7 septembrie 2012

Respectabilului Daniel Smith,

Ambasadorul SUA

ATENA, GRECIA

 

Excelenţa Voastră, d-le Ambasador

 

Vă transmit protestul meu scris faţă de referinţa la persoana mea în Raportul Ministerului de Externe din ţara Dvs. referitor la libertăţile religioase şi vă rog călduros să aveţi amabilitatea să transmiteţi această scrisoare Excelenţei Sale, d-nei Ministru.

Vă mulţumesc anticipat, Excelenţă, şi închei cu călduroase urări, ca Dătătorul-de-daruri Dumnezeu să Vă dăruiască Dvs. personal şi familiei Dvs.  sănătate, fericire şi toată propăşirea.

 

REPUBLICA ELENĂ

SFÂNTA MITROPOLIE DE PIREU

 

AKTI THEMISTOKLEOUS 190
18539 PIRAEUS
TEL. +30 210 4514833
FAX. +30 210 4518476

 

7 septembrie 2012

Către: Hillary Clinton

Secretarul de Stat al Statelor Unite,

USA, Ministerul Afacerilor Externe,

WASHINGTON S.U.A.

Excelenţa Voastră, doamnă Ministru,

 

În Raportul Ministerului dumneavoastră referitor la respectul libertăţilor religioase la nivel internaţional şi în particular în ţara mea, este folosit numele meu şi sunt descrise acţiunile şi cuvintele mele fără să mi se fi acordat nicio şansă să explic cum stau de fapt lucrurile.

Ca cetăţean al lumii şi locuitor al acestei planete, mă simt obligat să-mi exprim protestul, pentru că în mod evident prin modul în care sunt construite respectivele Rapoarte ale Ministerului Dvs. se încalcă Drepturile Omului şi în esenţă Constituţia SUA, ţară pe care au întemeiat-o Părinţii Naţiunii dumneavoastră pe valorile universale născute în ţara mea, şi anume pe libertate, democraţie şi respectul faţă de persoana umană.

Din moment ce sunteţi un politician cu experienţă şi o persoană cu o contribuţie majoră în marea dumneavoastră ţară, cunoaşteţi cu siguranţă că în statele de drept este inacceptabilă condamnarea cuiva fără a i se da posibilitatea să se apere, ca şi încălcarea principiului judecătoresc universal: „Să nu-ţi emiţi sentinţa asupra niciunui caz fără ca mai înainte să asculţi ambele părţi”.

Prin urmare, îmi exprim puternicul protest că, fără a fi fost întrebat despre ce am spus cu adevărat sau despre ce s-a întâmplat de fapt, sunt literalmente acuzat pe plan internaţional că sunt – chipurile – un fundamentalist şi că am încălcat – chipurile – drepturile semenilor mei.

Dacă Serviciile Ministerului dumneavoastră ar fi avut amabilitatea şi conştiinciozitatea de a mă întreba înainte de a mă acuza despre ce se întâmplă în realitate în cazurile menţionate, le-aş fi informat că m-am adresat în scris Arhiepiscopului romano-catolicilor din Atena, d-l Nikolaos Foskolos şi l-am rugat ca  exact în acelaşi mod în care se procedează la Şcoala romano-catolică „Sfântul Pavel” din Pireu să se procedeze şi în Şcoala romano-catolică „Jean D’ Arc” din Pireu, adică aghiazma ce se oficiază la începutul anului şcolar, [aghiazmă] care pentru Biserica Ortodoxă constituie un act  sacramental [misteriologic] la început de nou an şcolar să fie binecuvântată pentru elevii ortodocşi ai şcolii de un preot ortodox, iar pentru elevii romano-catolici (care – semnalăm! – constituie o minoritate în această şcoală) de către un preot romano-catolic, dat fiind că conştiinţa de sine ortodoxă şi Dreptul Canonic interzic rugăciunea în  comun cu eterodocşii şi cu persoane cu care nu există comuniune sacramentală.

Cu toate acestea, Arhiepiscopul romano-catolicilor nu a binevoit să ne dea niciun răspuns şi, prin urmare, ca să protejez conştiinţa de sine a elevilor ortodocşi din această şcoală, ca Episcop şi Păstor al lor am apelat la procedura prevăzută de Lege înaintea autorităţilor judecătoreşti competente.

Prin urmare, ce altceva aş fi putut face pentru a mă opune atitudinii intransigente şi obsesiei încăpăţânate pe practicarea diminuării conştiinţei de sine ortodoxe? Există, după părerea dumneavoastră, ceva inadmisibil în  poziţia mea? Concluzia justificată care se deduce este că Raportul a fost părtinitor în ceea ce mă priveşte din moment ce nu au fost cunoscute faptele reale şi a fost ignorat cu desăvârşire comportamentul Arhiepiscopului romano-catolic. Combinarea neargumentată şi nedemonstrată – din Raport – a convingerilor mele cu exprimări antisemitice constituie o denaturare directă a cuvintelor mele şi o totală calomnie la adresa mea, pentru că niciodată nu m-am exprimat împotriva Naţiunii Evreieşti, pe care o respect la fel de mult ca pe orice altă Naţiune de pe Pământ; cu toate  acestea eu doar citez reacţiile dinamice ale evreilor ortodocşi împotriva denaturării Iudaismului şi a devierii de la concepţia teistă asupra vieţii la un sistem apocrif bazat pe învăţătura ocultă a Kabbalei, care constituie perpetuarea Luciferismului şi a practicilor de magie neagră.

Aşadar, niciodată nu am formulat idei şi gânduri antisemite, dar ca Episcop ortodox – aşa cum aveam dreptul – am tâlcuit Profeţiile din Vechiul Testament şi, în special, pe cele ale Profetului Daniel şi ale Profetului Isaia, şi am demonstrat că mult  aşteptatul Mesia a venit în lume în persoana Domnului Iisus Hristos şi că cel care este aşteptat de iudaism să vină (şi pregătesc reconstruirea Celui de-al treilea Templu al lui Solomon şi simbolurile ceremoniale şi cultice – cum se poate vedea pe Internet) nu este altul decât cel la care se face trimitere în Apocalipsa Evanghelistului Ioan ca fiind Antihrist.

În sfârşit, consideraţi fundamentalism şi antisemitism realitatea evidentă şi universală că sistemul bancar este una din activităţile economice favorite ale  puternicului – în ţara dumneavoastră – lobby evreiesc? Puteţi să ne informaţi cui aparţin cele trei instituţii financiare mondiale Moody’s Standard, Poor’s şi Fitch?

Ne puteţi spune ce naţionalitate are fondatorul Comisiei Trilaterale? Ne puteţi informa asupra naţionalităţii membrilor Lojei Bene Berith, care îşi are reşedinţa în Washington şi care are filiale în toată lumea, inclusiv în ţara mea? Puteţi să ne informaţi cine alcătuieşte corpul guvernamental al aşa-numitului  - think tank – grup de experţi “Bildeberg Group”?

Încheindu-mi scrisoarea, îmi doresc sincer ca pacea lui Dumnezeu şi sentimentele de înţelegere şi de toleranţă dintre oameni să domine pe Pământ. Însă libertatea de conştiinţă a fiecăruia este o valoare inviolabilă pe care suntem obligaţi să o apărăm chiar şi cu preţul vieţii noastre şi, cu siguranţă, justiţia impune respectarea drepturilor celor mai slabi şi ale celor care nu au putere lumească.

 

 

Cu respect şi rugăciuni,

+ Mitropolitul Serafim de Pireu

Traducere: http://acvila30.ro /; sursa: site-ul official al Sfintei Mitropolii de Pireu


Va recomandam si:


Print-icon 

Login-iconLogin
active³ 5.4 · IPS κατασκευή E-shop · Disclaimer