Dar să nu te tulburi, iubitule, ascultând adevărul arătat ție de către noi. Căci dacă mărturisești că Trupul Domnului este Pâine a vieții care dă viață și știi că Sângele Său dă viață celor ce se împărtășesc cu el, și se face în cel care-l bea izvor de apă curgătoare spre viață veșnică (In. 4, 14), cum – spune-mi! - împărtășindu-te de acestea nu adaugi nimic mai mult sufletește, ci, chiar dacă vei simți poate puțină bucurie, după scurt timp rămâi iarăși așa cum erai mai înainte, neavând în tine niciun adaos de viață sau izvor țâșnitor, sau văzând vreo lumină oarecare? Căci celor ce n-au ajuns să treacă dincolo de simțire, pâinea aceasta li se arată în chip simțit ca o simplă bucătură, dar în chip spiritual (inteligibil) ea este lumină necuprinsă și neapropiată; tot așa și vinul e și el în chip asemănător lumină, viață, foc și apă vie. Deci, dacă mâncând și bând pâinea dumnezeiască și vinul veseliei, nu vei cunoaște că viețuiești viața cea stricăcioasă, că ai primit înlăuntrul tău pâinea ca o lumină sau ca pe un foc, și că ai băut Sângele Stăpânului ca o apă curgătoare și vorbitoare, dacă n-ai ajuns la vederea și împărtășirea cu nimic din toate acestea, cum socotești că te-ai făcut părtaș al vieții? Cum crezi că te-ai atins de focul cel neaprins sau presupui că te-ai împărtășit de lumina cea veșnică? Negreșit, nicidecum nu s-a făcut aceasta cu tine, care ești nesimțitor față de unele ca acestea. Lumina te luminează, și tu ești orb; focul te încălzește, și nu te aprinzi; viața te-a adumbrit, dar nu s-a unit cu tine; apa cea vie a trecut prin sufletul tău ca printr-o trestie, fiindcă nu te-ai găsit vrednic de primirea ei. Deci, primind și atingându-te astfel de cele neatinse și părându-ți-se că mănânci, de fapt nu primești, nu mănânci, nici nu ai în tine însuți nimic din acestea. Căci Cuvântul cel neapropiat, Pâinea care se coboară din cer (In. 6, 33), nu se cuprinde în chip simțit, ci mai degrabă El Însuși cuprinde și Se atinge și se unește fără amestecare cu cei vrednici și cu cei bine pregătiți pentru primirea ei.
Dacă vei prăznui așa, și așa te vei împărtăși de dumnezeieștile Taine, toată viața ta va fi o sărbătoare, și nu numai o sărbătoare, ci și un prilej de sărbătoare și un Paște, trecere și ieșire din cele văzute spre cele spirituale (inteligibile), unde încetează orice umbră, orice închipuire și toate simbolurile de acum și unde ne vom desfăta veșnic curați în chip curat de Jertfa cea preacurată în Dumnezeu Tatăl și în Duhul Cel de-o- ființă, privind pururea pe Hristos și fiind văzuți de către El, fiind împreună cu Hristos, împărățind împreună cu Hristos, decât care nimic nu e mai mare în împărăția cerurilor. Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea împreună cu Tatăl și Preasfântul și de-viață-făcătorul Său Duh acum și pururea și în vecii nesfârșiți. Amin.
Sfântul Simeon Noul Teolog, Împărtășirea cuntinuă cu lacrimi și străpungerea inimii (din cartea Împărtășirea Continuă cu Sfintele Taine, p. 424-425)
***
Părintele Paisie Aghioritul - ,,Scopul principal al Dumnezeieștii Liturghii este împărtășirea credincioșilor"
Părinte, când se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie trebuie ca de fiecare dată să existe cineva care să se împărtășească?
Da, pentru că scopul principal al Dumnezeieștii Liturghii este împărtășirea credincioșilor, fie și a celor puțini care sunt pregătiți. Căci mai toate rugăciunile sunt citite de preot pentru credincioșii care se vor împărtăși. De aceea cel puțin unul trebuie să se împărtășească. Firește, se poate ca nici unul să nu fie bine pregătit. Aceasta e altceva. Este bine să se împărtășească măcar un copil mic, chiar și un prunc. Iar dacă nu se află nimeni, atunci Liturghia se săvârșește numai ca să se împărtășească preotul și să se pomenească numele. Aceasta, însă, să fie o excepție, iar nu o regulă...
Părinte, unii preoți spun că nu vor să liturghisească adesea ca să nu se obișnuiască.
Nu este corect să spună așa ceva preotul. Este ca și cum ar spune ,,Nu merg regulat la rudele mele, ca să mă primească mai bine atunci când le fac o vizită”. Este nevoie însă de pregătire. Sfânta Împărtășanie vindecă, sfințește pe cel ce se nevoiește. Cum să-l ajute pe unul care nu se nevoiește? Ce să schimbe Hristos dacă însuși omul nu se schimbă?
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. I, p. 345-347
http://deasaimpartasire.blogspot.com
Login