Sihăstria Valea Chiliilor-Muscel
(+ 1638)
Pe Valea Dâmboviţei, între Târgovişte şi Câmpulung, se află un deal înalt numit „Dealul Cetăţuia" sau „Dealul lui Negru Vodă". Prima aşezare monahală cunoscută pe această colină datează de la începutul secolului al XIV-lea, când domnul Ţării Româneşti întemeiază un schit cunoscut până azi cu numele de „Schitul Negru Vodă" (Cetăţuia).
Pe versantul abrupt al dealului, în partea de sud-est, ca şi pe valea pârâului Cetăţuia, a existat una din cele mai vechi vetre isihaste româneşti, între secolele al XIII-lea şi al XVIII-lea, aici s-au nevoit mulţi sihaştri cu viaţă sfântă, ale căror nume nu se mai cunosc. Valea aceasta se numeşte de sute de ani „Valea Chiliilor", din cauza numărului mare de sihaştri trăitori aici.
Unul din cei mai renumiţi sihaştri ce s-a nevoit pe Valea Chiliilor în primele decenii ale secolului al XVII-lea, a fost Cuviosul schimonah Ioanichie. Se crede că era cu metania din Schitul Negru Vodă de alături, unde s-a nevoit la sfârşitul secolului al XVI-lea. Apoi, râvnind fericitei vieţi pustniceşti şi arzând pentru dragostea lui Hristos, s-a închis de bună voie într-o peşteră săpată în peretele muntelui şi acolo s-a nevoit, neştiut de oameni, mai mult de 30 de ani. Numai ucenicul său îi aducea pâine şi apă o dată pe săptămână, pe care o cobora până la gura peşterii cu o frânghie, din cauza locului foarte abrupt. Sfintele Taine i le aducea din timp în timp egumenul schitului.
Cum s-a nevoit acolo schimonahul Ioanichie, câte ispite a răbdat şi la ce măsură duhovnicească a ajuns, singur Dumnezeu ştie. Însă, după o nevoinţă atât de aspră, cuviosul acesta, ajungând la măsura sfinţeniei şi cunoscându-şi dinainte sfârşitul, şi-a săpat singur mormântul în fundul peşterii. Apoi, culcându-se în mormânt, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Cu trecerea anilor, numele Cuviosului Ioanichie s-a uitat, iar peştera lui s-a părăsit din cauza muntelui abrupt. În primele decenii ale secolului XX, coborându-se egumenul schitului cu o frânghie în peşteră, a descoperit osemintele întregi ale acestui mare sihastru, aşezate cu bunăcuviinţă în fundul peşterii. Erau galbene, binemirositoare şi acoperite cu o pânză de păianjen. Deasupra mormântului erau săpate în piatră aceste cuvinte: „Ioanichie Schimonah, 1638".
Preacuvioase Părinte Ioanichie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sursa: Patericul Românesc-Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ed. Mănăstirea Sihăstria 2005, p. 196, Cuviosul Ioanichie Schimonahul.
Descoperirea sfintelor moaste
Monahul Pimen Barbieru s-a nascut in comuna Matca din judetul Galati, intr-o familie de oameni credinciosi, ca cel mai mare dintre cei 6 copii ai familiei – 6 baieti si o fata. Ramas orfan de tata in urma Primului Razboi Mondial, in urma luptei de la Marasesti, tanarul Pimen va ramane, in scurt timp, orfan si de mama, aceasta murind in urma unei grave boli – tifos. In urma mortii si celui mai mic dintre frati, la frageda varsta de numai 2 ani, cei ramasi in viata ajung in grija rudelor acestora.
Ravnitorul de cele sfinte, Pimen, ia calea manastirii. Putin mai tarziu, acestuia ii calca pe urme si alti doi frati ai sai: arhimandritul Nifon, ajuns staret la Manastirea Cernica, si Maica Doroteea de la Manastirea Pasarea.
Din randuiala lui Dumnezeu, monahul Pimen ajunge staret al Manastirii Cetatuia. Pentru evlavia si smerenia de care va da dovada, acestuia i se va randui sa traiasca o minune. Ca urmare a ravnei spre cele sfinte, inainte de Postul Mare, parintele Pimen hotaraste sa petreaca cele 40 de zile intr-una din pesterile Muntelui Cetatuia, urmand astfel marilor nevoitori de odinioara.
Tot din randuiala lui Dumnezeu, care nu lasa necinstiti si ascunsi pe sfintii Sai, parintele Pimen patrunde intr-o pestera cu buna mireasma. Aici se aflau, neatinse de stricaciune, placute la vedere si frumos mirositoare, moastele Sfantului Schimonah Ioanichie, adormit in Domnul la anul 1638.
In interiorul pesterii, pe peretele de piatra, sfantul si-a cioplit doar numele si anul adormirii sale, spre vesnica pomenire, astfel: “Ioanichie Schimonah 1638.” Moastele au fost mutate, cu mare evlavie in biserica manastirii. Acestea sunt singurele moaste intregi ale unui sfant cuvios roman din secolul al XVII-lea pastrate pana in zilele noastre.
Sfantul Ioanichie Schimonahul – sfantul ocrotitor din Carpatii Romaniei
Prea Sfintitul Calinic al Argesului, vorbind despre Sfantul Ioanichie, spune urmatoarele: ”Cand citim in Scripturile batrane ca ”al Domnului este pamantul si plinirea lui!” (Psalmul 23, 1), inima ne tresalta de bucurie si sufletul inalta marire lui Dumnezeu Atoatecreatorul.
Pe intinsul Pamantului, vai, campii, dealuri si munti, zidirea lui Dumnezeu, faptura mainilor Sale, omul, a umplut vazduhul cu bucuria lui de a fi, in frumusetea lumii vazute. Din plamada mainilor Sale, Dumnezeu a ridicat eroii credintei, nadejdii si dragostei, sihastrii si eroii pe drumul desavarsirii rasariti si la noi, de la picioarele muntilor pana-n crestetul lor mangaiati de lumina si caldura soarelui.
“Coloana vertebrala” a Romaniei, Carpatii, plini de pesteri, ape, flori si cant de pasari cu ponoare si poieni pline de ghiocei, narcise si brazi, candelabre atarnate de taria cerurilor, iubitorii de Dumnezeu, monahii si monahiile, unii preoti si arhierei si-au cuprins fiinta intru marirea lui Dumnezeu, cea nevestejita de trecerea timpului, intru sfanta sihastrie si veghere neadormita. De mii de ani, Carpatii si spatiile romanesti au cantat imaginea lui Dumnezeu in culori si lumini neapuse. Templul cel maret, indreptat cu fruntea spre soare, Carpatii romanesti, si-a deschis ferestrele de veghe, rugaciune si virtuti.
Carpatii Moldovei, Ceahlaul cel sihastresc, daca ne gandim doar la sihastrii nevoitori din secolele XVI-XVII, vom aminti pe Melania si Sofia schimonahiile, cuviosii Vucol, Ghedeon si Gherman; cuviosul Lazar Sihastrul din Sihastria Putnei, Silvestru, Chiriac, Iov si Agaton, sihastrii din chinovia Tazlau, Chiriac, celebru nevoitor din muntii Bisericani, Partenie si Pavel, ctitorii Sihastriei Nemtene, Varlaam, Mitropolitul sfant, de curand canonizat, Epifanie si Daniil de la Voronet, Atanasie Crimca, mitropolitul Moldovei si Sucevei, episcopul Efrem al Radautilor, Pangratie arhimandritul de la Sucevita, Dosoftei Dascalul de la Schitul Zosima Secul Neamtului; cuviosii Evloghie, Pimen, Misail, Vasile si Paisie, Partenie si Rafael, din Sihastria Agapiei Vechi; Filotei Dascalul de la Manastirea Putna, Isaia Pustnicul de la Manastirea Moldovita si Ioan Arhiepiscopul de la Rasca. O parte dintre sihastrii mentionati vor fi canonizati anul acesta, la propunerea Parintelui Patriarh Daniel si cu aprobarea Sfantului Sinod.
In Carpatii Tarii Romanesti si ai Ardealului s-au nevoit Meletie si Neofit, sihastrii din pesterile Manastirii Stanisoara, Daniil si Misail, ctitorii Manastirii Turnu; Sfintii IerarhiSava si Iorest marturisitorul, Iosif de la Partos si Ioan Valahul. O, Doamne, si cati sihastrii sfinti n-or mai fi pe acest sfant pamant romanesc pe care noi nu-i stim, dar pe care Dumnezeu ii va scoate la lumina atunci cand va crede El.
In Tara Campulungului Muscel se afla o sihastrie unica in felul ei, numita Valea Chiliilor, in vechea asezare dacica denumita Cetateni, de la care si-a luat numirea si Manastirea Cetatuia Negru Voda.
In acest loc mirific – Valea Chiliilor -, in secolele trecute, zeci de sihastri ridicau marire lui Dumnezeu in postiri si rugaciuni cu foc dumnezeiesc. In chip cu totul minunat, in anul 1944, egumenul Schitului Cetatuia, Pimen Barbieru, dimpreuna cu monahul Isidor, din indemn dumnezeiesc, au descoperit o pestera sapata in peretele muntelui, aproape de bisericuta din piatra, in care se aflau, pe un pat de piatra, moastele unui sfant sihastru. Ele erau acoperite de o panza fina tesuta de paianjeni, iar deasupra, pe perete scris in piatra: ”Schimonahul Ioanichie + 1638.”
Din marturiile de atunci, transmise prin viu grai mai mult, osemintele marelui sihastru Ioanichie au fost duse in biserica schitului si asezate la loc de cinstire, unde se afla pana in ziua de astazi.
Vietuitorii Manastirii Cetatuia Negru Voda, staretul Modest, crestinii evlaviosi si clericii mireni, dau marturii despre minunile ce le savarseste Schimonahul Ioanichie. Cea mai aspra sihastrie din Tara Romaneasca, Valea Chiliilor, este un tezaur duhovnicesc unde s-au sihastrit in post si rugaciune, in decursul veacurilor, multime de calugari.
Pana acum, cu voia lui Dumnezeu, s-au descoperit moastele Schimonahului Ioanichie, trecut la cele vesnice in anul 1638, dupa cum s-a citit inscriptia sapata in piatra, pe peretele din pestera, poate chiar de mana sa.
Aceste semne, de vadita piosenie, ne indeamna sa facem demersurile la Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pentru a aproba pregatirea canonizarii Schimonahului Ioanichie, care s-a nevoit in Valea Chiliilor peste 30 de ani. Ne bucuram sa reamintim osteneala Parintelui Ioanichie Balan, harnicul cercetator care a publicat cateva carti in care a zidit memoria timpului sihastresc din Romania, cum ar fi:
“Vetre de sihastrie romaneasca, Sihastrii din Dambovita” (Editura IBMBOR, Bucuresti, 1982); ”Sihastria de pe Valea Chiliilor, Comuna Cetateni, secolele XIII-XIX”; ”Pateric romanesc” (Editura Arhiepiscopiei Tomisului si Dunarii de Jos, Galati, 1990);”Cuviosul Ioanichie Schimonahul – Sihastria Valea Chiliilor Muscel” († 1638) si ”Sfinte Moaste din Romania” (Editura Manastirea Sihastria, 2004).
Osteneala Parintelui Ioanichie Balan, marele cautator, prin munti si vai, de sfinte sihastrii, unde au vietuit in aspra asceza si sfintenie, cu candela aprinsa intru priveghere neadormita, isi gaseste acum mangaiere, intalnindu-se cu toti sfintii romani, cuviosi si ierarhi, despre care a scris cu credinta, nadejde si iubire, aprinse de focul Duhului Sfant.
Daca nu era voia lui Dumnezeu, Duhul Sfant nu-l indemna pe egumenul Pimen Barbieru sa descopere pestera din peretele abrupt al muntelui din Valea Chiliilor sisfintele moaste ale Schimonahului Ioanichie care au rezistat timpului 370 de ani.”
Acatistul
După obişnuitul început, se zic:
CONDACELE ŞI ICOASELE:
Condacul 1:
Pe tine, alesule între sihaştrii musceleni, Cuvioase Ioanichie, mult nevoitorule, cu cântări de laudă te cinstim! Cel ce ţi-ai petrecut viaţa în rugăciuni, privegheri şi osteneli duhovniceşti, fiind plăcut lui Dumnezeu, ai primit de la Dânsul cununa bucuriei, aşezându-te în Raiul desfătării şi având îndrăzneală către Dumnezeu, roagă-te să ne izbăvească din nevoi şi din necazuri pe cei ce-ţi cântăm: Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!
Icosul 1:
Din tinereţe, fericite părinte, ai luat Crucea şi ai urmat lui Hristos, părăsind ispitele şi necazurile acestei lumi trecătoare. Prin puterea Duhului Sfânt, care ţi-a luminat viaţa, ai ajuns la starea bărbatului desăvârşit, supunând sufletului osârduitor toate simţămintele trupului neputincios. Cunoscându-ţi, părinte, nevoinţele tale, cu smerenie îţi cântăm:
Bucură-te, sihastru iscusit din ţinuturile muscelene;
Bucură-te, cel ce toată viaţa ai fost adumbrit de Duhul Sfânt;
Bucură-te, floare înmiresmată răsădită în Valea Chiliilor;
Bucură-te, următor al marilor sihaştri argeşeni;
Bucură-te, cel pe care Dumnezeu l-a făcut cunoscut credincioşilor;
Bucură-te, cel ce te-ai adăpat din izvoarele Scripturilor;
Bucură-te, iubitor de linişte şi sihăstrie;
Bucură-te, că Hristos te-a chemat să-I slujeşti;
Bucură-te, că pururea ai ascultat de cuvintele Lui;
Bucură-te, următor al marilor sihaştri înduhovniciţi;
Bucură-te, bucuria nevoitorilor şi podoaba Bisericii;
Bucură-te, cel ce ai umplut Munţii Carpaţi de mireasma rugăciunilor;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!
Condacul al 2-lea:
După ce mulţi ani ai petrecut în ascultare şi răbdare în obştea Mănăstirii Cetăţuia, Negru-Vodă, asemenea cerbului care doreşte apele răcoroase ale munţilor, aşa şi tu, Părinte Ioanichie, ai dorit să te îndulceşti de viaţa pustnicilor care este minunată şi plăcută lui Dumnezeu. Drept aceea, te-ai retras într-o peşteră a Munţilor Cetăţuia, unde timp de 30de ani ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Ştiind, Sfinte părinte, că viaţa pustnicilor fericită este, te-ai întraripat cu dumnezeiescul dor, care ţi-a dat nădejdea îndulcirii din veşnicele bunătăţi ale Împărăţiei Cerurilor. Avându-te model de viaţă îmbunătăţită, mulţi s-au folosit duhovniceşte, cântând:
Bucură-te, că inima ţi-a fost luminată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, locuitor al sihăstriei şi înger în trup;
Bucură-te, cel ce ai biruit păcatul cu postul şi rugăciunea;
Bucură-te, minte veghetoare şi ochi lăuntric neadormit;
Bucură-te, cel ce ai desluşit tainele înfrânării;
Bucură-te, iubitor de linişte şi pace duhovnicească;
Bucură-te, viteaz luptător în războiul cel nevăzut;
Bucură-te, biruitor al păcatului şi ispitelor diavoleşti;
Bucură-te, izgonitorul duhurilor necurate,
Bucură-te, că ai ajuns la starea de nepătimire;
Bucură-te, cel ce ai văzut pe Dumnezeu întru nevedere;
Bucură-te, floare deschisă în aşteptarea rodului;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!
Condacul al 3-lea:
Prin viaţă sihăstrească, Cuvioase Ioanichie, ţi-ai luminat cugetul şi inima de pornirile fireşti ale patimilor. Hristos, prin puterea Duhului Sfânt, te-a întărit să dobândeşti roadele curăţiei, ca să lauzi pe Domnul, cântând: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Umplut fiind de dragostea cea negrăită a lui Dumnezeu, te-ai retras din zarva lumii acesteia în peştera din Valea Chiliilor, Cetăţuia Negru Vodă, Cuvioase Părinte Ioanichie, ca să petreci după poruncile Evangheliei. Întunericul peşterii s-a prefăcut în lumină taborică, rugăciunea ta neîncetată făcând prezentă Slava Prea Sfintei Treimi. Minunându-ne de dumnezeiasca ta petrecere, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că întru credinţă ostenindu-te, ai simţit slava lui Dumnezeu;
Bucură-te, că având nădejde în puterea Lui, ţi-ai sporit răbdarea în nevoinţe;
Bucură-te, că de dragostea lui Hristos te-ai înflăcărat,
Bucură-te, că patimile şi rănile Lui le-ai trăit;
Bucură-te, că voinţa ta a fost absorbită de voinţa Lui;
Bucură-te, cel ce te-ai dăruit total lui Dumnezeu;
Bucură-te, că traiul tău a fost luminat de viaţa lui Iisus;
Bucură-te, că Duhul Sfânt a umbrit sufletul tău;
Bucură-te, că nici un gând viclean n-ai lăsat să pătrundă în fiinţa ta;
Bucură-te, cel ce, în trup fiind, ai gustat din slava cea negrăită a Raiului;
Bucură-te, că lacrimile pocăinţei ţi-au purificat sufletul;
Bucură-te, că îngerii ţi-au fost slujitori şi apărători;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!
Condacul al 4-lea:
Asemenea marelui profet Ilie, cel ce s-a nevoit în peştera din Horeb şi a vorbit cu Dumnezeu, aşa şi tu, părinte Ioanichie, ai stat în peştera muntelui ca să ai pe Hristos totdeauna în preajma ta. Întru El ai biruit toate uneltirile vrăjmaşului, pentru că El ţi-a fost întărirea, El mângâierea, viaţa, şi numai Lui ai cântat: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Puterea Celui de Sus te-a umbrit, Sfinte Ioanichie, pentru că, plin de Duhul Sfânt, ai împlinit cu osârdie poruncile Evangheliei lui Hristos. Drept urmare, sihăstria musceleană, unde ai vieţuit, s-a umplut de crini duhovniceşti a căror mireasmă s-a simţit, peste veacuri, de către cei ce iubesc podoaba casei lui Dumnezeu, cântându-ţi:
Bucură-te, cel care ai făcut să rodească pustia cu flori binemirositoare; Bucură-te, căpetenia sihaştrilor musceleni;
Bucură-te, cel ce ai udat cu lacrimi florile duhovniceşti ale virtuţilor;
Bucură-te, trandafir ale cărui petale se scaldă în lumina necreată;
Bucură-te, minte văzătoare a tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, că viaţa ţi-a fost ca o Sfântă Liturghie;
Bucură-te, cel ce ai umplut cerul de rugăciuni şi cântări duhovniceşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai împodobit fiinţa cu raze strălucitoare;
Bucură-te, cel care ţi-ai unit rugăciunile cu nevoinţele trupeşti;
Bucură-te, cel ce ai lăsat pe Dumnezeu să pătrundă în sufletul tău;
Bucură-te, că Sihăstria din Valea Chiliilor s-a prefăcut în Rai duhovnicesc;
Bucură-te, mare pustnic înaripat cu virtuţile îngereşti;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!
Condacul al 5-lea:
Numai Dumnezeu ştie mulţimea ostenelilor şi faptelor tale, minunate Părinte Ioanichie, pentru că, retrăgându-te în peştera munţilor, viaţa ta ascunsă de privirile oamenilor a văzut-o doar Mântuitorul Hristos, în Numele Căruia ai pustnicit, cântând: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Amintiţi-vă de înaintaşii noştri cum şi-au sfârşit viaţa şi urmaţi-le credinţa, ne învaţă marele, între Apostoli, Pavel, chemând neamurile la urmarea şi trăirea în Hristos. Pentru că poporul nostru a fost chemat dintru început la lumina lui Hristos, avem atâta nor de mărturii de viaţă curată, pe cei ce au urmat Mântuitorului, între care Ioanichie Schimonahul din Valea Chiliilor, căruia îi cântăm:
Bucură-te, Părinte Ioanichie, următor al părinţilor celor de demult;
Bucură-te, cel ce ai avut credinţa şi râvna Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat;
Bucură-te, cel ce te-ai înarmat cu răbdarea Mucenicilor trăitori în zorii creştinismului românesc;
Bucură-te, următor lui Hristos, asemenea Sfântului Ioan Casian;
Bucură-te, cel ce ai umplut curgerea timpului mântuirii, aşa cum s-a socotit de Sfântul Cuvios Dionisie cel Smerit;
Bucură-te, cel ce te-ai împărtăşit de viaţa curată a marilor isihaştri ai neamului românesc;
Bucură-te, aşezat sub ascultarea Sfinţilor Ierarhi ai Bisericii Româneşti;
Bucură-te, că te-ai îndulcit din învăţăturile Sfântului Voievod Neagoe Basarab;
Bucură-te, cel ce ai întărit pe Sfinţii Cuvioşi care au trăit în veacurile de după mutarea ta;
Bucură-te, că ai făcut să rodească sămânţa isihasmului românesc;
Bucură-te, cel ce ai fost pildă monahilor iscusiţi;
Bucură-te, credincioşilor sprijin şi al nostru părinte mult folositor;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!
Condacul al 6-lea:
Acolo unde se întăreşte cetatea, şi lupta vrăjmaşului se înmulţeşte, ne învaţă dumnezeiescul stihuitor al psalmilor, David Împăratul. Cunoscând aceasta, ţi-ai întărit cetatea sufletului cu postul şi rugăciunea ca sa poţi birui lupta diavolului, care n-a curmat statornicia ta în lucrarea virtuţilor şi s-a îndepărtat, lăsându-te să cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
,,Dacă este vreun îndemn în Hristos, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo împărtăşire a Duhului, dacă este vreo milostivire şi îndurare, faceţi-mi bucuria deplină, ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare”, zicea Apostolul neamurilor celor doritori de viaţă curată. Acestea toate urmându-le şi lăsându-le ca testament, Sfinte Ioanichie, întăreşti pe cei ce-ţi cântă:
Bucură-te, cel care ai purtat Crucea lui Hristos cu multă râvnă;
Bucură-te, că te-ai mângâiat din rostirea cu dragoste a numelui lui Hristos;
Bucură-te, cel ce ai întreţinut lumina credinţei cu rugăciunea;
Bucură-te, că te-ai împărtăşit din roadele Duhului Sfânt;
Bucură-te, că ai simţit milostivirea şi îndurarea lui Dumnezeu;
Bucură-te, minte plină de smerita cugetare şi bucurie cerească;
Bucură-te, că n-ai lăsat slava deşartă să intre în inima ta;
Bucură-te, că te-ai îngropat cu Hristos ca să înviezi împreună cu El;
Bucură-te, cel ce ai mărturisit pe Hristos nu prin cuvânt, ci prin trăire;
Bucură-te, că Mântuitorul s-a recunoscut în lucrarea ta;
Bucură-te, cel care ai purtat în trupul tău rănile lui Hristos;
Bucură-te, cel ce cu ochiul lăuntric ai văzut împărăţia cea de Sus;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!
Condacul al 7-lea:
Nici frigul, nici foamea, nici setea, nici orice altă nevoinţă nu te-a despărţit, fericite Părinte Ioanichie, de dragostea Celui ce, ,,la plinirea vremii’’, chip de rob luând, a coborât în peştera Bethleemului să se nască, să crească şi să ne mântuiască. Ţintuind gândul în smerenia lui Hristos, ai coborât în peştera din Muntele Cetăţuiei, unde treizeci de ani ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Atotţiitorule, Doamne, Cel ce cunoşti mulţimile stelelor şi la toate nume le dai, Tu singur ştii pe fiecare dintre cei ce bine Ţi-au plăcut dintre neamurile pământului. Când a fost bunăvoinţa Ta, din mulţimea sihaştrilor români ai ales să faci cunoscut lumii pe minunatul între Cuvioşi Ioanichie, sihastrul din Valea Chiliilor, căruia ajută-ne să-i cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce te-ai făcut prinos şi jertfă lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai trăit scăldat în iubirea Lui;
Bucură-te, că ai mulţumit lui Hristos, Cel ce te-a acoperit cu Harul Său;
Bucură-te, cel ce de bunăvoie ai luat Crucea ostenelilor;
Bucură-te, cel ce ţi-ai silit firea, înduhovnicindu-ţi simţămintele trupului;
Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a dat harul după măsura dragostei de Hristos;
Bucură-te, cel ce ai coborât în peşteră ca să te înalţi prin Harul Lui;
Bucură-te, că Hristos pe unii i-a făcut Apostoli, pe alţii dascăli sau învăţători, iar pe tine ascet desăvârşit;
Bucură-te, că ai ajuns la înălţimea cunoştinţelor, întru legătura păcii cu Hristos;
Bucură-te, că urmând adevărului, ai crescut întru iubirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, al Prea Sfintei Treimi slăvitor;
Bucură-te, cetăţean al Raiului şi stea luminoasă a Bisericii;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!
Condacul al 8-lea:
După lungi ani de nevoinţe, când Dumnezeu a binevoit, ţi-a dat semn că vei fi mutat din viaţa aceasta vremelnică la cea nepieritoare. Cunoscându-ţi ziua sfârşitului, ţi-ai încrustat pe piatra pe care ai adormit anul chemării tale la cele de Sus, cântând: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
De la mutarea ta la ceruri, Sfinte părinte, necunoscut a rămas numele şi trupul tău, până ce Dumnezeu a socotit să te preaslăvească în ochii şi inima oamenilor. Din rânduiala Celui Preaînalt, prin smeritul stareţ Pimen, s-au aflat moaştele tale binemirositoare în peştera în care ai adormit. Mare minune! Epitaful care acoperea sfintele tale oseminte era ţesut din pânza unui păianjen, iar cel ce a fost rânduit să te ridice s-a mirat, zicând:
Bucură-te, Sfinte, trecut la Domnul în liniştea unei peşteri;
Bucură-te, că firea necuvântătoare ţi-a slujit la adormirea ta;
Bucură-te, că sufletul tău a fost aşezat în ceata Cuvioşilor;
Bucură-te, cel ce te bucuri cu soboarele de îngeri;
Bucură-te, că pământul nu te-a socotit străin Cerului;
Bucură-te, trup de slavă inundat de Sfântul Duh;
Bucură-te, că, din rânduială dumnezeiască, numele şi faptele tale s-au cunoscut;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a preaslăvit când întunericul cădea peste poporul din care ai răsărit;
Bucură-te, că minunată a fost descoperirea sfintelor tale moaşte;
Bucură-te, că mare mirare au avut cei ce te-au descoperit;
Bucură-te, că Dumnezeu se preaslăveşte prin sfintele tale moaşte;
Bucură-te, mărgăritar de mult preţ al Mănăstirii Cetăţuia, Negru Vodă;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!
Condacul al 9-lea:
Dacă sfintele tale moaşte au fost scoase şi aşezate spre închinarea credincioşilor, mulţi din cei ce le-au sărutat cu credinţă s-au vindecat de boli şi neputinţe, dând laudă lui Dumnezeu, Cel ce Se preamăreşte întru Sfinţii Săi, cântând: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Nu după multă vreme, întunericul s-a abătut asupra ţării în care se preaslăvea numele lui Dumnezeu în Treime lăudat. De aceea, sfintele tale moaşte, ca un mărgăritar preţios, au fost ascunse din nou în pământ, unde au şezut până când Dumnezeu iarăşi a rânduit aflarea lor. Mintea nu poate spune planul providenţei Tale, Doamne, pentru noi, de aceea cântăm:
Bucură-te, că Dumnezeu a avut pentru tine minunată rânduială;
Bucură-te, că prin harul Sfântului Duh ai lucrat minuni în mijlocul oamenilor;
Bucură-te, cel ce te preaslăveşti cu ajutorul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai împăcat cu Dumnezeu, trăind moartea Fiului Său;
Bucură-te, cel ce prin providenţă te dăruieşti celor plini de credinţă;
Bucură-te, că mulţumim lui Dumnezeu pentru rânduiala Sa;
Bucură-te, cel care te-ai supus voinţei Lui;
Bucură-te, fiu al Celui Preaînalt şi împreună moştenitor cu Hristos;
Bucură-te, că toată făptura suspină şi aşteaptă mântuirea de la Dumnezeu;
Bucură-te, că nu ai fost supus stricăciunii, ci îndumnezeirii;
Bucură-te, că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce-L iubesc;
Bucură-te, cel ce ai fost chemat să fii cinstit de mulţimea credincioşilor;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!
Condacul al 10-lea:
Veniţi, adunarea evlavioasă a dreptcredincioşilor români, pe Cuviosul Ioanichie sihastrul să-l lăudăm, că acesta cu adevărat mai presus de om s-a arătat, pentru că trup materialnic având, viaţa celor fără de trup a râvnit, pe care dobândindu-o, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Toate cetele sihaştrilor, călugărilor şi bunilor credincioşi cu bucurie să încununăm pe iubitorul de Hristos, Ioanichie din Valea Chiliilor, proslăvit de Dumnezeu în Ceruri, căruia să-i cântăm cu dragoste:
Bucură-te, stea răsărită în ţinutul Argeşului şi Muscelului, care luminezi Biserica Ortodoxă;
Bucură-te, lumină aprinsă din lumina lui Hristos;
Bucură-te, ştiutorul neştiutelor taine ale lui Dumnezeu;
Bucură-te, chipul sihaştrilor şi al călugărilor iscusiţi;
Bucură-te, pildă de nevoinţă şi asceză pentru Hristos;
Bucură-te, sămânţă din care a răsărit rod dumnezeiesc;
Bucură-te, piatră duhovnicească pusă la temelia Bisericii;
Bucură-te, rod al rugăciunii şi al tresviei;
Bucură-te, arbore purtător de fructul mântuirii;
Bucură-te, văzătorul nevăzutelor vedenii,
Bucură-te, crin bine mirositor răsădit în grădina Raiului;
Bucură-te, preafrumos giuvaier în vistieria împărăţiei;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!
Condacul al 11-lea:
În cămara aleşilor Tăi, Doamne, ai aşezat pe marele între sihaştrii neamului româneasc, Cuviosul Ioanichie, cel mult nevoitor. Căci acesta a ştiut pe pământ să preamărească numele Tău prin viaţă curată, iar în Ceruri, Te laudă neîncetat, împreună cu îngerii, cântând: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Dacă sfintele tale moaşte au fost din nou scoase de sub obroc şi aşezate ca lumina în sfeşnic, în Mănăstirea Cetăţuia, Negru Vodă, în care oarecând ai vieţuit, acestea s-au dovedit făcătoare de minuni pentru cei ce se închină cu credinţă şi cântă unele ca acestea:
Bucură-te, ajutătorul celor din primejdii şi necazuri;
Bucură-te, părinte bun, ocrotitor orfanilor şi oropsiţilor;
Bucură-te, doctorul bolnavilor şi balsamul suferinzilor;
Bucură-te, nădejdea celor fără de nădejde;
Bucură-te, hrănitorul celor ce vin în casa pâinii;
Bucură-te, slujitorul celor neputincioşi;
Bucură-te, ocrotitorul văduvelor şi al lipsiţilor;
Bucură-te, bogăţia neîmpuţinată a săracilor;
Bucură-te, folositorul tuturor învăţăceilor;
Bucură-te, purtătorul greutăţilor celor slăbănogi;
Bucură-te, ajutorul celor fără de ajutor;
Bucură-te, aducătorul de belşug în vremea secetei;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!
Condacul al 12-lea:
Prea Sfântă Treime, Dumnezeul nostru, primeşte rugăciunile preaiubitului Tău slujitor, Ioanichie, fiul Bisericii Tale dreptmăritoare, şi ajută-ne să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, ca să cântăm: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Lăudăm nevoinţele tale, Cuvioase părinte, cinstim sfintele tale moaşte, preamărim răbdarea ta pentru Hristos, cântăm cu bucurie încununarea ta în Ceruri şi cu osârdie ne rugăm ţie să aperi de necazuri ţara în care ai trăit, iar pe binecredinciosul tău popor să-l ocroteşti de rătăciri şi de duhurile lumii deşarte, ca să îţi cântăm:
Bucură-te, fiu al Bisericii Ortodoxe dreptmăritoare;
Bucură-te, tezaurul de mult preţ al Mănăstirii Cetăţuia, Negru Vodă;
Bucură-te, lumină veşnic aprinsă în Episcopia Argeşului şi Muscelului;
Bucură-te, ocrotitorul dreptcredincioşilor creştini musceleni;
Bucură-te, cel ce reverşi mireasma Duhului Sfânt în Valea Dâmboviţei;
Bucură-te, cel ce asculţi rugăciunile celor evlavioşi;
Bucură-te, cel ce aduci ploi mănoase pământurilor româneşti;
Bucură-te, păzitorul Grădinii Maicii Domnului;
Bucură-te, stejar la a cărui umbră se adăpostesc credincioşii;
Bucură-te, călăuza celor rătăciţi pe cărările acestei lumi;
Bucură-te, sprijinul celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, veghetor în vremea sfârşitului nostru;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!
Condacul al 13-lea:
O, întru tot lăudate Părinte Ioanichie, omul rugăciunii, podoaba sihaştrilor şi a Bisericii dreptmăritoare, nevoitorul din peştera Muntelui Cetăţuia, lumina cea nestinsă a argeşenilor şi muscelenilor, cel ce după îndelungi osteneli ai primit moştenirea veşnicelor bunătăţi ale Cerului, primeşte această smerită cântare de laudă şi, prin rugăciunile tale către Dumnezeu, uşurează-ne necazurile şi supărările, alină-ne suferinţele sufleteşti şi trupeşti şi fii ajutătorul nostru în ziua Judecăţii, ca împreună cu tine să Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zice iarăşi Icosul întâi: Din tinereţe, fericite Părinte,...
şi Condacul întâi: Pe tine alesule între sihaştrii..., şi se face otpustul.
Sursa: http://www.sfintiromani.ro
Login