CĂTRE SFINŢITUL CLER ŞI PLEROMA DIN JURISDICŢIA SA MITROPOLITANĂ
Fiii mei iubiţi şi preadoriţi,
Noul An este o provocare periodică care ne determină să ieşim pentru puţin din letargia cotidiană şi să ne gândim la vremelnicia noastră. Vremelnicia înseamnă, foarte simplu, faptul că ne aflăm într-o uriaşă „sală de aşteptare”, aşteptând să vină trenul. Şi deşi nici nu luăm toţi acelaşi tren, nici nu plecăm toţi în acelaşi timp, cu toate acestea acest eveniment ne uneşte poate mai profund decât orice altă înrudire.
Această vremelnicie lumească a noastră nu este un neajuns al firii, nici o lipsă de afecţiune a Creatorului. Este, la o ultimă analiză, un privilegiu binefăcător. Pentru că „sunt muritor” înseamnă: nu sunt legat, nici staţionar în această lume, ci trecător. Cel ce este trecător are însă o libertate a mişcărilor sale, are posibilităţi de alegere, are o bogăţie de exteriorizări şi trăiri. Cel ce este trecător are înainte de toate o destinaţie [vocaţie] şi un sfârşit către care se îndreaptă mergând. Aşadar, toate aceste sfinte înţelesuri – vocaţie, misiune, scop, cale, sfârşit – sunt indestructibil legate de vremelnicia noastră care este temporară.
Dacă n-am fi fost trecători, n-am fi avut un drum dinamic, ci doar oarba mişcare în cerc a calului în moară! Dacă n-am fi fost trecători, n-am fi înaintat către sfârşit. Am fi fost stagnanţi, am fi fost ţintuiţi, imobilizaţi. Şi cine nu se îndreaptă spre sfârşit nu isprăveşte niciodată. Nu se consacră, nu se întregeşte.
Dacă privim lucrurile din acest punct de vedere, cu siguranţă vom reconsidera unele aprecieri eronate, îndeosebi astăzi, când viaţa este chinuită de lăcomie şi indiferenţă. Şi vom corecta câteva naivităţi foarte răspândite, care nu mărturisesc numai lipsa de profunzime şi superficialitatea, ci în acelaşi timp puţina credinţă şi impardonabila naivitate. Timpul îl considerăm soartă al omului muritor, iar veşnicia un privilegiu al atemporalului Dumnezeu. Cu toate acestea, lucrurile nu sunt atât de simple, nici cu un singur înţeles. Lumea şi omul au fost create în timp şi funcţionează în timp, dar destinaţia lor este un supra-timp. Iar atemporalul şi veşnicul Dumnezeu este desigur în afara limitărilor spaţiului şi timpului, însă El umple cu prezenţa Sa pretutindeni: fiecare moleculă a creaţiei şi cel mai scurt moment temporal. De aceea, nici Dumnezeu nu este străin de timp, nici omul fără nicio legătură cu veşnicia şi nemurirea. Şi nu există mângâiere mai mare decât să recunoaştem că veşnicia nu este inaccesibilă, ci se construieşte din micile noastre strădanii cotidiene. Pentru că şi aici cuvântul Scripturii este exprimat fără ocolişuri şi de netăgăduit: „Lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (I Ioan 2, 17).
Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne învrednicească ca şi în anul 2013 să nu cerem „căutând la cer” şi „privind sus” nimic altceva decât voia Lui.
Lui fie slava şi stăpânirea în veci. Amin.
Ani mulţi şi binecuvântaţi!
MITROPOLITUL VOSTRU
† SERAFIM DE PIREU
Traducere: http://acvila30.ro/ ; sursa: http://www.imp.gr
Login