de Protopresbiterul Dionisie Tatsis
Dacă am urmări buletinul de știri la televizor, am observa că milioane de oameni din întreaga lume sunt nefericiți fie din lipsa bunurilor materiale necesare existenței, fie din cauza condițiilor primitive de trai cu care se confruntă. De aceea, în comparație cu propria noastră viață, care este total diferită, simțim nevoia să-I mulțumim lui Dumnezeu, și, de asemenea, să-L rugăm să-i izbăvească pe oamenii aflați în suferință. În același timp, putem să ajungem și la niște concluzii utile care să ne ajute în întâmpinarea problemelor noastre. Să renunțăm la pretenții și la preocuparea pentru aspectele mai puțin importante și nesemnificative din viața noastră.
Atunci când un copil din Africa sau din Asia se află pe moarte din lipsa apei potabile sau atunci când mii de oameni mor din cauza foametei, mai poți, oare, să te gândești la tine însuți și să îndrăznești să-ți aperi interesele sau să-ți pui la adăpost, firește, averea ta?
Când vezi mulțimea necazurilor cu care se confruntă alți oameni, mai poți, oare, să te întristezi sau să deznădăjduiești din cauza suferinței tale neînsemnate și trecătoare?
Dacă tu consideri că durerea ta este insuportabilă, atunci ce vei spune sau ce vei gândi despre alții care s-au născut, au crescut (cei care au reușit să crească) și mor prea devreme?
Trebuie să ne păstrăm sensibilitatea față de frații noștri, care trăiesc în mizerie fără să aibă nici cea mai mică speranță că vor ajunge să trăiască zile mai bune. Este o datorie, care rezultă din credința noastră creștină. Atunci când mântuirea noastră depinde de iubirea față de aproapele, putem noi, oare, să rămânem blocați în fericirea noastră, bucurându-ne de toate bunurile materiale? Putem noi, oare, să avem conștiința liniștită, când sărăcia și mizeria sunt trăsăturile caracteristice a milioane de frați din întreaga lume? Putem să argumentăm că este greu să ne manifestăm iubirea față de un frate care se află departe de noi. Distanța foarte mare ne impiedică. Poate că avem dreptate. Dar există o singură întrebare. Ne arătăm noi, oare, iubirea față de fratele de lângă noi? Răspunsul este nu. Nu ne interesează nimeni altcineva decât propria noastră persoană! Deci, nu avem iubire în lăuntrul nostru, ceea ce confirmă faptul că credința noastră în Dumnezeu este inexistentă și că uneori preferăm să venim la Biserică, să ne rugăm sau să participăm la o Taină, din obligație socială.
Cei mai mulți oameni din ziua de astăzi au mâinile înțepenite. Nu dăruiesc. Degetele lor sunt amorțite și nu le pot deschide. Dacă ceilalți însă le oferă ceva, imediat li se dezamorțesc și le întind. Nu vor să piardă ocazia. Acceptă orice ofertă. Laudă cu ușurință atunci când primesc, fără însă să simtă nevoia să dăruiască și ei ceva ca să se bucure de mulțumirea fratelui lor.
Ὀρθόδοξος Τύπος, 25. 11. 2011, nr. 1903, p. 1
Traducere: Oana Paraipan
http://graiulortodox.wordpress.com/
Login