şi dă dreptate
simplului monah Maxim şi cateriseşte, condamnă şi anatematizează ca eretici
ŞAPTE PATRIARHI şi alţi episcopi!
Pentru
istorie au fost condamnaţi:
Honoriu,
papă al Romei!
Patru
patriarhi ecumenici ai Constantinopolului: Serghie, Pir, Pavel al II - lea şi
Petru!
Patriarhul
Alexandriei Kir!
Patriarhul
Antiohiei Macarie!
Episcopii
Ştefan Polihronie şi Constantin!
D.
La sfârşitul scrisorii sale, patriarhul ecumenic cere arhiepiscopului Atenei şi
„respectabilei Ierarhii din jurul său ca în cel mai scurt timp posibil să ia o
poziţie în mod oficial faţă de aşa-numita „Mărturisire de Credinţă" şi faţă de
clericii care au semnat-o"!
Este
de-a dreptul uimitor: De ce patriarhul ecumenic şi Sinodul din jurul său cer de
la Biserica Greciei
să ia o poziţie şi nu au luat-o ei înşişi „faţă de clericii care au semnat",
după cum s-a şi întâmplat mai demult cu pururea pomenitul Hristodulos? Ar fi
evitat în felul acesta posibile probleme de unitate în interiorul Ierarhiei
noastre!
Fără îndoială este foarte trist
ca un Părinte să întâmpine neliniştea copiilor săi printr-o acţiune duşmănoasă
şi să stea „împotriva...clericilor", adică a copiilor săi! Foarte trist este ca Părintele
să fie protagonistul dialogului în afara casei, cu toţi vecinii, cu cei de
aproape şi cu cei de departe, şi să refuze sistematic să discute cu copiii săi
rezervele lor justificate sau chiar nejustificate!
Este foarte trist să întreţină
„Dialogul Teologic" cu eterodocşii şi să refuze să dialogheze teologic cu
co-slujitorii Săi de aceeaşi credinţă în Trupul lui Hristos!
Este foarte trist să ceară luarea
de măsuri „împotriva" copiilor săi - şi oare ce măsuri? Oare ale cenzurii
prestabilite şi a reducerii la tăcere a celuilalt punct de vedere? Unde ne
aflăm!?
Însă, vai acelui Părinte care
dispreţuieşte strigătul de durere (agonie) al copiilor săi. El însuşi îşi
zdruncină în conştiinţa sa autoritatea paternă. Şi să nu ne scape faptul că
autoritatea paternă nu se impune prin reducerea la tăcere a criticii, ci este
insuflată chiar şi copiilor „fără orânduială, obraznici". Dacă lucrul acesta
este valabil în paternitatea biologică, cu atât mai mult are aplicabilitate în
cea duhovnicească!
Însă să fie tuturor foarte clar,
că arhiereii, athoniţii şi ceilalţi egumeni cu obştile lor şi alţi clerici şi
monahi şi laici din multe Biserici Ortodoxe care înaintea lui Dumnezeu şi a
conştiinţei noastre, semnând „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului"
ne exprimăm durerea şi dezacordul faţă de dispreţul sistematic al Predaniei
noastre duhovniceşti care are loc în spaţiul ecumenist, suntem şi vom rămâne membri
ai Bisericii noastre orice s-ar întâmpla! Chiar şi dacă Părinţii noştri ne
produc amărăciune şi ne refuză paternitatea prin comportamentul lor, vom rămâne
mădulare ale Bisericii noastre Ortodoxe!
(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com)
[1] În 1921 Mustafa Kemal a încercat să creeze o schismă în interiorul Marii Biserici a Constantinopolului, întemeind ceea ce avea să numească fără ruşine „patriarhia turc-ortodoxă". Încercarea a eşuat, pentru că nici un episcop nu a acceptat rolul de patriarh, iar conducerea turcă s-a văzut obligată să apeleze la un simplu preot (în greceşte παπά) cu numele de ΕΥΘΥΜΗΣ (Eftimie), care a fost întronizat, dar nu a reuşit să adune credincioşi în jurul său (n.tr.).