ICOANA MAICII DOMNULUI DIN TOLGA
-prăznuită pe 18 iulie-
Icoana Tolga a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu s-a arătat pe 8 august 1314,
ierarhului Prohor din Rostov (din schimă Trifon). Cercetându-şi episcopia,
sfântul a vizitat împrejurimile Lacului Alb şi de acolo a străbătut malurile
râurilor Sheksna şi Volga spre Yaroslavl.
Odată cu căderea nopţii s-a oprit la 7 verste distanţă de Yaroslavl,
pe malul drept al râului Volga unde curge în
sens contrar râul Tolga.
La miezul nopţii, când toată lumea
dormea, sfântul s-a trezit şi a văzut o lumină strălucitoare. Lumina provenea
de la o coloană aprinsă pe celălalt mal al râului către care se întindea un
pod. Luându-şi toiagul, sfântul a trecut pe malul celălalt şi apropiindu-se de
coloana aprinsă a văzut în ea icoana Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu
suspendată în aer. Uimit de aceasta, sfântul s-a rugat îndelung, iar când a
plecat a uitat să-şi ia toiagul.
În următoarea zi, după slujba Utreniei,
când sfântul Prohor se pregătea să-şi continue călătoria cu barca, au început
să caute toiagul sfântului, dar nu l-au găsit nicăieri. Atunci sfântul şi-a
amintit că l-a uitat pe cealaltă parte a râului, când a trecut peste acel pod
minunat. Atunci sfântul a dezvăluit tuturor minunea şi a trimis ucenicii pe
celălalt mal. Ei s-au întors spunând că în acea pădure au văzut icoana Maicii
Domnului într-un copac, lângă care era şi toiagul.
Sfântul a trecut îndată pe celălalt mal
cu toţi însoţitorii săi şi a recunoscut icoana care i s-a arătat. După ce s-au
rugat firbinte înaintea icoanei, au tăiat copacii din locul acela şi au pus
temeliile unei biserici. Când poporul din Yaroslavl
a aflat, a venit în acel loc. La amiază biserica era deja construită, iar seara
sfântul a sfinţit-o în cinstea Intrării în Biserică a Prea Sfintei Născătoare
de Dumnezeu, unde a adus şi icoana descoperită, cinstită în ziua în care a
apărut. Sfântul Prohor a construit mai târziu, aproape de această biserică,
Mănăstirea Tolga. Sfântul Prohor a adormit pe 7 septembrie 1328.
Icoana Tolga a Prea Sfintei Născătoare de
Dumnezeu este prăznuită şi pe 8 august.
(traducere din limba engleză: Georgiana şi Lmh)
Va recomandam si: